100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor

Citiţi despre acest volum.


COSTACHE CONACHI
(1778-1849)

[Asară, de-un vac trecut]
Asară, de-un vac trecut,
Să gust hazul m-ai făcut,
O, doamna mea ce miloasă,

Şi să cred că n-ai oprit
Nici un lucru nejărfit
Din cîte ai mai frumoasă.

Ochi, guriţă, piept şi sîn,
Voi, la care eu mă-nchin,
Şi tu rai ascuns pre tare,

Pomeniţi necontenit
Cît zbucium şi vînzolit
Aţi răbdat cu luptă mare.

Cum sîmţăm că să bătea
Inima ei supt a mea
Cu răsufluri îndesîte,

Piept pe piept tot apăsînd,
Gură pe gură muşcînd
Ţîţîşoare dezvălite.

Iar voi, mîni, ce-aţi dat porneală
Că m-a iubi o Marghioală
Aleasă între femei,

Binevoiţi pe-a ei braţă,
Cînd a fi să ies din viaţă,
Voi să-nchideţi ochii mei.


IANCU VĂCĂRESCU
(1792-1863)

Adevărata iubire
Din ceasu-n care te-am văzut,
Nu am odihnă nici minut,
Şi nicăiri nu găsesc loc
Să dau astîmpăr l-aşa foc,
Plec grabnic, cînd voiesc să şăz,
Cînd voi să plec, atunci m-aşăz.

Deştept sînt, dorm, aievea-n vis
Chipul tău stă-nainte-mi scris!
Cu orice om mă întîlnesc,
Întîi de tine-oi să-i vorbesc,
Oricum simţ bine, ori simţ rău,
Spui, cer, chem, cînt numele tău.

Dar cînd te-ntîmpin undeva,
Rîz, plîng, încep a tremura,
Şi gat-a fi prea vorbitor,
Vrînd mil\' a-ţi cere l-al meu dor,
Cînd sînt aproape s-îndrăznesc,
Cuvîntu-mi piere, amuţesc.


ION BARBU
(1895-1961)

Convertire

Unei femei din Nord
Prin ce-nnodate drumuri, pornind la ce răscruce
Începe noaptea noastră să curgă, nu mai ştiu.
Văd doar, la geamuri, fuga trăsurii ce ne duce,
Cu-un sac de somn pe capră: ghebosul vizitiu.

În limba ţării tale, mă necăjeam a spune
Că eşti supremul bine, înaltul meu regat;
Că nu cuprinde altă dulceaţă şi minune
Oraşul-zmeu, oraşul ţestos şi ferecat.

Cu ochi în jumătate (ce vor să spună: hai!)
Priveai la omul oacheş venit din Valahai;
Cu ochi pe jumătate, căci nu ţineai să-l măsuri,
Întîia mea cucoană de voaluri şi mătăsuri!

Pe crengi de vis, doi umezi de muguri: ochii tăi
Se deschideau în floare, cînd lampe din odăi
Burau lumină scumpă la geamul de trăsură.
Cu foarte mare frică te-am sărutat pe gură,

Şi te-am rugat cu ciudă, de mila mea plîngînd,
Să uiţi de stîngăcia băiatului ce sînt,
Că eu visez... cum pruncul flămînd la sîn, la maică,
De carnea ta curată şi albă, de nemţoaică,

Mai rară ca răcoarea în luna lui Cuptor.
- Mi-ai lunecat în braţe, ai desfăcut fuior
Tot părul, ca un galben, întins eter de miere...

Şi m-ai făcut cu-un lucru de preţ mai ştiutor:
Că două sînt, nu una, femeie şi muiere.


RADU STANCA
(1920-1962)

Trubadurul mincinos
Eu am, iubito,-n Spania, un castel.
Porţile lui sînt prinse-n căngi de aur
Şi lîngă fiecare stă un maur
Cu fes de-argint, cu scut şi cu cercel.

Pe socluri mari şi verzi dorm lei regeşti
Şi prin alei se plimbă trişti păunii,
Cadîne moi cu lungi şi grele funii
Tîrăsc prin ierburi leneşe caleşti.

La geamuri, vergi albastre străjuiesc,
Şi prin odăi, din amfore rotunde,
Un fum verzui dezbracă şi ascunde
Bazine cu făpturi ce dănţuiesc.

Castelul are turnuri fără preţ,
Şi turnurile-n vîrf au streşini care
Cînd strălucesc aprins în depărtare
Opresc în loc pe orice călăreţ.

În zori de zi, prin curţi se joacă cerbi,
Şi prin fîntîni se scaldă porumbiţe,
Iar pomii încărcaţi cu flori şi viţe
Se leagănă-n văzduh, ca nişte şerpi.

Nu pas de om se-aude prin alei,
Ci pas duminical de antilopă,
Doar rozele tresar într-o sincopă
Cînd se presimte-n preşuri mersul ei.

Într-un ungher cu blăni de jder pe jos
Piticii scunzi beau miere din magnolii,
Acolo eu primesc, pe perne, solii
Şi sorb tutun din pipe lungi de os.

Acolo, la un gong, pe tăvi de-argint
Îmi vin fazani umpluţi şi fructe coapte,
Şi curge vinul negru zi şi noapte
În cupele de crin şi mărgărint.

Eu am, iubito,-n Spania, un castel,
Şi, dacă vrei, te fac stăpînă-n el!