William Styron
Alegerea Sofiei
Editura ART, 2007
traducere din limba engleză, prefaţă şi note de Virgil Stanciu
Alegerea Sofiei
Editura ART, 2007
traducere din limba engleză, prefaţă şi note de Virgil Stanciu
Citiţi un fragment din această carte.
*****
William Styron sau reînnoirea universului romanesc
La mai bine de un deceniu de la publicarea Confesiunilor - interval în care mai spărsese liniştea o singură dată, cu piesa In the Clap Shack (1973) - Styron publică masivul roman Sophie's Choice (Alegerea Sofiei, 1979), revenind în centrul atenţiei critice şi surprinzând din nou prin alegerea subiectului. Nu avem cum să ştim dacă lungul interval de tăcere (obişnuit, de altfel, în cazul în discuţie) poate fi interpretat drept un indiciu al perseverentei căutări a ineditului, dar trecerea de la un aspect minor al istoriei americane din secolul trecut la o fază mai recentă, zguduitoare prin proporţiile ei, a istoriei universale, tratată până atunci doar fragmentar şi fugitiv în literatura de peste ocean, spune fără îndoială ceva despre ambiţia romancierului de a deveni o conştiinţă sensibilă a timpului său, propulsându-i totodată opera, prin interesul tematic sporit, spre un nivel cosmopolit de receptare, capabil să-i asigure circulaţia pe toate meridianele.
Privind înapoi până la The Long March, ni se pare a distinge un efort conştient al romancierului de a desprinde literatura americană de provincialism şi insularitate culturală, de a o implica tranşant în marile probleme care au confruntat omenirea în secolul războaielor. Într-adevăr, masiva intrare în istoria modernă a americanilor, începând cu Primul Război Mondial, solicita în mod imperios un grad elevat de exprimare artistică, iar literatura "post-modernă" americană avea să continue, prin romancieri ca Heller, Styron, Malamud sau Wouk, începuturile mai timide ale generaţiei anterioare (Hemingway, Cummings, Steinbeck şi alţii). Incredibilul genocid imaginat şi pus în practică de nazism în anii neguroşi ai războiului mondial, monstruoasele crime împotriva umanităţii întreprinse cu metodică şi calculată răceală în spatele sârmei ghimpate a lagărelor de concentrare au devenit cunoscute americanilor de rând prin mărturiile directe şi reportajele transmise de mass-media în anii proceselor de la Nürnberg, ai Planului Marshall şi ai reconstrucţiei timpurii a Europei, când vălul de taină - oricum cam străveziu - care ascunsese Holocaustul se destrămase în întregime.
Dacă, însă, în Europa, din acest material de coşmar s-au croit vreme de decenii cărţi şi filme de imaginaţie care au redat, prin mijloacele mult mai puternice ale artei, dimensiunile zguduitor de umane ale tragediei ce tindea să se abstractizeze, prin însăşi proporţiile ei, înapoia incredibilelor coloane de cifre, publicul american a trebuit să se mulţumească mult timp cu datele seci ale statisticii, cu literatura memorialistică şi cu filme sau cărţi nu întrutotul eliberate de retorica propagandistică sau de melodrama sentimental-facilă. Succesul serialului de televiziune Holocaust şi al romanului cu acelaşi nume publicat în 1978 de Gerald Green a dovedit existenţa unui enorm rezervor de simpatie a americanului simplu pentru soarta europeanului inocent sau neajutorat, evreu sau "arian", prins în inexorabilele mecanisme ale politicii rasiale a celui de al Treilea Reich. Romanul lui Styron apelează tocmai la acest potenţial. Prin personajul său Sophie Zawistowska, fiinţă complexă, imprevizibilă, cu statut moral confuz şi derutant, dar care a băut până la ultima picătură cupa suferinţei, victimele Holocaustului se bucură de o tratare onestă, credibilă, plină de omenoasă înţelegere, romanul devenind, în ultimă instanţă, un comentariu moral şi ontologic, centrat asupra capacităţii omului de a supravieţui, adeseori cu preţul unor compromisuri şi umilinţe, ele însele mai rele decât nefiinţa. Intuiţia sa de romancier l-a sfătuit pe Styron să nu aleagă drept protagonist pentru episoadele din Cracovia ocupată şi de la Auschwitz un caracter dârz, puternic, care ar fi putut aluneca repede într-o virtute medievală, lăsându-ne cu apetitul romanesc nesatisfăcut, ci, dimpotrivă, pe cea mai vulnerabilă dintre fiinţele omeneşti, o văduvă tânără şi frumoasă, mamă a doi copii minori, dornică să-i apere şi să-şi salveze viaţa, dar neavând ce armă să opună eficacităţii tehnologice a programului hitlerist de exterminare. Sau neavând aproape nici o armă.
Naratorul şi unul dintre actorii romanului - construit, fireşte, pe câteva date autobiografice - ne duce iarăşi cu gândul la Melville şi la povestitorul său, Ishmael, calitatea lui cea mai importantă devenind, ca şi în cazul harponierului de pe Pequod, cea de martor. Modul în care ni se prezintă, cerându-ne să-i spunem Stingo, fiorul de anticipaţie şi nelinişte cu care se îmbarcă în "voiajul" său de descoperire şi creaţie, capacitatea de a observa şi interpreta lucrurile, revenind mereu asupra imaginilor constituite pentru a le corecta în funcţie de noile date obţinute, angajarea sa afectivă în avatarurile celorlalţi, confruntarea cu diferite faţete ale realităţii şi, în sfârşit, supravieţuirea lui pentru a putea depune mărturie - iată tot atâtea trăsături de unire între naratorul lui Styron şi Ishmael. Tot el este şi elementul de racord al celor două direcţii (aparent divergente) de înaintare a naraţiunii: destinul Sophiei şi propria devenire, ca autor, a lui Stingo.
Începutul romanului, redactat într-o proză ironică ce preia tiparele scrisului memorialistic, ne introduce în culisele vieţii literare din New York-ul imediat postbelic (suntem în 1947), când Stingo încearcă să-şi câştige traiul salahorind pentru editura McGraw-Hill şi, ca orice tânăr plin de nobile entuziasme, fantazează pe marginea unei lumi glorificate a literelor, izbindu-se, în realitate, doar de aspectele ei sordide. Prilej pentru Styron de a caricaturiza un număr de personaje minore, dar atestate documentar, din cercurile literare americane, de a creiona sugestiv şi picant atmosfera acelor vremuri, de a da relief de anecdotă savuroasă unor întâmplări în care cititorul avizat poate recunoaşte situaţii şi personaje familiare din alte lecturi. Figurează printre acestea şi modul în care a fost conceput întâiul roman al scriitorului, Lie Down in Darkness (este manuscrisul deasupra căruia transpiră Stingo în casa Yettei Zimmermann) şi atracţia obsedantă pe care o exercita asupra-i răscoala lui Nat Turner; e limpede că, pentru Styron, odată zămislite, şi cărţile devin o realitate palpabil-independentă, putând genera din nou literatură.
Întreg romanul îşi asumă tonul unei rememorări - întrezărim pe alocuri, pe parcursul povestirii, un Stingo matur, mult mai sceptic şi dezabuzat, încălzindu-şi sufletul cu aceste amintiri din tinereţe - şi reface cariera tânărului provenit din Sud, care trăieşte o viaţă boemă, cu aspiraţii literare, în citadela literaturii, New York City. Concediat de la McGraw-Hill, Stingo se refugiază în Brooklyn (cartierul iubit al lui Wolfe!), unde închiriază o cameră într-o incredibilă casă de raport, zugrăvită complet în roz şi poreclită The Pink Palace. Aici face cunoştinţă cu Sophie Zawistowska, o poloneză catolică supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz şi cu iubitul ei, Nathan, un tânăr intelectual evreu. Ambianţa plăcută şi prietenoasă permite sevelor creaţiei, atâta vreme secate, să se reverse cu generozitate, şi Stingo face progrese remarcabile în scrierea romanului, devenind, în paralel, confidentul Sophiei (de care se îndrăgosteşte) şi partenerul lui Nathan în câteva discuţii alerte, antrenante (prilej de a confrunta mentalitatea sudică cu idiosincraziile culturii iudeo-americane). Nathan şi Sophie sunt angajaţi cu trup şi suflet într-o pasiune devoratoare şi într-o pasionantă viaţă sexuală, iar Stingo, iubindu-i pe ambii, încearcă să-i cunoască cât mai bine şi să-i lege de el cât mai strâns.
Adevărul nu i se va dezvălui decât treptat, inducându-l la început în eroare cu false aparenţe şi confesiuni doar pe jumătate sincere. Mai întâi, Sophie preferă să-i ascundă amănunte semnificative, pentru a apărea în ochii lui Stingo ca o întruchipare a suferinţei inocente şi a bunei credinţe înşelate. Ea debitează o poveste exemplară, întru totul conformă cu tiparele mitologiei rezistenţei, revenind, mai apoi, de câteva ori asupra ei, corectând-o, suplimentând-o cu amănunte, adâncindu-i aspectele groteşti abia bănuite şi transformând-o treptat într-o cutremurătoare imagine a înjosirii demnităţii umane în universul concentraţionar. Suprafaţa zgâriată a legendei lasă să se întrevadă adevăruri mai puţin lăudabile, dar, nu mai puţin omeneşti: intelectuali polonezi care împărtăşesc prejudecăţile rasiale ale cotropitorilor, dar care nu-şi pot cumpăra prin asta, bunăvoinţa lor; persoane care nu concep un sacrificiu pentru cauza generală, dar care împărtăşesc, ironic, soarta luptătorilor din Rezistenţă; o populaţie de lagăr preocupată, firesc, de supravieţuire, patetică în eforturile ei de a dăinui; o femeie - Sophie - nevoită să-şi sacrifice un copil pentru a-l salva pe celălalt (aceasta este dureroasa opţiune pe care trebuie să o facă) şi care, de dragul vieţii proprii şi a fiului ei, nu pregetă să se înjosească în fel şi chip, oferindu-şi până şi trupul.
Deşi abordează tematica lagărelor şi a rezistenţei, Sophie's Choice nu este o carte despre eroism, ci, ca toate celelalte romane a lui Styron, despre aspectele multiple ale slăbiciunii omeneşti, cu toate că putem considera capacitatea de a îndura atâtea umilinţe o formă sublimată de eroism. Sophie este un personaj complex, foarte credibil în bogăţia trăirilor ei interioare, în foamea ei de viaţă şi în patetica-i străduinţă de a se justifica şi a se face înţeleasă şi iubită. Întrucât nu-şi poate ascunde, nici uita, trecutul şi păcatele, toată forţa ei afectivă se va concentra asupra justificării acţiunilor comise pentru răscumpărarea celor două vieţi. După cum spune autorul, ea "nu se poate zvârcoli îndeajuns pentru a scăpa de conştiinţa înăbuşitoare că existase în viaţa ei o vreme când jucase până la capăt rolul unei părtaşe la crimă. Rolul unei obsedate, veninoase antisemite". Iubirea ei pentru Nathan, care conferă atâta intensitate, uneori împinsă până aproape de isterie, romanului, trebuie, aşadar, citită şi ca o inconştientă penitenţă, ca un preţ moral pe care Sophie îl plăteşte pentru a-şi răscumpăra păcatul. Dubla sinucidere cu care se încheie cartea reprezintă, după părerea noastră, un final deschis interpretării - moartea este nu numai marele pacificator, unica posibilitate de împăcare a unor tendinţe contradictorii, ci şi a doua "opţiune" a Sophiei, un fel de conradiană modalitate de ispăşire, de împăcare a sufletului cu sine însuşi.
De fapt, povestea de iubire dintre Sophie şi Nathan, împreună cu învierea gradată a unui trecut de suferinţă şi moarte, constituie adevăratul centru de greutate al romanului. Stingo se transformă cu încetul din protagonist în observator şi martor, cu un rol activ minor (acela de activizator) şi propria lui poveste cade, în mod firesc, în planul secund. Concentrându-se asupra Sophiei şi asupra vieţii ei în lagăr, romanul aduce, implicit, în discuţie problema răului, a acelui "Weltschmertz care depăşeşte înţelegerea", în care Stingo, ajuns la capătul tristelor sale experienţe, va vedea manifestarea unei forţe ce transcende ideologiile, fiind parte constitutivă din natura contradictorie a omului. "Într-o bună zi - ne spune el în final - voi scrie despre viaţa şi moartea Sophiei, contribuind şi eu prin asta la a demonstra că răul absolut nu dispare niciodată definitiv din lume." Afirmaţie întărită de următorul schimb de replici grăitor:
"La Auschwitz, unde era Dumnezeu?
Dar unde era omul?"
Făcând pentru prima oară cunoştinţă cu moartea, cu durerea şi cu sentimentul pierderii ireparabile, cu enigma adeseori inexplicabilă a comportamentului uman, Stingo invocă o lawrenceniană iubire "pentru toate lucrurile vii", nu ca pe o soluţie infailibilă, ci drept unica rază de speranţă ce-i mai rămâne omului pentru a mai dăinui.
Sophie's Choice este o mare izbândă a autorului, o imagine cutremurătoare, plină de adânci semnificaţii filosofice, etice sau morale, a mizeriei şi suferinţei umane transfigurate prin iubire. La începutul carierei sale internaţionale, romanul se bucura de elogiile colegilor de breaslă ai scriitorului şi ale criticilor literari. Carlos Fuentes numea cartea lui Styron "unul intre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor", iar John Gardner vorbea despre ea ca despre un "thriller de prim ordin, cu atât mai pasionant cu cât secretele pe care le dezgropăm unul după altul sunt secretele Istoriei şi ale naturii umane înseşi". Comentând în Lire (aprilie 1981) versiunea franceză, publicată la Gallimard, Christian Giudicelli conchide că romanul "are atâta amploare, combină cu atâta ştiinţă istoria cu experienţa interioară, impune personaje atât de ataşante şi complexe, încât cronicarul este obligat să vorbească despre ele ca despre o capodoperă".
Pentru Styron - aşa cum singur mărturiseşte - sumbra realitate a lagărelor de concentrare era un episod al istoriei contemporane ce se cerea investigat cu orice preţ, un subiect cu care se simţea tentat să-şi încerce puterile orice mare romancier. Supunându-se tentaţiei de a-l explora şi dedicând doisprezece ani efortului de a integra evenimentele într-o viziune esteticeşte adevărată şi omeneşte mişcătoare, el a izbutit să sporească în mod considerabil patrimoniul literaturii americane contemporane, implicând-o şi mai adânc în problemele mari ale acestui veac. Sophie's Choice este o carte prin care opera literară a lui William Styron îşi adaugă un plus de greutate, cu remarcabilă consecvenţă în a găsi modalităţi noi de diversificare tematică şi de a păstra treaz interesul cititorilor.
William Styron sau reînnoirea universului romanesc
| "Let's face it, writing is hell." |
Privind înapoi până la The Long March, ni se pare a distinge un efort conştient al romancierului de a desprinde literatura americană de provincialism şi insularitate culturală, de a o implica tranşant în marile probleme care au confruntat omenirea în secolul războaielor. Într-adevăr, masiva intrare în istoria modernă a americanilor, începând cu Primul Război Mondial, solicita în mod imperios un grad elevat de exprimare artistică, iar literatura "post-modernă" americană avea să continue, prin romancieri ca Heller, Styron, Malamud sau Wouk, începuturile mai timide ale generaţiei anterioare (Hemingway, Cummings, Steinbeck şi alţii). Incredibilul genocid imaginat şi pus în practică de nazism în anii neguroşi ai războiului mondial, monstruoasele crime împotriva umanităţii întreprinse cu metodică şi calculată răceală în spatele sârmei ghimpate a lagărelor de concentrare au devenit cunoscute americanilor de rând prin mărturiile directe şi reportajele transmise de mass-media în anii proceselor de la Nürnberg, ai Planului Marshall şi ai reconstrucţiei timpurii a Europei, când vălul de taină - oricum cam străveziu - care ascunsese Holocaustul se destrămase în întregime.
Dacă, însă, în Europa, din acest material de coşmar s-au croit vreme de decenii cărţi şi filme de imaginaţie care au redat, prin mijloacele mult mai puternice ale artei, dimensiunile zguduitor de umane ale tragediei ce tindea să se abstractizeze, prin însăşi proporţiile ei, înapoia incredibilelor coloane de cifre, publicul american a trebuit să se mulţumească mult timp cu datele seci ale statisticii, cu literatura memorialistică şi cu filme sau cărţi nu întrutotul eliberate de retorica propagandistică sau de melodrama sentimental-facilă. Succesul serialului de televiziune Holocaust şi al romanului cu acelaşi nume publicat în 1978 de Gerald Green a dovedit existenţa unui enorm rezervor de simpatie a americanului simplu pentru soarta europeanului inocent sau neajutorat, evreu sau "arian", prins în inexorabilele mecanisme ale politicii rasiale a celui de al Treilea Reich. Romanul lui Styron apelează tocmai la acest potenţial. Prin personajul său Sophie Zawistowska, fiinţă complexă, imprevizibilă, cu statut moral confuz şi derutant, dar care a băut până la ultima picătură cupa suferinţei, victimele Holocaustului se bucură de o tratare onestă, credibilă, plină de omenoasă înţelegere, romanul devenind, în ultimă instanţă, un comentariu moral şi ontologic, centrat asupra capacităţii omului de a supravieţui, adeseori cu preţul unor compromisuri şi umilinţe, ele însele mai rele decât nefiinţa. Intuiţia sa de romancier l-a sfătuit pe Styron să nu aleagă drept protagonist pentru episoadele din Cracovia ocupată şi de la Auschwitz un caracter dârz, puternic, care ar fi putut aluneca repede într-o virtute medievală, lăsându-ne cu apetitul romanesc nesatisfăcut, ci, dimpotrivă, pe cea mai vulnerabilă dintre fiinţele omeneşti, o văduvă tânără şi frumoasă, mamă a doi copii minori, dornică să-i apere şi să-şi salveze viaţa, dar neavând ce armă să opună eficacităţii tehnologice a programului hitlerist de exterminare. Sau neavând aproape nici o armă.
Naratorul şi unul dintre actorii romanului - construit, fireşte, pe câteva date autobiografice - ne duce iarăşi cu gândul la Melville şi la povestitorul său, Ishmael, calitatea lui cea mai importantă devenind, ca şi în cazul harponierului de pe Pequod, cea de martor. Modul în care ni se prezintă, cerându-ne să-i spunem Stingo, fiorul de anticipaţie şi nelinişte cu care se îmbarcă în "voiajul" său de descoperire şi creaţie, capacitatea de a observa şi interpreta lucrurile, revenind mereu asupra imaginilor constituite pentru a le corecta în funcţie de noile date obţinute, angajarea sa afectivă în avatarurile celorlalţi, confruntarea cu diferite faţete ale realităţii şi, în sfârşit, supravieţuirea lui pentru a putea depune mărturie - iată tot atâtea trăsături de unire între naratorul lui Styron şi Ishmael. Tot el este şi elementul de racord al celor două direcţii (aparent divergente) de înaintare a naraţiunii: destinul Sophiei şi propria devenire, ca autor, a lui Stingo.
Începutul romanului, redactat într-o proză ironică ce preia tiparele scrisului memorialistic, ne introduce în culisele vieţii literare din New York-ul imediat postbelic (suntem în 1947), când Stingo încearcă să-şi câştige traiul salahorind pentru editura McGraw-Hill şi, ca orice tânăr plin de nobile entuziasme, fantazează pe marginea unei lumi glorificate a literelor, izbindu-se, în realitate, doar de aspectele ei sordide. Prilej pentru Styron de a caricaturiza un număr de personaje minore, dar atestate documentar, din cercurile literare americane, de a creiona sugestiv şi picant atmosfera acelor vremuri, de a da relief de anecdotă savuroasă unor întâmplări în care cititorul avizat poate recunoaşte situaţii şi personaje familiare din alte lecturi. Figurează printre acestea şi modul în care a fost conceput întâiul roman al scriitorului, Lie Down in Darkness (este manuscrisul deasupra căruia transpiră Stingo în casa Yettei Zimmermann) şi atracţia obsedantă pe care o exercita asupra-i răscoala lui Nat Turner; e limpede că, pentru Styron, odată zămislite, şi cărţile devin o realitate palpabil-independentă, putând genera din nou literatură.
Întreg romanul îşi asumă tonul unei rememorări - întrezărim pe alocuri, pe parcursul povestirii, un Stingo matur, mult mai sceptic şi dezabuzat, încălzindu-şi sufletul cu aceste amintiri din tinereţe - şi reface cariera tânărului provenit din Sud, care trăieşte o viaţă boemă, cu aspiraţii literare, în citadela literaturii, New York City. Concediat de la McGraw-Hill, Stingo se refugiază în Brooklyn (cartierul iubit al lui Wolfe!), unde închiriază o cameră într-o incredibilă casă de raport, zugrăvită complet în roz şi poreclită The Pink Palace. Aici face cunoştinţă cu Sophie Zawistowska, o poloneză catolică supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz şi cu iubitul ei, Nathan, un tânăr intelectual evreu. Ambianţa plăcută şi prietenoasă permite sevelor creaţiei, atâta vreme secate, să se reverse cu generozitate, şi Stingo face progrese remarcabile în scrierea romanului, devenind, în paralel, confidentul Sophiei (de care se îndrăgosteşte) şi partenerul lui Nathan în câteva discuţii alerte, antrenante (prilej de a confrunta mentalitatea sudică cu idiosincraziile culturii iudeo-americane). Nathan şi Sophie sunt angajaţi cu trup şi suflet într-o pasiune devoratoare şi într-o pasionantă viaţă sexuală, iar Stingo, iubindu-i pe ambii, încearcă să-i cunoască cât mai bine şi să-i lege de el cât mai strâns.
Adevărul nu i se va dezvălui decât treptat, inducându-l la început în eroare cu false aparenţe şi confesiuni doar pe jumătate sincere. Mai întâi, Sophie preferă să-i ascundă amănunte semnificative, pentru a apărea în ochii lui Stingo ca o întruchipare a suferinţei inocente şi a bunei credinţe înşelate. Ea debitează o poveste exemplară, întru totul conformă cu tiparele mitologiei rezistenţei, revenind, mai apoi, de câteva ori asupra ei, corectând-o, suplimentând-o cu amănunte, adâncindu-i aspectele groteşti abia bănuite şi transformând-o treptat într-o cutremurătoare imagine a înjosirii demnităţii umane în universul concentraţionar. Suprafaţa zgâriată a legendei lasă să se întrevadă adevăruri mai puţin lăudabile, dar, nu mai puţin omeneşti: intelectuali polonezi care împărtăşesc prejudecăţile rasiale ale cotropitorilor, dar care nu-şi pot cumpăra prin asta, bunăvoinţa lor; persoane care nu concep un sacrificiu pentru cauza generală, dar care împărtăşesc, ironic, soarta luptătorilor din Rezistenţă; o populaţie de lagăr preocupată, firesc, de supravieţuire, patetică în eforturile ei de a dăinui; o femeie - Sophie - nevoită să-şi sacrifice un copil pentru a-l salva pe celălalt (aceasta este dureroasa opţiune pe care trebuie să o facă) şi care, de dragul vieţii proprii şi a fiului ei, nu pregetă să se înjosească în fel şi chip, oferindu-şi până şi trupul.
Deşi abordează tematica lagărelor şi a rezistenţei, Sophie's Choice nu este o carte despre eroism, ci, ca toate celelalte romane a lui Styron, despre aspectele multiple ale slăbiciunii omeneşti, cu toate că putem considera capacitatea de a îndura atâtea umilinţe o formă sublimată de eroism. Sophie este un personaj complex, foarte credibil în bogăţia trăirilor ei interioare, în foamea ei de viaţă şi în patetica-i străduinţă de a se justifica şi a se face înţeleasă şi iubită. Întrucât nu-şi poate ascunde, nici uita, trecutul şi păcatele, toată forţa ei afectivă se va concentra asupra justificării acţiunilor comise pentru răscumpărarea celor două vieţi. După cum spune autorul, ea "nu se poate zvârcoli îndeajuns pentru a scăpa de conştiinţa înăbuşitoare că existase în viaţa ei o vreme când jucase până la capăt rolul unei părtaşe la crimă. Rolul unei obsedate, veninoase antisemite". Iubirea ei pentru Nathan, care conferă atâta intensitate, uneori împinsă până aproape de isterie, romanului, trebuie, aşadar, citită şi ca o inconştientă penitenţă, ca un preţ moral pe care Sophie îl plăteşte pentru a-şi răscumpăra păcatul. Dubla sinucidere cu care se încheie cartea reprezintă, după părerea noastră, un final deschis interpretării - moartea este nu numai marele pacificator, unica posibilitate de împăcare a unor tendinţe contradictorii, ci şi a doua "opţiune" a Sophiei, un fel de conradiană modalitate de ispăşire, de împăcare a sufletului cu sine însuşi.
De fapt, povestea de iubire dintre Sophie şi Nathan, împreună cu învierea gradată a unui trecut de suferinţă şi moarte, constituie adevăratul centru de greutate al romanului. Stingo se transformă cu încetul din protagonist în observator şi martor, cu un rol activ minor (acela de activizator) şi propria lui poveste cade, în mod firesc, în planul secund. Concentrându-se asupra Sophiei şi asupra vieţii ei în lagăr, romanul aduce, implicit, în discuţie problema răului, a acelui "Weltschmertz care depăşeşte înţelegerea", în care Stingo, ajuns la capătul tristelor sale experienţe, va vedea manifestarea unei forţe ce transcende ideologiile, fiind parte constitutivă din natura contradictorie a omului. "Într-o bună zi - ne spune el în final - voi scrie despre viaţa şi moartea Sophiei, contribuind şi eu prin asta la a demonstra că răul absolut nu dispare niciodată definitiv din lume." Afirmaţie întărită de următorul schimb de replici grăitor:
"La Auschwitz, unde era Dumnezeu?
Dar unde era omul?"
Făcând pentru prima oară cunoştinţă cu moartea, cu durerea şi cu sentimentul pierderii ireparabile, cu enigma adeseori inexplicabilă a comportamentului uman, Stingo invocă o lawrenceniană iubire "pentru toate lucrurile vii", nu ca pe o soluţie infailibilă, ci drept unica rază de speranţă ce-i mai rămâne omului pentru a mai dăinui.
Sophie's Choice este o mare izbândă a autorului, o imagine cutremurătoare, plină de adânci semnificaţii filosofice, etice sau morale, a mizeriei şi suferinţei umane transfigurate prin iubire. La începutul carierei sale internaţionale, romanul se bucura de elogiile colegilor de breaslă ai scriitorului şi ale criticilor literari. Carlos Fuentes numea cartea lui Styron "unul intre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor", iar John Gardner vorbea despre ea ca despre un "thriller de prim ordin, cu atât mai pasionant cu cât secretele pe care le dezgropăm unul după altul sunt secretele Istoriei şi ale naturii umane înseşi". Comentând în Lire (aprilie 1981) versiunea franceză, publicată la Gallimard, Christian Giudicelli conchide că romanul "are atâta amploare, combină cu atâta ştiinţă istoria cu experienţa interioară, impune personaje atât de ataşante şi complexe, încât cronicarul este obligat să vorbească despre ele ca despre o capodoperă".
Pentru Styron - aşa cum singur mărturiseşte - sumbra realitate a lagărelor de concentrare era un episod al istoriei contemporane ce se cerea investigat cu orice preţ, un subiect cu care se simţea tentat să-şi încerce puterile orice mare romancier. Supunându-se tentaţiei de a-l explora şi dedicând doisprezece ani efortului de a integra evenimentele într-o viziune esteticeşte adevărată şi omeneşte mişcătoare, el a izbutit să sporească în mod considerabil patrimoniul literaturii americane contemporane, implicând-o şi mai adânc în problemele mari ale acestui veac. Sophie's Choice este o carte prin care opera literară a lui William Styron îşi adaugă un plus de greutate, cu remarcabilă consecvenţă în a găsi modalităţi noi de diversificare tematică şi de a păstra treaz interesul cititorilor.