Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Despre noi. Şi lucrurile care contează

Limbă


Toma Nicolau

14.02.2011
Blogul lui Toma Nicolau, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce urmează să vă spun e true story, s-a întâmplat acum mulţi ani, vreo şase sau şapte.

Grupa noastră de '89 căuta meciuri amicale, începeam să trecem la lucruri mai serioase, iar prof. Ghe. Bulacu nu rata ocazia să ne joace. Din întâmplare, în Piatra Neamţ în acea perioadă, era în cantonament echipa naţională feminină de fotbal, sau naţionala de fete, cum vreţi voi, care trebuie să recunoaştem, nu e cine ştie ce. (daţi un search pe youtube cu Marta, să vedeţi acolo femeie-fotbalist)

Bineînţeles că nu am ratat ocazia să facem un meci, noi puştani virgini, deja salivam la gândul unui duel corp la corp, că deh, treceam prin primele pârţuri ale pubertăţii. Dar nu asta e important, unde vroiam să ajung:

Din cauza unui tic ce-l făcea să scoată limba de fiecare dată când avea mingea, un coleg de-al nostru a fost poreclit... "Limbă", logic. Toată lumea îi zicea aşa, inclusiv antrenorul.

În timpul meciului, anost, dar tacticizat de altfel (ca un unirea alba iulia - gaz metan mediaş din liga 1) veneau de pe margine indicaţiile, câteva dintre ele urlate, mai ales din partea prof. Bulacu.

Ei şi ajunge mingea la Limbă, el jucând pe partea stânga, fundaş, găseşte un spaţiu şi urcă. Unul din atacanţii noştri face demarcare între fundaşe, Limbă nu vede, iar antrenorul se grăbeşte să strige la el:
- Dă-i-o, Limbă! Pe gaură!!!

Fără să clipească, portăriţa ridică ambele mâini şi ţipă:
- MIE! MIEEE!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer