O poveste din Lumea Disc

Citiţi un fragment din această carte.

Nu e uşor să traduci în limba română o carte ca The Wee Free Men de Terry Pratchett (Editura Corint Junior) după cum nici nu e simplu să alcătuieşti notele de subsol ale unui asemenea volum. Performanţa pe care o reuşeşte în acest sens Cristina Jinga este remarcabilă, pe măsura volumului excelent al celebrului de pe acum Terry Pratchett. Titlul găsit de traducătoare în limba noastră este adecvat dar şi incitant: Scoţiduşii liberi! O carte care este aparent pentru copii, care va fi citită cu deliciu de cei mici şi de adolescenţi, ascunde printre rînduri foarte multe conotaţii livreşti dar şi politice care vor fi gustate mai ales de cititorii adulţi.

Scoţiduşii liberi este genul de volum care, cumpărat pentru a fi dăruit tinerei generaţii, este mai întîi răsfoit şi apoi citit cu aviditate de cei din generaţia adultă. Avem în faţă, desigur un basm, cu motive bine fixate de o lungă tradiţie şi cu ingrediente uşor de recunoscut de cei care au parcurs, ca fiecare, opera lui Andersen, a Fraţilor Grimm sau, de ce nu, chiar a lui Ion Creangă. În acelaşi timp însă, dinamica acţiunii, complexitatea personajelor, dintre care mai ales cele pozitive au laturi negative, comice dar nu mai puţin accentuate, ne duce direct la civilizaţia modernă şi la estetica post-modernă.

Terry Pratchett este la fel de liber în asociaţiile de idei şi conducerea narativă pe cît sînt de neconvenţionale personajele sale. Tribul Scoţiduşilor numai blînd, uman sau pilduitor poate fi numit. Căile pe care se dobîndeşte binele şi se atinge, totuşi, obligatoriul happy-end, sînt ocolite şi deloc ortodoxe. Laptele şi mierea bunătăţii şi virtuţii sînt în romanele lui Terry Pratchett asezonate cu condimente destul de iuţi şi chiar de amare.

Însăşi lumea Scoţiduşilor e un altoi neobişnuit de comunitate pastorală, cu trai patriarhal dar şi cu inconfort rural prezentat ironic şi civilizaţie modernă, haotică şi destul de cinică în toate manifestările ei. Astfel povestea şi realitatea se amestecă într-o acţiune cu multe fire straşnic înnodate (de exemplu mica Tiffany e un fel de Dorothy din Vrăjitorul din Oz combinată cu destul de multe elemente din Alice în Ţara Minunilor, din Cenuşăreasa şi din alte personaje de basm).

Cititorii, oricît de de mici, nu mai sînt în ziua de azi atît de inocenţi încît să nu savureze în produsele de sinteză ale lui Terry Pratchett părţile prelucrate din basme binecunoscute. Dar nici atît de blazaţi încît să nu se bucure în toată voia de sclipirea nouă a combinaţiilor reuşite de englez. Astfel, lectorii de toate vîrstele vor extrage din oala vrăjitorească a Scoţiduşilor gusturile care le convin şi vor rămîne desigur încîntaţi de prospeţimea lor creată din ingrediente atît de vechi şi de bine întipărite în memorie.

(Cronică preluată din Săptămîna Financiară, martie 2007)