Poezii

SUFLETUL

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De câte ori nu mi s-a întâmplat
Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgând să moară...
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adăposteşte în noi
De Dumnezeu?

 

TRUP AMAR

Miros de trup abandonat de suflet
Sub soarele neruşinat,
Miros de trup pe care
Carnea creşte,
În care sângele bolboroseşte
Şi, într-un fel de harnică furtună,
Celulă cu celulă se-mpreună...
Nu te-apropia, nu mă atinge,
Amar mi-e trupul şi otrăvitor,
Cu soarele prelins la subsuori,
Cu fluturi beţi de mine, răscoliţi
Din larve sfărâmate de dorinţi
Pe care nu pot să le-ncapă. Fugi!
De braţele profanatoarei cruci
În care, fericită, mă urăsc.
Nu-mi respira miasma-mbătătoare,
Când sufletul mă părăseşte-n soare
Ca să te prind şi să te răstignesc.