Tinerii, scriitorul sau omul politic sau pur şi simplu, tânărul oricare ar fi el, trebuie să facă orice numai să încapă în meschinele canoane şi regulamente instituite de Augusta Oficială, oricare ar fi ea, sau în molatecele sau vulgarele texte chipurile critice, se spune de către desueţii unor elite prăfuite, fie ele culturale sau politice. Este tânărul sau ar trebui sa fie o trompetă inspirată a vremurilor ce vin, este Salvatorul şi Învăţătorul? Care ar fi sarcina lui? Malagambiştii literari şi politici consideră chiar că noua generaţie e cumva un conductor de tren gata, gata să tragă semnalul de alarmă spre vestirea apocalipticelor evenimente dar care trebuie să aştepte la rând, să aştepte lipsirea de vigoare a îmborţoşaţilor politici, utopici sau desueţi. Gurmandul arogant se hrăneşte din vechile canoane critice împărţind cu mânie sau dispreţ bonuri valorice de glorie sau de prosperitate literară, politică, economică.
Spiritul critic e mort şi îngropat în timp ce mulţimile sunt guvernate de mituri desuete şi nefuncţionale construite în dauna orbilor şi orbiţilor. Mulţimile trăiesc moartea propriul lor imaginar dănţuind fantomatic, îngurgitând evenimentul neştiind că sistemele liniare sunt defuncte şi că Secretul este de fapt o Complexitate. Lumea românească este văduvită de ani de zile de un spirit critic viguros şi eficace. În schimb, tinerii sunt etichetaţi, încondeiaţi sau trataţi paternalist de către critici desueţi pentru care istoria s-a oprit de mult timp din mersul ei maiestuos şi tragic. Spiritul critic e mort şi îngropat dar criticii desueţi se întrec în catalogări gomoase şi sentinţe arogante, muncind cu sârg la propăşirea lor. România are nevoie de nerv. România are nevoie de Forţele de Creştere care par că se află sub semnul disoluţiei nu prin lipsa de asociere vremelnică ci prin lipsa unui discurs viril şi devastator. De ani de zile penibilele bârfoteci insulare sau cenacliere, politice şi culturale în marginea infantilismului, ţin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sănătos.
Trăim periferic. Nişte nimenea se bat cu palma pe burdihan pleznindu-ne cu metafore siropoase şi acreală, mai nou şi în net, prin diverse site-uri. E libertate, dar nu e spirit critic revoluţionar. E democraţie, dar nu e curaj. E momentul istoric al individualităţilor puternice, obsesii mortale pentru spiritul colectivist drapat fraudulos în aporie capitalistă. Neaveniţii şi impostorii s-au aciuat la sânul nostru gâdilându-l şi tembelizându-l prin act aşa-zis critic paternalist, prin construcţii hilare, prin structuri narative vulgare. Să te umfli de râs cum mai chinuie nişte nimenea referenţialitatea de parcă noi, adevăraţii războinici ai imaginarului, am fi nişte ageamii şi nişte sugari. Dar aceşti critici prăfuiţi ne pun, chipurile, talpa-n gât vrând să ne înveţe cam ce va să zică scriitura, politica, democraţia şi spiritul comunitar. Forţele de Creştere au poate o ultimă şansă de a revoluţiona Spiritul Critic. Forţele de Creştere au o ultimă şansă de porni Noua Cruciadă a Imaginarului. Stă în savoarea scriiturii lor, în libertatea lor de expresie, în exerciţiul lor politic, în superbia fiinţării lor să înceapă Revoluţia Imaginarului.
Altfel, toţi aceşti minunaţi tineri, se vor bucura de o scurtă notă în pagina Istoriei. Fervoarea lor, prospeţimea şi curajul de a sparge Falşii Idoli şi de a arde falsul spirit critic care-i guvernează penibil sau gomos, în prefaţa cărţilor sau în internet, în politică sau în actul cultural sunt atât de preţioase în aceasta minunată cruciadă. Li se vor opune unii, prin varii mijloace, prin spirit de gaşcă sau prin act arogant, paternalist şi leşinat. Ei şi? Cântecele de sirenă, perverse şi înşelătoare, ideologiile prăfuite şi tămâierea ar putea fi oare pericole pentru Forţele de Creştere? Fervoarea Cruciadei le va arde căci organizarea superioară a enciclopediilor se face prin fracturi şi bifurcaţii în timp ce sentimentalismul şi dulceaţa criticului desuet sunt ale evoluţiei aparente şi ale deşertăciunii care duc sublimul şi spiritul critic în pustiu. Încercatul început de mileniu pune într-o altă lumină imaginarul şi relaţia lui cu câmpurile magnetice, matrice informaţionale ale războaielor semantice.
Fie
aceasta o metaforă care desemnează câmpul enciclopedic
aflat între Privitor-Lector Ideal-Martor-Erou. Câmpurile
enciclopedice sunt cele care formează şi susţin Imaginarul
iar Forţele de Creştere ar putea porni cruciada pentru
recuperarea Enciclopediei. Enciclopedia nu este o Sumă dar
conţine un inventar enciclopedic. Forţele de Creştere
l-ar putea intui. Ar putea porni cu ambiţie în căutarea
lui. Sigur că l-ar putea inventa inventariind instrucţiunile
Enciclopediei. Ar lupta pentru distrugerea ei, pentru subminarea
unei perfecţiuni semantice prăfuite pregătind răsturnarea
Puterii Vechiului Imaginar şi metamorfozându-se apoi în
Noii Constructori. Forţele de Creştere şi-ar putea
construi Lideri, şi-ar putea hotărî Eroi într-o
lume a complexităţilor şi fragmentariului. Forţele
de Creştere trebuie să lupte într-o cu totul altă
lume şi să pună la cale noi instrucţiuni ale
Enciclopediei. Cruciada Forţelor de Creştere ar putea
fi nu doar Revoluţie a Spiritului Critic. Cine se teme de vârtejurile
semantice ale Enciclopediei aflate în mişcare haotică
se va ţine cu dinţii de un iluzoriu promontoriu conceptual.
E perfect posibil ca Ovidiu Bufnilă, semnatarul acestor rânduri,
să fie el însuşi desuet într-o bună zi.
E perfect posibil să fie contestat. Mai mult chiar, e probabil
că va fi uitat. Din acest punct de vedere, aceste rânduri
sunt o provocare şi nu o predicţie sau o profeţie.
Poate că vom explicita într-o buna zi Propoziţia
Simultaneităţii care cuprinde atât predicţia
cât şi profeţia. A lupta în câmpurile de
bătălie enciclopedice înseamnă a te pregăti
fie pentru deziluzie, fie pentru jertfă. A fi insurgent înseamnă
a refuza ignoranţa, mitocănia politică şi balcanismul
periferic, înseamnă a stârni haosul pentru a-l guverna.
Insurgenţa este o stare fundamentală a viului în
exerciţiul său sub presiunea câmpurilor magnetice.Insurgenţa e cuprinzătorul iar spiritul e necuprinsul tentat de a cuprinde. Noii Cruciaţi vor descoperi ei singuri Templul şi Noile Legi. Altfel vor sfârşi în vulgaritate şi micime fiind în cele din urmă înghiţiţi de hulpava Enciclopedie care, metamorfozată în câmpuri magnetice şi politici perverse, ţinteşte către desfăşurarea ei ca şi câmp material care asigură suportul interpretării. Arta Privirii este a insurgenţei şi premerge interpretării şi descoperirii, pregătind emanciparea spiritului critic. Forţele de Creştere pot arunca o altfel de privire Enciclopediei provocând-o şi deconstruind-o pentru a o stăpâni vremelnic. În aceasta constă taina. Iar adevăratul drum, care duce de cele mai multe ori în pustiu, e drumul către miracol. Forţele de Creştere ar putea înfăptui Miracolul Noii Enciclopedii chiar dacă aceasta ar fi superba lor jertfă şi un act aparent minor în imensitatea universului plin de universuri.
[img © Iulia Cojocariu]