Fără îndoială, cu o vizibilă superioritate în ceea ce priveşte concepţia repertorială şi interesul pentru atragerea publicului spre concertul simfonic din partea Formaţiilor muzicale radio (ale căror concerte sunt susţinute miercuri şi vineri de Orchestra de cameră şi Orchestra Naţională Radio), cu o oarecare relaxare privind programul de stagiune la Operă şi Filarmonică în favoarea concentrării asupra festivalului "Enescu", viaţa muzicală de stagiune a anului 2003 a decurs destul de constant, fără evenimente deosebite. Un vârf a existat totuşi în afara acestor stagiuni, în luna septembrie şi el s-a bucurat de contribuţia artistică a unor orchestre, solişti şi dirijori din întreaga Europă, formaţiile româneşti integrându-se (după puteri) în regalul muzical ce a purtat numele Festivalul Internaţional "George Enescu" – ediţia a XVI-a.
Această manifestare a ieşit din comun în primul rând prin frecvenţa sălilor pline. Este adevărat că biletele nu au fost scumpe, raportându-ne la cota artiştilor invitaţi (între 200.000 şi 500.000 lei), iar propunerile repertoriale au fost cât se poate de atractive. Din cele zece mari colective simfonice care ne-au vizitat, amintim ca experienţe de neuitat concertele London Symphony Orchestra – dirijori Sir Colin Davis şi Cristian Mandeal, cu populara violonistă Sarah Chang ca solistă, Royal Philharmonic Orchestra din Londra cu Horia Andreescu la pupitru, solist Maxim Vengerov în Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră, Helsinki Philharmonic Orchestra cu dirijorul său Leif Segerstam cu un convingător program Sibelius sau Orchestra festivalului "Maggio Fiorentino" dirijată de Zubin Mehta, cu versiuni memorabile la Sacre du printemps de Stravinski şi Simfonia I de Mahler. La Ateneu, cele şase concerte grupate sub genericul Beethoven by Midnight au ţinut publicul în sală până după miezul nopţii, din celelalte spectacole ieşind din obişnuit concertul dirijat de Lawrence Foster şi avându-l ca solist pe Dan Grigore, cu Gulbenkian Symphony Orchestra, dar şi după-amiaza Kremerata Musica, solist şi dirijor Gidon Kremer, cu un incitant program Enescu. Dacă ne gândim la românii celebri din diaspora care ne-au vizitat cu ocazia acestui festival, trebuie să recunoaştem că pe de o parte recitalul sopranei Leontina Văduva, iar pe de altă parte montarea grandioasă a operei Oedipe semnată de regizorul Petrică Ionescu au stârnit interesul şi au atras publicul într-o manieră pe care nu credeam că o mai pot genera decât evenimentele din lumea muzicii comerciale.
În plus, surprizele plăcute privind muzica lui Enescu interpretată de străini au fost şi ele destul de multe. Au existat chiar versiuni care ar trebui să se concretizeze într-o serie de discuri live (din păcate, dat fiind că astfel de drepturi nu au fost negociate cu artiştii străini, probabil că ele nu vor exista). Făcînd o selecţie, amintim una dintre versiunile cele mai profunde ale muzicii enesciene pe care ne-a oferit-o Orchestra Filarmonicii din Helsinki cu Leif Segerstam la pupitru în dificilul Vox Maris (solist Marius Brenciu), Simfonia a II-a cu Michel Plasson la pupitrul orchestrei simfonice a Academiei naţionale Santa Cecilia, programul integral Enescu semnat de Gidon Kremer şi Kremerata Baltika (Octetul orchestrat şi Cvintetul cu pian există, de altfel, în versiune discografică) sau Simfonia a III-a cu Royal Philharmonic Orchestra din Londra dirijată de Horia Andreescu.
Şi încă o idee, legată de parametrul vizual. Dacă tot a fost anul renovării mai multor săli de spectacol (fie total, fie pe dinăuntru, fie pe dinafară), 2003 a fost şi anul finalizării lucrărilor de restaurare (cu excepţia frescei) la Ateneul Român. Eveniment important nu numai pentru lumea muzicală, ci şi dacă ne gândim la simplul fapt că Ateneul rămâne emblema Bucureştilor, precum Tour Eiffel al Parisului sau Big Ben al Londrei. De refacerea simbolicei clădiri s-a legat şi Festivalul "Enescu", grăbit de autorităţi cu un an pentru a nu se ciocni prea violent cu toamna electorală din 2004. Privind din unghiul muzicienilor şi al melomanilor, modificarea este benefică, cât timp se va susţine ideea stabilirii noii ritmicităţi o dată la doi ani, ce o va înlocui pe cea anterioară, care ne aducea astfel de regaluri muzicale doar o dată la trei ani. Întotdeauna toamna...
A sunat bine acest festival din 2003, surpriza cea mai plăcută fiind afluenţa fără precedent (cel puţin după '90) a publicului către muzica clasică. Din păcate, ea nu a fost urmată de vreo modificare în viaţa muzicală extrafestivalieră, care îşi păstrează parcursul tern. Cu toate acestea, mergând la toate concertele, poţi avea uneori surprize de talia celor din festival. Din păcate, nimeni nu pare preocupat să le anunţe, să ghideze publicul către ele... Sub aceeaşi veşnică scuză a lipsei banilor...
Prea subiectivă această retrospectivă, veţi spune... Prea restrictivă... Ne-am fi dorit să nu fie aşa şi mai ales sperăm ca anul 2004, care nu va avea festival "Enescu", ci doar alegeri, să ne contrazică şi să ne demonstreze că stagiunile obişnuite au capacitatea de a genera eveniment şi de a-l mediatiza pe măsură...