Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Protecţie - Mischa Maisky la Bucureşti


Mihaela Iancu

28.10.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe faţa lui Mischa Maisky e o duritate topită sub forma surprinzătoare a unei tandreţii infinite. Degetele lui nu sunt lungi şi subţiri, părul lui nu e scurt şi ţeapăn, nu poartă frac şi nici papion, talia lui nu e subţire. Are plete şi o barbă tunsă scurt, încruntă des sprâncenele, ţine buzele mai mereu întredeschise, coatele se ridică sub bluzele lui largi şi mătăsoase, bate podeaua cu talpa subţire a pantofilor sau se ridică pe vârfuri când notele urcă. Forma rotundă a ochilor plecaţi îi îndulceşte asprimea mişcărilor încordate, aproape continue, ale maxilarului.

Asprimea asta însă nu poartă nimic violent în ea, are o forţă care seamănă cu patima şi îndârjirea. Imprimă siguranţă şi protecţie. E indubitabil masculină şi se revarsă printr-o tandreţe la fel de masculină asupra violoncelului. Şi în clipa în care îl asculţi, ai senzaţia că nimic, dar absolut nimic rău nu te poate atinge. Că nimic nu se poate lupta cu sunetul ăsta. Că eşti într-un fel misterios protejat. Lentoarea din încheietura mâinii lui pe arcuş, din paşi, atunci când merge spre cortină sau porneşte spre mijlocul scenei din spatele ei, felul în care îşi trece dosul palmei prin părul alb, ondulat, crescut până la baza umerilor, îţi spun toate astea pentru că mişcările lui sunt elegante, răbdătoare şi lipsite de îndoială. E un simbol pentru grija faţă de oameni şi ce au în ei.

E mai mult decât politeţe atunci când îi permite lui Lily să păşească înaintea lui. E un semn al unei afecţiuni paterne, puternic prin însăşi prezenţa lui acolo, în umbra ei. Lily picură pe fundal un sunet curat de pian. E discretă, amplificatoare, nu mă acaparează, dar când tace, îmi lipseşte. Prezenţa ei pe scenă, pentru mine, se asemăna frapant de mult cu tot ce puteam decupa din ea de la locul meu: poalele rochiei lungi, negre, în spatele pianului şi o gleznă în jurul căreia trecea bareta pantofilor în culorile negru şi auriu, care îi acopereau degetele piciorului şi călcâiul. Talpa lor înaltă bătea uneori pedala pianului. Din când în când, o ghiceam cum îşi dă pe spate o şuviţă din părul ei castaniu, lung şi ondulat. Colţul ăsta de scenă era cumva emblematic şi pentru ceea ce simţeam ascultându-l pe Maisky: o prezenţă feminină cel mult subînţeleasă, dar niciodată ostentativă.

Dacă aş putea să-l întreb ceva acum pe Maisky, l-aş întreba cum îşi controlează respiraţia atunci când are violoncelul în braţe. E ceva în mişcarea lui, o delicateţe atât de mare în felul în care îl atinge, încât îţi dă senzaţia că nu respiră, ca şi cum asta ar putea ameninţa cumva vocea instrumentului. Maisky nu cântă doar cu mâinile, cântă cu tot corpul. În partea a doua a concertului, microfonul i-a captat de câteva ori respiraţiile. Seamănă cu un foşnet intens, dar scurt. Imaginaţi-vă că trageţi aerul în piept şi apoi coborâţi sub apă unde mişcările capătă o graţie diferită de ceea ce ar putea să vă ofere suprafaţa. Iar acolo sunetul respiraţiei voastre se întrerupe. Asta mi se părea că face şi el. Ia din afară, se întoarce înăuntru şi încearcă să stea cât mai mult acolo, neperturbat, în tăcere.

Odată, după o reprezentaţie solicitantă, un actor amator îşi trăgea sufletul pe o canapea ponosită la subsolul unei Case de cultură. Îşi sprijinea spatele şi capul de perne. Nu ţintea ceva anume, deşi părea că priveşte în direcţia colegilor lui de trupă care râdeau şi cântau în vreme ce se dezbrăcau de costume. Părea obosit, dar  fericit. Una din colege s-a apropiat de el. Nu i-a vorbit, l-a privit numai. El însă a ridicat ochii spre ea şi i-a spus: "Eu nu pot să zic nimic. De fiecare dată când joc bine, la final de spectacol, îmi vine să fac un singur lucru: să sărut pe cineva drag."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pošlapali břeh / Čekání na ráno, Mihaela Iancu, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Haos (V), Mihaela Iancu (4.2/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro (Fractură în) Haos (IV), Mihaela Iancu (4.4/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Haos (III), Mihaela Iancu (4.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Haos (II), Mihaela Iancu (4.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer