a aparţine cu teama de a fi luat drept anexă la o dragoste fluturată şi cum m-aş fi dăruit altfel decît printr-o relaţie de apartenenţă iluzoria speranţă de fi încrustat în pielea mătăsoasă a unei posibile împliniri
mă tot gîndesc de ce oare te fereşti de-a fi în celălalt sărutul limitat mărginit ambiguu pînă aici sunt tu de aici încolo sunt libertate egalitate şi alte mocirle fără sens într-o democraţie a iubirii unde liniştea e o dimineaţă de iarnă cu tine alături scriindu-ne dormindu-ne leneş zîmbet întins peste foile mele iscodindu-mi tuburile din metal strălucitor al unei orgi paharele care nu se mai sparg semne ciudate asocieri cu lacrimi şi sunetul grav îndesat într-o catedrală de paie
eu ţi-am fost sunt poate nu voi îţi fi poate nu voi mai tresări la mesajele tale de ceaţă căutătoare de unduiri pe sub vorbele care nu le pricepi doar umpli rezervoare de faianţă cenuşie cu cereri intempestive cu aparenţa unei idei absolute
se mişcă din lăuntrul meu spre ochii tăi larg deschişi spre un eu total transparent inexistent amintibil doar la reflexe estetice căutînd prietenii asperităţi de netezit cu jeg cotidian lucios şi negru uşor gras din acumulări independente de o retorică a spaţiilor deschise privilegii nebănuite acum acum nicicum într-un timp al devenirii domnilor doamnelor vă invităm la un vernisaj de copite pe loc nimic nu fuge surprizele au forma unor mări scumpe de unde-ai să vii cu aproape obiecte întîlnirile boemia pavoazată în cîteva ceasuri se taie cu nădejde din carnea vîscoasă a importanţei de sine desigur fiecare ştie mirosul are altă consistenţă definiţiile sunt spulberate doar pentru că lui nu-i aparţin nici atît îmi spui cu nonşalanţa unei scuze de circumstanţă mediul torsionat al unei lozinci ce-ar dori să mă lase fără replică fără punct de reper atîrnat de vezi bine că nu numai cu tine eu fiind unicul prin care exist
a-ţi fi ţie însuşi celuilalt doar iubire