Casting pentru rolul îndrăgostitei (coloană sonoră Aievea - Cinema)

Click. Play.

Caut o fată roşcată, cu părul lung şi parfumat, sprijinită de-o bară, în calea bărbatului de aproape 40 de ani, necrezător, care a urcat în metrou acum cinci zile, în staţia Ştefan cel Mare şi a coborât înaintea mea, la Piaţa Iancului. Vreau să-l văd când întâlneşte miracolul pe un scaun, într-un metrou cu podea murdară. Cum nu se aşteaptă să i se întâmple asta într-un vierme uriaş, subteran, prin mijlocul Bucureştiului. Cum ochii cârpiţi de somn i se trezesc în fixare.

Fata se desprinde de bară şi se aşeză pe locul liber din faţa lui. Îşi pune mâinile pe picioare, cu podul palmelor lipite de fusta lungă, albastră, din lână. Nu-şi desprinde privirea, dar nici nu-i spune nimic. Pare doar pregătită să primească.

În mod total neobişnuit, el nu se întrebă ce să facă. Continuă să-i zâmbească. Nu vrea să spună nimic. Îi vede unghiile scurte, lăcuite cu ojă roşie, ciobită, şi ghetele pătate de noroi, singurele semne vizibile ale imperfecţiunii umane. Vede cum îşi coboară ochii pe umerii lui, pe pieptul apărat de o geantă din piele pe care o îmbrăţişează strâns. O pune jos. Îşi desprinde braţele încleştate la piept şi se lasă. Îşi aşează picioarele unul lângă altul ca şi cum asta ar ajuta să li se atingă măcar genunchii.

Încearcă inutil şi vinovat să-i ghicească sânii pe sub cămaşa albă, brodată cu bujori înfloriţi. Conducătorul metroului se aude prin staţie "Vă anunţăm că, din cauza unei perfecţiuni cosmice, toţi călătorii - cu excepţia bărbatului care priveşte o fată roşcată şi a fetei care priveşte bărbatul din faţa ei - sunt rugaţi să coboare în următoarea staţie. Drumul va continua doar pentru ei doi de acum. Vă mulţumim pentru înţelegerea unei fericiri nesperate."

El merge zilnic într-un birou de sticlă, aspirat şi prea spaţios. Întotdeauna se întâlneşte cu femei în faţa dozatorului de cafea din capătul holului şi le cedează locul. Se întoarce la masă şi tastează repede şi fără greutate, cu ochii la ecran. Taie de pe foaia albă de alături liniuţă după liniuţă. Îşi vede de treabă. Când termină, ia o foaie albă şi trece alte liniuţe pentru a doua zi. Se ţine cu picioarele pe pământ, lipit de speteaza scaunului. Pune lista lângă laptop, stinge lumina lămpii şi coboară scările spiralate în urma lor. Rămâne un etaj în spate. Păşeşte încet să nu le înece sunetul tocurilor şi râsetele.

Caut o fată cu piele albă, rezistentă la atingeri foarte fine, singurele de care e capabil acest bărbat. Poate fi oricât de înaltă dacă ştie să se facă mică şi să accepte la rândul ei braţe care s-o cuprindă. Nu contează dacă bea cafea sau doar ceai, dacă nu ştie să danseze sau să înoate sau dacă vorbeşte în somn. Ajută dacă are inima uşoară şi face gesturile de tandreţe fără speranţă şi fără disperare. Ajută dacă e atentă la ce spune el când tace. Nu voi alege în funcţie de numărul iubirilor ei trecute. Nu iau în calcul decât prezentul din care mă retrag.

Metroul merge fără întrerupere până la capăt şi înapoi. Vagoanele se strâng ca un acordeon şi lasă liber doar compartimentul în care stau ei. Se ridică şi se ascund în acelaşi pliu al trenului, protector, fără goluri, neaşteptat de real.