Carmen Sylva, Uimitoarea regină Elisabeta a României

Lansarea cărţii va avea loc vineri, 13 iunie 2003, ora 11,00 la Institutul Francez (Bulevardul Dacia nr. 77). Participă: Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Majestatea Sa Regina Ana a României, Irina Margareta Nistor, Jean-Marc Colombani, Adriana Irimia, Doina Jela, Gabriel Badea-Păun.


Popularitatea reginei Elisabeta a României în Europa sfîrşitului de veac XIX e greu de imaginat în zilele noastre. Nu mai puţin de treizeci de biografii şi sute de articole apărute în tot cuprinsul continentului încercau să-i schiţeze adevăratul portret. În ochii hagiografilor, Elisabeta apare ca o personalitate pasionată, teatrală, tristă, sfâşiată de sentimente contradictorii, adesea paradoxale. Regina sau femeia, scriitoarea sau Mecena, fiecare ipostază are apărătorii şi detractorii ei. Cei peste 80 de ani de nedrept purgatoriu, datorat schimbărilor de gust şi celor politice, nu au reuşit să-i distrugă mitul.

Biografia scrisă de tînărul doctorand în istorie Gabriel Badea Păun are ca surse documente de arhivă, în cea mai mare parte inedite, din Arhivele Naţionale din Bucureşti, arhivele Principilor de Wied sau cele ale familiei regale britanice de la Windsor. Ea ne prezintă parcursul pasionant al unei prinţese care, prin educaţie, credea în datorie şi care, prin cele trăite, şi-a văzut idealurile risipite, fără însă a renunţa vreodată la ele.

În Cronici de Atelier de săptămîna aceasta puteţi citi cuvîntul introductiv al autorului cărţii.

---

Viaţa devine dificilă, de îndată ce facem abstracţie de noi înşine sau O privire frumoasă este mereu în căutarea sufletului - sau a sensului (Nota 1)


În secolul al nouăsprezecelea, protocolul curţilor europene, cerea ca atunci cînd un suveran călătoreşte în străinătate, să-i facă o vizită de curtoazie, suveranului din ţara în care se afla spre a-i mulţumii pentru ospitalitatea arătată. Era o modalitate de a provoca nişte întîlniri cu ocazia cărora se putea discuta politică, chestiuni de familie sau totul devenea o plictiseală îngrozitoare...

După ce s-a căsătorit cu principele Carol în 1869, Regina Elisabeta s-a întîlnit cu împărăteasa Austro-Ungariei de zeci de ori, dar conversaţia n-a trecut niciodată dincolo de pragul unei politeţi curtenitoare. Abia în 1884, cele două femei au început să se înţeleagă reciproc. Împărăteasa era nerăbdătoare să revadă pe Carmen Sylva, devenită febleţea ziarelor şi anumitor cercuri literare.

Această ocazie s-a produs din pricina unei noi dovezi de excentricitate a Reginei. La întoarcerea în România, după o vizită la Sigmaringen şi Neuwied, în decembrie 1984, Elisabeta s-a oprit la Viena ca să asiste la teatrul Bourg unde se juca o dramă "cu subiect istoric" pe care tocmai o scrisese, Ullranda (Nota 2).

Pentru a mulţumi actorilor că i-au savurat succesul, Carmen Sylva a dat o mare recepţie la care a invitat persoanele cele mai la modă ale momentului, de la marea nobilime la înalta burghezie, scandalul a izbucnit a doua zi, unul dintre invitaţi, arhiducele Karl-Ludovic, văr cu Franz Joseph şi rudă apropiată a Reginei României, a fost primul care s-a scandalizat. El considera inacceptabil să stai la aceeaşi masă cu nişte simpli actori. Împăratul a fost înştiinţat şi în ciuda faptului că rolul principal din piesa lui Carmen Silva, era interpretat de chiar amanta lui Katerine Schratt a reacţionat trimiţînd o telegramă Regelui Carol la Bucureşti aspre a se plînge de nefericita iniţiativă a soţiei sale (Nota 3). După acest incident Frantz Joseph. N-a mai apreciat-o niciodată pe Regina României, el a declarat chiar fără menajamente Doamnei Schratt că pur şi simplu Carmen Sylva l-a "călcat pe nervi, [...] şi fireşte m-am arătat tot mai rece, chiar nepoliticos (Nota 4)". Regele Carol a răspuns în aceeaşi zi printr-o telegramă poruncindu-i Elisabetei să părăsească Viena imediat şi să sosească la Bucureşti cît mai curînd. Regina ezită să i se supună temîndu-se de reacţiile soţului său. A salvat-o o invitaţie a împărătesei la castelul Godolo lîngă Budapesta.

Nu era vorba aici decît de o mică abatere pentru că Elisabeta era foarte conştientă de răspunderile sale inerente în poziţia în care se afla, ceea ce avea să exprime printr-o strofă, notată în jurnalul Ameliei, tînăra nepoată a împărătesei, în timpul aceleiaşi vizite din 1884 (Nota 5): "Din propria-ţi forţă / Şi cu a ta voinţă în ciuda prizonieratului condiţiei tale / Serveşte operele Domnului."

Împreună cu "prietena sa întru poezie", împărăteasa, de obicei atît de sălbatică, a reuşit pentru prima dată să nu mai fie atît de rezervată, ea nu făcea un mister din faptul că o prefera tuturor celorlalte capete încoronate. Ea scria: "Ah! Carmen Sylva de şti să citeşti în sufletul oamenilor ai afla deja că al meu îţi aparţine - în întregime (Nota 6)". Carmen Sylva nutrea un sentiment reciproc, admirînd în conversaţiile Elisabetei de Austro-Ungaria, acel farmec al neaşteptatului care făcea ca niciodată să nu se strecoare în spusele sale vreo banalitate. Împărăteasa îi mărturisi astfel lui Carmen Sylva cîteva gînduri intime pe care le păstra de obicei doar pentru fiica sa preferată, Maria Valeria. O făcu deci părtaşă la meditaţiile sale asupra prezenţei firii, amîndouă erau nemulţumite şi nefericite alături de nopţii lor, motiv suficient pentru ca poeta Carmen Sylva, după o lungă conversaţie cu prietena sa să decidă să scrie despre absurditatea căsniciei (Nota 7)".

După această mică pauză la Godolo, a urmat o lungă tăcere sau mai exact aşa a rămas consemnat în sursele bibliografice existente, întreaga corespondenţă între cele două Elisabete, fără îndoială că una foarte bogată, a rămas de negăsit pînă în ziua de zi, căci s-a pierdut încă din anii 1930. Eugen Wolbe, secretarul Regelui Ferdinand de România, citase mai multe dintre aceste scrisori în biografia sa despre Carmen Sylva. Biografii Elisabetei de Austro-Ungaria, contele Corty şi Brigitte Haman n-au preluat ulterior decît fragmente extrase din scrisorile tipărite de Wolbe şi mai recent din Jurnalul în versuri al lui Sissi. Doar pe baza cîtorva rare mărturii am încercat să refac traiectoria acestei prietenii tainice.

La 28 aprilie 1987, Carmen Sylva soseşte la Mehadia, mică staţiune balneară din S-V Transilvaniei care aparţinea atunci Austro-Ungariei, spre a-i face o vizită lui Sissi, amîndouă erau acolo incognito, vroiau doar să se bucure de fericirea unei vieţi fără constrîngeri şi să discute doar despre pasiunea lor pentru literatură. Conversaţia s-a oprit de mai multe ori Henrick Heine, poetul favorit al lui Sissi." Era firesc să-l prefere pe Heine tuturor celorlalţi poeţi, atîta vreme cît şi ele era disperat de falsitatea acestei lumi şi nu găsea cuvinte suficient de aspre spre a-o biciui goliciunea, avea să scrie mult mai tîrziu Carmen Sylva după moartea lui Sissi. Nu putea uita cum poziţia noastră ne îndeamnă să ne lăsăm pradă aparenţelor şi minciunii, împiedicîndu-ne să ajungem în miezul lucrurilor şi să recunoaştem că bărbaţii preferă să ne considere ca un fel de zeiţe ale Olimpului pentru că nu le place să ne vadă plîngînd sau suspinînd ca ei. Ei ne-au aşezat pe un piedestal atît de înalt doar pentru a ne constrînge să zîmbim, spre a le da mai multă siguranţă de sine în ideea că pe lumea asta oamenii pot fi şi fericiţi. Dar tocmai că aici, zace minciuna, crudă şi îngrozitoare. [...]. Ea găsea la haine, exact acest dispreţ pentru aparenţe pe care-l resimţise profund, amărăciunea că trebuie să trăiască un destin atît de solitar, atîta vreme cît maliţiozitatea spiritului său îi inspira atîtea lucruri originale şi surprinzătoare. (Nota 8)".

Dar cînd Carmen Sylva a rugat-o pe Sissi să-şi publice "poeziile şi scrierile" răspunsul împărătesei a fost destul de brusc": scriu şi compun aceste poeme dar nu ţin să le fac cunoscute acum, poate peste ani şi ani de zile, după moartea mea, totul va fi publicat (Nota 9)".

În timpul sejurului la Mehavia, împărăteasa a scris mai multe poezii în jurnalul său, o parte inspirată de Carmen Sylva. Ea însăşi s-a mirat de ceea ce a aşternut pe hîrtie.

La 15 mai, Sissi, i-a întors vizita lui Carmen Sylva, sosind la Sinaia.

N-aveam să văd Curtea
Şi nici pe Rege,
doream să văd poeta
veneam la Carmen Sylva. (Nota 10)

Regina cunoştea gusturile împărătesei aşa încît a interzis orice fel de serbări, ceremonii sau recepţii. Cînd a ajuns în gara Sinaia şi a văzut mulţimea adunată n-a mai vrut să coboare din tren! Regele a trebuit să insiste. "Cînd a văzut căluţii noştri, povestea Elena Văcărescu, pe atunci domnişoară de onoare a Reginei ea a strigat:
- Merg pe jos mi-e frică de cai, mă tem de plimbările în trăsură.
- Dar castelul e departe de aici.
- Nu face nimic (Nota 11)".

Şi Regina Elisabeta fără îndoială că a zîmbit cînd a văzut-o pe această călăreaţă îndrăzneaţă speriată de robuştii ei ponei şi obligată să meargă pe jos, urmată de tot poporul, jenat să-i facă oaspetelui imperial o asemenea primire lipsită de orice fast. Pînă şi relatările vizitei sale, apărute în Monitorul Oficial, n-au fost publicate în timpul şederii sale ci doar la două săptămîni mai tîrziu, după plecarea împărătesei. (Nota 12) În cursul primului dineu la castelul Peleş, Sissi i-a cerut din nou lui Carmen Sylva să păstreze cea mai strictă discreţie în privinţa vizitei sale, nici un demnitar nu a fost primit să o vadă, nici măcar doamnele de onoare ale Reginei, care au primit totuşi printr-un intermediar un cadou.

Regina României înţelegea perfect entuziasmul Elisabetei faţă de Austria şi-şi recunoştea propriile reacţii: "ura faţă de formalism, amărăciunea şi răutăţile care atît de des ies la iveală prin remarci originale şi neaşteptate." Ca şi Sissi era cuprinsă de disperare ori de cîte ori constata ipocrizia umană şi nu găsea cuvinte destul de aspre pentru a biciui orgoliul. În timpul vizitei cele două Elisabete au făcut excursii singure în pădurile din jurul castelului, fără să le pese de urşi sau de ce aveau să spună curtenii, au vorbit pe îndelete despre literatură şi s-au străduit să fie cît mai sîrguincioase. Aici începeau să apară contrastele.

"Carmen Sylva era foarte amabilă, interesantă dar cu picioarele pe pămînt; ea nu o să mă înţeleagă niciodată, dar eu o pot pricepe şi o iubesc, îi scria Sissi lui Christomanos, profesorul ei de greacă: "Tinereţea ei este demnă de admirat, este încă o Backfistch (Nota 13) germană, în ciuda coronei sale regale exotice şi a părului său alb şi lumea sentimentelor a rămas aceeaşi, deşi ea a devenit o mamă nefericită. Este la fel de impulsivă şi se aprinde uşor ca să se calmeze tot atît de repede. Acesta este şi defectul operelor sale, ea nu are răbdare să se oprească şi aprofundeze gîndirea sa, de parcă ar fi urmărită de o sete de evenimente în spatele cărora speră să descopere inaccesibilul. De aceea nu-şi găseşte liniştea ceea ce este scopul final, trebuie să renunţe la fapte, numai ce este neterminat este veşnic... Regele este cea mai prozaică fiinţă din cîte există şi între ei se cască o prăpastie care-i desparte. (Nota 14)"

Împărăteasa nu avea întru-totul departe, dar Carmen Sylva în schimb o judeca mult mai exact, ea recunoştea faptul că Elisabeta este foarte sinceră şi firească, totul fiind de o spontaneitate extremă la ea. De aceea nu suporta ceremoniile şi protocolul de la Curte. "Bărbaţii vroiau să-i impună unei zîne hamurile unui protocol rigid şi mărginit; dar mica zînă nu s-a lăsat îngenunchiată îşi întinde aripile şi-şi i-a zborul atunci cînd lumea o plictiseşte (Nota 15)".

De îndată ce şi-a terminat sejurul la Sinaia, Sissi a plecat la Hamburg de unde s-a îmbarcat pentru Anglia (Nota 16). După plecarea împărătesei, Carmen Sylva, s-a gîndit deseori la cealaltă Elisabeta. "Sîntem adesea tentaţi să acuzăm pe cineva că nu-şi face îndatoririle de îndată ce se abate de la calea obişnuită, să vrei să gîndeşti şi să te comporţi diferit de restul gloatei reprezintă o expunere a unui punct de vedere. Am spus asta dintotdeauna: lumea este făcută pentru femeile fără gust, eticheta pentru cei care nu ştiu să educe, biserica pentru cei fără de credinţă, rutina pentru cei care nu au imaginaţie şi elan". Şi totuşi n-a încurajat întru nimic tendinţa lui Sissi de a se închide într-o lume solitară a imaginaţiei şi a poeziei (Nota 17)."

Sigur că au urmat o corespondenţă după această vizită, din păcate ea s-a pierdut între timp. Ştim doar că după moartea misterioasă la Mayerling în 1859 a arhiducele Rudolf, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, Carmen Sylva i-a făcut o vizită lui Sissi care părea că şi-a pierdut minţile pretinzînd că fiul său este încă în viaţă şi că trebuie să sosească dintr-o clipă în alta în salon. La întoarcerea în România, ea i-a scris mai multe scrisori ca să-i mai aline durerea. Ele însă au rămas fără răspuns. Mareşalul curţii, principele Montenuovo, i-a cerut să nu mai corespondeze cu împărăteasa "a cărei stare nervoasă nu-i permite să primească scrisori şi nici să-i răspundă (Nota 18)." Scrisorile au fost trimise soţiei lui Rudolf, arhiducesa Ştefania, dar au rămas tot fără răspuns. (Nota 19)

Moartea violentă şi plină de senzaţional a lui Sissi pe malul Lacului Leman din Geneva, în 1898, a însemnat după părerea lui Carmen Sylva aproape o eliberare pentru această femeie atît de nefericită. Ea a găsit cuvintele cele mai potrivite spre a-i califica moartea: Ea era îngrozitoare "pentru lume" dar pentru Sissi era "frumoasă, calmă şi măreaţă fără durere, paşnică, în plină natură pe care o îndrăgea atît [...].

Oare nu oricine îşi doreşte să-şi de-a sufletul înconjurat de mii de oameni înlăcrimaţi supunîndu-se în momentul suprem unei ceremonii fastuoase? Sînt mulţi cei care-şi doresc o moarte frumoasă în ochii lumii. Ea nu se număra printre aceştia. În moarte ca şi în viaţă ea nu-şi dorise nimic pentru restul lumii. Voia doar să fie singură, să treacă neobservată, inclusiv pentru a părăsi acest pămînt pe care atît îl străbătuse în căutarea liniştii şi a lucrurilor cu adevărat elevate. (Nota 20)"

Pe sicriul lui Sissi expus la mănăstirea capucinilor în cripta familiei imperiale austriece, o coroană din floarea Reginei înconjurată de o panglică pe care scrisese de mînă o poezie în germană.

Într-un articol care evident că a stîrnit un alt scandal, publicat de prestigiosul ziar vienez Neue Freie Presse în 1908, Carmen Sylva trăgea o concluzie în privinţa acestei prietenii şi scria "Elisabeta l-ar fi iertat pe Lucheni!(Nota 21)" Poate că ea a fost singura care a înţeles-o cu adevărat.

Note:

1. Carmen Sylva, Cugetările unei Regine, p.12 şi 14.
2. Publicat în volum în 1887.
3. Elisabeth Burgoyne, op.cit., p.115-116.
4. Brigitte Hamann, op.cit., p.441.
5. Idem, p.440.
6. Idem, p.438.
7. Idem, p.441
8. Carmen Sylva, (Împărăteasa Elisabeta la Sinaia), apărut în Neue Freie Presse, 25 decembrie 1908.
9. Brigitte Hamann, op. cit., p.445.
10. Elisabeta, Winterlieder, p.83.
11. Elena Văcărescu, Regii şi Reginele pe care i-am cunoscut, p.45.
12. Monitorul Oficial.
13. Termeni prin care sînt definite în germană, tinerele fete aflate la vîrstă ingrată, şi a căror trăsătură caracteristică ar fi o precocitate combinată cu doză de naivitate dar şi cu o exaltare sentimentală şi idealistă mai degrabă ridicolă.
14. Constantin Christomanos, Elisabeta de Bavaria, Împărăteasa Austriei, pagini de jurnal, traducere de Gabriel Syveton, prefaţă de Maurice Barres, Mercure de France, 1933, p.127-128.
15. Egone Cesare conte Corti, Elisabeta, Împărăteasa Austriei, traducere de Marguerite Diehl, Paris, Payot, 1936, p.337-338.
16. Idem, p.341.
17. Brigitte Hamann, op.cit., p.447.
18. Idem, p.448.
19. Fără răspuns pentru moment căci Ştefania devenită principesă Lonyay fără nici o pretenţie la tron şi izolată de toată lumea şi-a amintit de ele şi le-a publicat ca introducere şi concluzie în Memoriile sale.
20. Carmen Sylva, "Împărăteasa Elisabeta la Sinaia", Neue Freie Presse, 25 XII 1908.
21. Egone Cesare conte Corti, op.cit., p.459.