uite că nu s-a-ntîmplat nimic nici-o cută de vis nu mă ţine minte dintr-o posibilă toamnă în care doar pentru mine zilele se numărau cu grijă
aspectul nisipos al oraşului prin care, ni se părea că am trecut, sar de la una la alta, legăturile ar trebui săpate cu migală, nu te speria sînt verbe condensînd disoluţia, ar trebui să vorbesc chiar şi atunci cînd privirea-mi se taie şi cocoloaşe de culori ucid catifelarea imaginii convenţionale atît de clară pînă mai ieri... alaltăieri [aici se poate pune cu nonşalanţă un bitel, listă de lucruri de făcut] interjecţii şi sunete înalte combinaţie adrenalinică, am să rîd
mă întorc şi dau de mine cel care-am strigat că există şi mă iau la palme pe mine şi pe mine punct şi de la capăt sau capăt şi de la punct ce capătul sfaturile sînt pentru o lume care nu se mai termină
ce să spun, mi-ar prii, măcar n-aş mai trăi cu teama că undeva am tăiat paralele unei fiinţe ce nu are decît aparenţe şi însăşi carnea ei nealegînd decît spuma uşor gri a trăirii.