Parter

Aş fi putut să trimit direct înregistrarea de pe reportofon, dar am şters-o după ce am transcris-o şi am rescris-o. Îmi plăcea prea mult sunetul vocii mele. Iar asta e periculos pentru sinceritate. Frank Wheeler din Revolutionary Road o suspecta de acelaşi lucru pe April. Şi cred că avea motivele lui.

Aceasta este o amintire cu sonorul dat la minim.

O vizita în fiecare săptămână un bărbat. Nu l-am văzut niciodată. Nu am ieşit să-mi iau un pahar de apă cât timp îi auzeam vocea pe hol, oricât de sete mi-ar fi fost.

Nu se întâmpla mereu în aceeaşi zi din săptămână, dar îmi dădeam seama uşor când îl aştepta. Deschideam uşa bucătăriei şi o găseam lângă fereastră aproape dezbrăcată, înfăşurată în prosoape moi. Mirosea înţepător a parfum şi camera era plină de aburi de la sărurile arse. Cât timp eu îmi puneam o ceaşcă de ceai, ea îşi strângea coapsele şi îşi acoperă decolteul cu braţele. Se uita la mine pe sub sprâncene, părul îi cădea peste ochii verzi şi buzele rămâneau nedeschise. Dădeam din cap şi ieşeam. Mergeam direct în cameră şi închideam uşa în urma mea. Scârţâia înfiorător. De fiecare dată îmi spuneam c-am s-o ung cu ceva, dar n-o făceam.

Venea mereu aproape de miezul nopţii. Până atunci aveam timp să mănânc, să-mi ascund lângă dulap perechea de pantofi, să fac o baie lungă şi fierbinte. Puneam dulceaţa de vişine pe birou, lângă hârtii şi aduceam pudra la capul patului pentru dimineaţă. Făceam toate lucrurile la care mă puteam gândi, de care credeam că am nevoie, le îngrămădeam pe toate în cameră.

Un etaj mai sus se auzea televizorul pornit. Femei şi bărbaţi vorbeau tare şi supărat despre lucruri importante pe care nu le înţelegeam şi care mă plictiseau. Din când în când le auzeam câinii tropăind. Unul din jocurile mele preferate era să le ghicesc traseul exact, întinsă pe pat, cu palmele deschise şi ochii închişi. Atunci suna. Paşii ei vârâţi în papucii scămoşi se lipeau de gresia fisurată.

Descuia mai întâi sus, apoi jos. El intra. Îi spunea "Ce faci, iubire?" De fiecare dată pe acelaşi ton. Aproape că-i auzeam şi buza de jos ridicată într-un colţ al gurii. Imediat după asta, căţelul ei cu blana sârmoasă alerga la picioarele lui şi lătra. "Lasă-mă să mă descalţ", îi spunea el. Poc, toc. Se sărutau zgomotos. Apoi şşşşşşup o dată, şşşşşşup de două ori. Aş fi recunoscut sunetul ăsta dintr-o mie. Apartamentul de la etajul unu trebuie să fi fost plin de dulapuri cu uşi rabatabile. Cineva începea munca devreme, se trezea la şase pentru asta, apoi îşi lua hainele împăturite: şşşşşşup o dată, şşşşşşup de două ori. "Taci.", îi mai spunea el câinelui. Şi câinele tăcea.

Intrau toţi trei în camera ei, de lângă a mea. Îşi spuneau ceva. Despre orice ar fi fost vorba, ea vorbea mai mult decât el şi se încăpăţâna: "Jos! Jos din pat!" Tăcea câteva secunde. "Am spus jos!" Câinele scâncea şi ateriza forţat pe parchet. Apoi nu se mai auzea nimic, ca şi cum ar fi rămas îngheţat în faţa farurilor. Uşa se deschidea. "Acum ieşi.", îi spunea ea.

Câinele începea să latre cât putea de tare. Labele îi foşneau pe gresie. Se îndepărta de uşă şi se izbea de ea, dar uşa nu se clintea şi nimeni nu-i răspundea dincolo de ea. Se ridica în două picioare şi o zgâria amuţit. Într-un final renunţa şi liniştea cuprindea toată casa până la auzul a ceva ce semăna cu palme usturătoare, grele, peste pielea dezgolită.

Nimic nu te pregătea pentru clanţa care se deschidea aşa cum trosnesc crengile uscate de prun. De data asta nu se mai auzeau papuci. Trebuie să fi fost tălpi goale. Le vedeam bine cu ochii închişi - roz, înguste şi fierbinţi, cum se ridicau şi lăsau în urma lor o urmă fină de apă pe care aerul rece o ştergea ca şi cum nimeni n-ar fi călcat niciodată.

Duşul curgea ca o ploaie caldă de vară şi dura la fel de puţin. Deschideam ochii, acum că totul se apropia de final. Pe sub uşă nu intra niciun fir de lumină. Toate se făceau pe întuneric. De la etajul unu, cineva strănuta uneori zgomotos, de două-trei ori la rând.

Aceleaşi tălpi făceau acum drumul întors, mai curate, mai uscate şi mai reci. Clanţa trosnea din nou spre altă linişte. "Nu.", o auzeam. "N-ai voie. Ieşi afară." Intra după el şi ridica glasul: "În noaptea asta dormi pe hol. Ieşi, am spus." Un taxi trecea prin faţa ferestrelor noastre. "Afară", îi spunea şi el ferm şi încet. Atunci câinele ieşea.

Apoi cred că încercam să adormim cu toţii.