Scrisori

- Mărgelele, mărgelele mele.
Aşa striga mătuşa Rita, scuturându-şi grăsimile asudate.
- Oliviaaaa, mărgelele mele.
I le aduc, le pun pe gâtul enorm, atârnă sinistru cu boabele lor mari şi verzi pe decolteul generos plin de pudră care nu poate ascunde ridurile şi pielea galbena, pergamentoasă sub care e un strat gros de grăsime.
"Hai, Olivia că nu vezi bine, cum să fie pergamentoasa şi în acelaşi timp grasă?"
Nu ştiu, dar aşa e.
Mătuşa e emoţionată că o fetiţă la primă întâlnire, azi vine iar Karl, poate a mia oara, vor juca iar scena aceea sinistră de porumbei îndrăgostiţi loviţi de alopecie.
O ajut să coboare scările, e toată transpirată, nu ştiu dacă de emoţie ori de grăsime, în orice caz miroase la fel, iar parfumul de frezii cu care s-a botezat din plin nu ajută la nimic.
Se aşează comod lângă măsuţa de ceai, îşi trage răsuflarea. Punctual, că-ntotdeauna, Karl bate la uşa, mătuşa are un bufeu de călduri, emoţia, ce să-i faci.
- Oliviaaa, nu auzi că bate cineva la uşa? Du-te să vezi cine e.
Da, mă duc, poate e Moş Crăciun să-i aducă mătuşii o acadea.
Karl intră băţos în casa, îmi dă pălăria şi pardesiul şi se îndreaptă sprinten spre camera unde e mătuşa:
- Karl, ce surpriză, nu aşteptam pe nimeni pe vremea asta.
- Nici o vreme nu m-ar putea ţine departe de a mă bucura de minunata ta prezenţă.
Da, da, aşa e, poate de-ai sta mai mult în casa când bate vântul şi plouă nu ai avea nările roşii, toate o rana.
- Oliviaaa, adu te rog un ceai şi biscuiţii aceia delicioşi.
Delicioşi pe dracul, a luat o singură dată biscuiţi buni, acum îi ia la vrac şi eu îi pun în cutia celor originali.
Se întrec în amabilităţi, conversaţia lor e o minune, parcă ar fi doua păsărele îndrăgostite, ea o gâscă cu ochi sclipitori, el un papagal cam jumulit ce suferă de laringită.
Bine că au terminat, nu înainte de a-l întreba Rita cum găseşte biscuiţii.
- Iartă-mă dar în prezenţa ta nu-mi dau seamă de nimic, sunt sigur că sunt delicioşi, dar pentru mine sunt mult mai mult.
Mie-mi spui?
E cazul să se despartă, Rita urcă scara nostalgic, încet, de parcă nu s-ar putea desparţi, în realitate o supară varicele.
Eu trebuie să-i fac vânt lui Karl. Îi întind pălăria şi pardesiul, excitat de seara asta, poate cu gândul la tinereţe mă pişcă.
Reacţionez urgent, îi sar în braţe, mai să-l dărâm, îi şoptesc pasionat:
- Karl, o, Karl, porumbelul meu drag.
Nu ştie cum să scape de mine, coboară scările în fugă, nu mi-aş fi imaginat că poate da dovadă de atâta energie.
Închid uşa după el, nu-mi pot stăpâni un hohot de râs , ăsta sigur nu mă mai pişcă.
Mâine Rita are întâlnirea săptămânala cu clubul fosilelor.

Geta




În fiecare săptămâna Rita se întâlneşte cu fosilele la un ceai. Primă care apare e Bertha, speriata că a întârziat, ca o şcolăriţă. O conduc în salon şi îi admir iar şi iar frumosul costum din stofa englezeasca ce miroase a naftalina de-ţi vine să te înnăbuşi.
Rita n-a coborât încă scările, se chinuie să intre în rochia verde de catifea, are atâta material în ea de am putea tapiţa fotoliile roase ale salonului, cam roase şi ponosite.
- Ah, Olivia, ştiu că-mi admiri costumul, te rog să mă crezi că aş vrea să ţi-l las ţie, dar e costumul în care m-am căsătorit. Aş fi vrut o rochie de mireasa, dar nu se potrivea, reverendul, Dumnezeu să-l ierte, suspină adânc, voia o ceremonie sobra după ce iubita lui soţie a murit atât de tragic.
Foarte tragic, călcată de tractor, era surdă de tot.
- În amintirea dragului meu Ernest aş vrea să fiu înmormântată în costumul acesta.
Bună idee, cât e de mâncat de molii nu cred să se atingă lighioanele din pământ de el, nu ar avea de ce, în ciuda naftalinei.
- Îţi voi lăsa însă pălăria asta, am cumpărat-o în voiajul de nuntă.
Bună şi asta, o cipilică cu o pană sinistră în vârful ei, cred că e de curcan ori gâscă pestriţă, mă voi juca de-a indienii cu ea.
- Doamna Bertha, vă mulţumesc atât de mult.
- Oh, Olivia, pentru puţin, aş fi vrut să-l cunoşti pe reverend, să te îndrume, nu ştii ce om blând era.
Nu ştiu, am aflat doar că bea de stingea şi-i plăceau servitoarele. Bate iar cineva la uşa, după cum bate o recunosc pe Mathy, Matilda.
- Olivia, sper ca azi să nu aduci ceaiul rece, tinerii din ziua de azi nu ştiu cum să bea ceaiul.
Nu, nu-l voi aduce rece, fiert, sper să-ţi arzi gâtul acela lung şi gros ca şi coloanele din Egipt, pline de hieroglife, al tău e plin de riduri, ar fi interesant să-ţi ridic faldurile, ce-ţi atârna ca la curcani, şi să descifrez ce spun ridurile.
Apare şi Gina, Ginskaia, cum i se spune bătrânei profesoare de pian, după ce a fost comparată cu o mare artista rusoaică.
Şi-a luat rolul în serios, parca e coborâtă dintr-o piesa de Cehov, păcat că nu din "Idiotul".
Aştept intrarea Ritei.

Va urma (?)
Geta



Nu am timp să o admir pe Ginkaia învăluita în dantele, cu chipul palid încărcat de câteva livre de pudra, în contrast cu scoabele de mâini ce-i ies din voaluri, ca şerpi uscaţi şi negri de atâta stat la soare, e cinci, bătaia asta în uşa e a lui Karl.
Mă duc plină de zâmbete ascunse să-i deschid.
Sunt foarte curioasa cum se va comporta, mă priveşte pierdut, îmi întinde pălăria şi pardesiul plin de demnitate, nu mă pot stăpâni să nu-mi frec fustele de pantalonii ce-i atârna ca la sperietorile de ciori.
Nu mă pot stăpâni să nu-mi imaginez nişte picioare că de Pinochio, acoperite cu un păr des şi negru ce ţine demn o cutie craniană îmbrăcata cu o piele galbenă în fruntea căreia tronează câteva fire răzleţe de păr, mirate şi ele ce mai caută acolo.
Fosilele se trezesc la viaţă:
- Ah, Karl, ce bine e că ai venit.
Ca un gentleman, ce se afla, îşi pune sărutul acru pe mâinile fosilelor, pe ele le trec fiori, se sclifosesc care de care mai tare.
Trebuie să-mi întrerup aceasta scena ce-mi aduce lacrimi, Rita coboară scara.
Mă fac nevăzuta în bucătărie, să-i dau Ritei ocazia să mă strige:
- Oliviaa, ceaiul şi fursecurile.
Apar cu ele, toata lumea mă priveşte atent, cât de perfect oficiez ritualul acesta.
Rita ţine mult la asta, îmi amintesc loviturile peste mâini când mă antrena.
- Ah, Rita, doar la tine în casa ne putem aminti de vremurile bune.
Ginkaia scoate un suspin atât de puternic încât îmi vine greu să nu cred că-i trece o locomotiva prin pieptu-i diafan de eroina cehoviana.
Acum se aduc osanale fursecurilor.
- Vai, Rita, cele mai scumpe fursecuri din oraş, de ce trebuie să cheltui atâta?
- Nimic nu e prea mult pentru prietenii mei.
Mare şi găunos adevăr, doar eu le-am adus, ultimă ordonanţa a colonelului a deschis o cofetărie, de acolo fursecurile, numai să scape de mine îmi dau tot ce e mai bun, eu le amintesc de Rita, omului cu cofetăria şi nevestei lui.
Pe curând.
Geta

Azi se intilnesc doar "fetele", Karl nu e invitat. E ziua de ghicit în cafele şi dat în cărţi. Atmosfera e mai libertină.
Le servesc cafeaua, atentă să aibă zaţ nici prea mult nici prea puţin, tocmai potrivit pentru a ghici în el.
Pina îşi beau cafelele, încet, Berthei i se preling picături pe bărbie, lăsând şanţuri adânci în stratul de pudra, ghicesc în cărţi.
Mathy e ghicitoarea, aranjează cărţile, toate privirile sunt aţintite pe ele, dacă s-ar putea le-ar sorbi, aşteaptă cu sufletul la gura vocea destinului.
Azi e rândul Ritei să-şi afle soarta.
Mathy se încruntă, ceva nu e bine, Rita păleşte.
- Ţi se arata două călătorii: primă nu e lungă, puţin grea, la capătul ei te vei simţi mult mai uşurată.
Mai să fie, poate se duce la baie, ştiu că se plângea zilele astea de constipaţie.
- A doua e o călătorie lungă, văd aici că începe tare rău, un mare necaz te împinge în călătoria asta, dar la sfârşit vei fi foarte fericită.
Aoleu, să nu fie ultimă calatorie, încep să mă îngrijorez.
Urmează ceva cu la drum de seara un bărbat brunet vrea să-i facă o mare bucurie, o damă de verde îi sta însă în cale. O va ajuta un bărbat mai în vârstă care ştie de damă de verde şi nu o lasă să-i stea în cale.
- Atât? întreabă Rita.
- Atât, suspină Mathy.
Se lasă tăcerea. Se gândesc intens cine poate fi damă de verde. Mai bine s-ar gândi la călătoriile alea, eu cred că acolo e adevărata primejdie.
Să vedem cafeaua ce zice. Nu încetez să mă minunez de mulţimea întâmplărilor prin care vor trece "fetele" astea. Plin de aventuri la drum de seara, tot felul de domni bine la aşternut, tot felul de dame le stau în cale, ele ies cu bine din toate.
Nu ştiu ce-mi vine să intervin:
- Tanti Mathy, nu-mi ghiciţi şi mie?
Fetele rămân pe moment surprinse, apoi încep să chicotească.
- Fii serioasa Olivia? Ce să ţi se întâmple ţie?
Să-ţi dea cafeaua în foc?
Rita mă trimite în bucătărie, păcat, pierd cititul în cafea.