17.12.2003
100 din cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor

Alese de Petru Romoşan
Editura Compania, 2003





Citiţi fragmente din acest volum.

*****



Noul spital al amorului
de
Petru Romoşan


În 1850-1852, profesorul de muzică, tipograful, poetul şi editorul Anton Pann tipărea cele şase celebre broşuri pe care le botezase Spitalul amorului sau Cîntătorul dorului, în a căror "cuprindere" — ne avertiza — "nu veţi vedea decît plîngeri de inimi rănite, suspinuri de piepturi săgetate, tînguiri de dureri cumplite, oftări şi tot felul de văitări din pricina amorului". Încercînd să propunem astăzi un nou Spital al amorului, "zidit" în versuri culte scrise în toate provinciile româneşti în ultimii 200 de ani, ne închinăm dinaintea acelui modest dar măreţ ctitor. Vremurile sînt iarăşi grele pentru cultura şi simţirea românească, şi nu mult diferite de cele în care Anton Pann îşi alcătuia culegerile, cu gîndul la un public cît mai mare.

Într-o antologie anterioară, ne-am străduit să-i oferim cititorului o selecţie de 100 de "perle" ale poeziei româneşti dintotdeauna. Succesul acestei panorame a genului ne-a încurajat să compunem, tot din materia poetică, istoria unui sentiment major — acela care mişcă lumea.

"Ce e amorul ? E un lung / Prilej pentru durere..." Povestea iubirilor de pe aceste meleaguri face să vibreze o certă coardă răsăriteană. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, temele şi motivele circulă în lumea balcanică, dintr-o cultură în alta, de la un autor la altul, fără ca originalitatea sau autorlîcul să-i preocupe din cale-afară pe rapsozi. Iar contactul cu Occidentul de dinainte şi de după anul 1848 nu e întotdeauna fertil pentru creaţia poetică. Codurile şi formulele occidentale pregnante iau grabnic dar nu substanţial locul sensibilităţii locale orientale, fragilă şi aparent fără viitor, dar o, cît de fermecătoare ! Odată cu Mihai Eminescu se restabileşte un fericit echilibru între simţire şi forme — geniul Văcăreştilor renaşte într-o croială matur europeană. După primul război mondial modernizării rapide, uneori forţate a ţării îi corespunde o actualizare "revoluţionară", şocantă a limbajului poetic amoros, de-a valma cu versuri poporane, romanţe, acestea din urmă semnalînd ataşamentul la ceea ce devenise în scurt timp o adevărată tradiţie. O lungă perioadă fastă pentru civilizaţia şi cultura română este urmată de marea "glaciaţiune" comunistă. Poeţii autentici, uneori mari poeţi, au înfruntat însă cumplitul arbitrar al unei istorii impuse şi au continuat să se exprime. Cum citeam atunci şi cum citim azi mesajele lor ? Sîntem încă departe de a avea o reprezentare calmă şi clară a supravieţuirii prin aceste decenii. Iar azi ? Cîteva excelente condeie impun o altă sensibilitate, cu adevărat contemporană.

Am urmărit să schiţăm aici şi o istorie a poeziei. Aceasta e, bineînţeles, oarecum diferită de cea îndeobşte rezumată în manuale. Căci gustul antologatorului se face simţit chiar dacă el a încercat să procedeze după criteriile cele mai obiective, selectînd textele recunoscute drept cele mai bune, cu cea mai mare circulaţie, forme memorabile. Şi-apoi nu toţi poeţii buni sînt şi buni poeţi ai dragostei. Evitînd suprapuneri tematice sau formale, am plănuit să repertoriem cît mai mult din "harta" iubirii. Cu alte cuvinte, am dorit o carte care să se poată citi ca un roman. Romanul unui sentiment cardinal. Şi sperăm ca în această construcţie să se poată recunoaşte cu emoţie două veacuri de viaţă românească. Pentru că poeţii români reuşesc să se deosebească de ceilalţi, au vocea lor proprie în marele concert al dragostei.

0 comentarii

Publicitate

Sus