Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Despre noi. Şi lucrurile care contează

De la capăt


Toma Nicolau

31.01.2011
Blogul lui Toma Nicolau, ianuarie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
7 ani aveam. Am intrat în vestiar şi m-am aşezat pe primul loc liber. Nici nu ştiam ce-i cu mine. Nu ştiam cine-s toţi copii ăştia din jurul meu care se credeau mai buni ca mine la fotbal. "Nişte fraieri, le arăt eu". Când a intrat pe uşă am uitat să respir. Cheile, agenda, fluierul, cronometrul.

Nu te mişca, Tomiţă, nu fă ceva să se ia de tine, că intri-n pământ de ruşine. Să nu te observe. Taci. Are trening dintr-ăla ca la televizor, ce mişto.

Te-ai julit în palmă, asta e, strânge pumnul. Ce faci, aleargă ăla mai repede ca tine? Şutează! Nu-ţi fie frică! Mai repede că nu prinzi autobuzul şi-ntârzii. Ai uitat sendvişul, nu-i nimic, mănânci de la chioşc. Bani ai? Zece mii, îţi ajung.

"Poate nu ajungeţi fotbalişti, dar oameni da, vă garantez. Carnetele de note la control, cine are sub 7 pleacă acasă."

 Pasează bine, aşa, bravo, nu te lăsa pe spate. Nu mai ai aer, respiră. Haide, de la capăt, fugi după el, fără fault. Nu te opri, e tata în tribună şi se uită la tine, băăă, cum o să mai poţi ridica privirea de sub masă diseară la cină dacă joci prost?

Un gol la Roman, cu unul acasă acum trei săptămâni cu Bicaz, două cu CSS, patru. Alex are mai multe, las'că mai sunt meciuri. Te doare glezna? N-ai nimic, trece, hai întinde-te bine acolo, genunchiul întins, trage vârful spre tine.
"Diseară la 9:30 toată lumea mă sună de pe fix cu un părinte lângă el. Mâine e meci, odihniţi-vă!"

Şosete, jambiere, apărători, chiloţi, tricou, prosop, şlapi, ghete, leucoplast, unguent, faşă. Păşeşte cu dreptul când ieşi din casă, vezi să nu uiţi ceva. Lasă bătătura, nu te mai gândi la ea, o să-ţi treacă. Mamăăă, ce puternic e ăla, pune corpul că ţi-o ia, împinge naibii în vârfurile alea, te mişti ca ochiu'mortului. 0-1, nu-i nimic, hai că se poate, stai lipit de el şi n-are cum să te depăşească. Trebuie să şutezi, trebuia să şutezi, ce prost eşti, de ce n-ai şutat? 0-2, ce norocoşi, hai măăă, concentrează-te un pic, ce dracu' ne bat desculţii ăştia? Cât, 5 minute? Nu mai pot, vomit, a fost arbitrul cu ei, terenul aiurea, nu se poate. E gata. Nu-mi vine să cred. Pentru ce-am muncit atât?

"Dintr-un meci pierdut învăţaţi cât din zece câştigate."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer