Cum învăţăm elveţiana? - Gheaţă înăuntru. Linişte în afară.

Aici şi norii mi se par aliniaţi la trei centimetri distanţă unul de altul. Nimeni şi nimic nu îi deranjează, sunt liniştiţi şi privesc. Pentru ochii mei străbătuţi de sînge latin, totul mi se pare încremenit. Văd precizia ceasului elveţian în orice gest al fiecărui trecător cu ochi albaştri şi ochelari dreptunghiulari.

Îmi ţiuie urechile de linişte. Lumea e perfect relaxată, nimic rău nu s-a întîmplat recent. Iar dacă s-a întîmplat, nu se vorbeşte despre asta din respect pentru buna dispoziţie a celuilalt.

Magazinele se închid devreme, nu există mall (sau mai bine zis, nu există mai nimeni în mall), lumea bea în baruri după miezul nopţii doar pe o stradă din capitală şi asta face acest oraş să fie considerat "provincial". FREI înseamnă că parcarea subterană are locuri libere disponibile, nu că este gratuit să parchezi acolo. Dar nu-i nimic, în oraşul acesta care ascunde modest cea mai scumpă stradă din Europa, şi, după unele estimări, din lume, simt că a fi sărac este un non-sens.

Este linişte. Nu văd îngrijorare pe faţa nimănui. Orice loc din ţara aceasta este conectat printr-un mijloc de transport. sbb.ch este un site pe care poţi să îţi calculezi exact în cîte minute ajungi la destinaţie şi pe cîte căi posibile. Stau cu telefonul la ureche, punînd pariu cu cineva din ţară şi aştept autobuzul să vină. La fix şi 19 minute ajunge. Sunt siderată, pentru că asta este a cincisprezecea oară, cred, cînd mi se întîmplă. Orice autobuz sau tramvai are disponibile mici cărticele cu mersul trenurilor, autobuzelor, tramvaielor, vapoarelor care leagă orice loc de orice alt loc.

Dimineaţa, la prînz şi seara nu se aude pe stradă, în fundal decît un zgomot discret al maşinilor care fac curat. Şi al tramvaielor care vin la timp. Oamenii ascultă muzică la căşti în maşina lor, dacă au geamul deschis. Dacă eşti singur în staţie, trecătorii te salută prietenos.

Există patru limbi oficiale diferite. 26 de cantoane. O istorie destul de încărcată şi multe afecte reprimate. Totuşi, la întrebarea: Şi cum gestionaţi această situaţie?, răspunsul a fost cumva neaşteptat pentru mine, (pentru că nu am mintea structurată astfel): Ne-am destrăma altfel.

Apa lacului Zurich este bună de băut. Şi datorită sau graţie acestui lucru, se măsoară şi nivelul consumului de cocaină în rîndul populaţiei.

Cele mai frecvente certuri între vecini sunt cauzate de maşinile de spălat. Probabil pentru a economisi apa sau spaţiul din casă (n-am putut afla adevăratul motiv, ci doar că aşa se fac lucrurile aici), aproape nimeni nu are un astfel de obiect în casă. Acestea sunt plasate într-o zonă comună fiecărui set de apartamente şi sunt folosite pe rînd. După ce o foloseşti, trebuie să o laşi perfect curată pentru ca să nu te cerţi cu vecinii. Acela este singurul loc în care te poţi întîlni cu un co-locatar. Sau în parcarea subterană a fiecărui bloc, dacă vecinul nu se pierde rapid printre coloanele subsolului.

Simt că mă cheamă Alice şi că sunt într-un loc absurd de bine desenat. Toată lumea îşi vede de treabă. Toată treaba merge ca la carte. Toate cărţile sunt păstrate la vedere pînă după amiază, pentru că apoi se închid toate prăvăliile şi asta este normal. Bicicletele şi cîinii de companie stau pînă mai tîrziu pe stradă.

La ora 21:00 cade noaptea peste Zurich. Este extrem de tîrziu. Cu toate astea, pentru orice eventualitate sau pentru orice singur om care se poate nimeri pe strada apoi, există mijloace de transport nocturne.

Vreau să cred că m-am născut unde trebuie şi că m-aş plictisi într-un altfel de loc. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să îmi spună cineva cum aş putea, la mine în ţară, să pot să mă aşez pe jos, pe stradă sau într-un parc şi să nu mă ridic plină de praf. Şi mi-ar mai plăcea ceva, tot la mine în ţară: să aud cît mai mulţi oameni, spontan, vorbind elveţiana. În şoaptă şi pe rînd.