Pentru că şi această muzică este a noastră şi pentru că avem nevoie de ea, să vedem ce i-am putea dori pentru ca măcar acolo, undeva, într-o delicată ficţiune, să nu mai semene atât de tare cu restul tristeţilor şi struţocămilelor de la noi sau de oriunde: să fie ascultată şi cumpărată, dacă se poate de toţi cei ce spun că o iubesc; să-i devină edilii şi maeştrii mai conştienţi de faptul că această muzică trebuie să şi ofere nu doar să ceară; să-i fie stagiunile pline de evenimente, nu numai de simple concerte; să deschidă chiar şi cu forţa ochii celor mari "că nu-i mândrie mai mare decât orchestra filarmonică din oraşul tău"; instrumentişti, solişti şi administraţie să privească şi gândească de mai multe ori înainte de a-l spune pe "nu" ca şi pe "da"; să revină în şcoala românească nu ca un chin, ci ca o sărbătoare, căci ce poate fi mai frumos decât să cânţi sau să te laşi încântat; minister înţelept şi iubitor al celor, vai, atât de puţine şcoli de muzică, firave alternative ale copiilor noştri ademeniţi de cultura străzii; universităţi cu catedre şi materii utile, actuale şi astfel, atractive, cu profesori plătiţi cât mai bine să împartă soluţii şi nu doar mistere despre un aşa de minunat domeniu; studenţi veniţi din dragoste de muzică şi nu de frica matematicii, fizicii sau a chimiei, buni păstrători ai orgoliului şi talentului, dar şi al ascultării şi umilinţei în faţa Marii Muzici.
Şi pentru că tot vorbim de Marea Muzică, să nu uităm că ea este şi unică. De aceea dorim oamenilor ce o servesc servindu-se de ea să accepte în sfârşit că mai există şi altfel de muzici, cu nimic mai prejos de cea clasică. Cine seamănă vânt culege furtună, iar dispreţul suveran faţă de alte genuri muzicale considerate cu ifos fie "uşoare", "minore" sau, mai simplu, "de prost gust" a dus deja la o automarginalizare extrem de păguboasă pentru toată lumea. Sună ca de pe alte vremuri "apropierea de mase", dar privind pe străzile şi uliţele de astăzi tare bine ar prinde o astfel de apropiere, nu doar a muzicii clasice, ci a muzicii reale în general.
Să urăm aşadar şcolii româneşti de muzică porţi deschise şi pentru genurile uşoare, posibilă soluţie pentru o atât de dorită ieşire din marasm. Iar dacă tot dorim ieşiri la rampă, apoi n-ar fi rău ca ele să mai aibă şi conţinut, nu doar strălucire: presa românească de specialitate să existe cu adevărat, iar acolo unde ea abia mai pâlpâie să arate lumii realitatea oricât ar fi ea de dureroasă. Căci dacă am avut cândva una dintre şcolile importante din lume cu instrumentişti a căror valoare era recunoscută oriunde, astăzi, după mai bine de 25 de ani, suntem departe de a mai fi atât de glorioşi. Tinerii noştri continuă să fie talentaţi şi să confirme cu sacrificii enorme la câte un concurs dintr-un Mizil sau Periş din Franţa sau Italia, dar chiar şi într-un context regional toate acestea nu mai înseamnă de mult mare lucru. Noroc cu şuvoiul de cântăreţe de mare talent care cu cât au norocul de a pleca mai repede, cu atât mai bine pentru cariera lor.
O privire lucidă, asta dorim presei de specialitate şi poate aşa, paradoxal şi receptorii mesajului mediatic se vor înmulţi, pentru că "viaţa bate filmul". Cât despre radiouri... aceasta ar fi o altă urare.