Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Invitat la Săvârşin


Dumitru Bădiţa

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Dumitru Bădiţa
Invitat la Săvârşin

Editura Casa de pariuri literare, 2010
 


Citiţi prefaţa acestei cărţi.


*****

Prezentare autor
 

Dumitru Bădiţa este jurnalist şi scriitor.
Volume publicate: unghii foarte lungi şi cumsecade (Editura Vinea, 2005); Poeme prerafaelite (Editura Pontica, 2008; Premiul Filialei Sibiu a USR).
A publicat poeme şi alte texte în revistele Euphorion, Tomis, Tribuna, Echinox, Paradigma, ca şi cum, Hyperion. A apărut cu poeme în presa literară din Canada şi Serbia.
Din 2003 este membru al siteului clubliterar.com.

*****

 

sergiu meditează lângă un stejar. vine vasile.
v: e un fazan în săvârşin
s: acela sunt eu
v: nu, omule, e un fazan la propriu
în natură, cu pene şi cioc
ştiu să-l gătesc
s: poţi să-l prinzi?
v: pun capcană
au mai aflat şi alţii
să ne grăbim

vasile stă în iarbă şi îşi priveşte mâinile. vine sergiu.
s: borcanul e gol.
v: grăunţe mai sunt?
le-ar putea mânca popândăii
s: mai sunt
v: iarna îi prinzi mai uşor:
fazanul flămând vede boabele
şi bagă capul în borcanul culcat
se îndoapă şi-ar vrea să se retragă
dar nu mai poate
loveşte cu ciocul în sticlă
ca o pasăre proastă
 
sergiu scoate dintr-o sacoşă şi pune pe masă: o oală, un plic cu boabe de piper, o cutie cu sare, o pungă cu ceapă şi morcovi, două pâini. vine vasile.
v: degeaba, omule, degeaba.
am găsit borcanul ţăndări
şi penele fazanului
tremurau în vânt
împrăştiate peste tot
s: acum sunt în săvârşin doi fazani
şi o vulpe sătulă

*

când am ajuns în tabăra de poezie de la Săvârşin, organizatorii m-au informat că nu mai am loc în camerele rezervate, dar s-au îngrijit să fiu cazat în casa unei octogenare, la şapte kilometri de tabără. nu am reuşit să particip la tot programul. convins că e probă obligatorie, m-am lăsat închis peste noapte într-o cuşcă. organizatorii au omis să mă invite la balul de la castel. rătăceam pe uliţă, când am auzit muzică şi am văzut ferestrele luminate şi grupuri de invitaţi plimbându-se prin parc. copiii ţiganilor se uitau printre zăbrelele gardului şi arătau cu degetul: "uite-l pe domnul Leac! şi pe domnul Khasis! şi pe dra Ninu cu domnul un cristian!". numele pronunţate de ţigănuşi le-am găsit şi pe o listă de la primărie unde am lăsat într-un dosar câteva poeme pentru antologia taberei. dosarul s-a pierdut. aşa m-a asigurat secretara. poemele nu au mai apărut în antologia din acel an.

*

fabulă
 
la 100 km de săvârşin e oraşul timişoara
la periferia de sud-est pădurea verde
în marginea ei liceul silvic, fost castel de vânătoare al habsburgilor
singura distracţie: să explorez tufişurile şi să urlu
ca să sperii mistreţii
în anii aceia mi s-a năzărit să umblu pe căile spiritului
 
la 100 km de timişoara în linie dreaptă peste porumbi şi goruni
e satul săvârşin în centru castelul familiei de hohenzollern
în apropiere o tabără de poezie
ca să scriu câteva texte
organizatorii m-au închis într-o cuşcă
noaptea mistreţii cu o cheiţă atârnându-le de grumaz
îşi freacă spinarea de barele metalice

poeţii
 
ştefan şi constantin
stau în aceeaşi cameră
ştefan se întinde pe spate pe podea
iar constantin îşi apasă palmele pe buretele îmbibat cu tuş
apoi sare cu picioarele pe burta mare şi elastică a lui ştefan
până ajunge să-şi lipească palmele pe tavan
ştefan stăpânindu-şi impecabil durerea
se deplasează un metru fără să-şi schimbe poziţia
iar constantin repetă mişcările ca să aplice amprente noi

aproape de marginea tavanului se opresc:
poate s-a terminat tuşul
poate a obosit constantin
sau burta lui ştefan şi-a pierdut elasticitatea
sau ezită amândoi
fiindcă pe latura aia camera e fără perete
şi se deschide spre hăul căscat deasupra unei saltele pneumatice
 
elevaţie
 
departe de micul tău vrăjitor
în luminiş în carcasa unei limuzine
te-am învăţat cum să ţii volanul
deşi nu mai avea volan
cum să schimbi vitezele
deşi nici schimbător de viteze
nici pedale butoane scaune oglinzi
unde fugim m-ai întrebat
mai sus
ai văzut pădurea de brazi
credeai că în jur vegetează numai foioase
şi mai sus
dealurile s-au transformat în munţi
îi survolam
ai recunoscut că ţi-e frică
buzele ni se apropiaseră cam la 3 mm
rafala ne-a expulzat din carcasa limuzinei
micul tău vrăjitor se trezise
te-ai întors
nu-ţi mai aminteşti nimic

*

un cristian şi-a afirmat prin mail interesul pentru ceea ce el a numit "ciclul Săvârşin". mai exact, ar fi vrut să editeze pentru târgul gaudeamus un carneţel underground cu aceste poeme. l-am dezamăgit, fiindcă în momentul propunerii sale eu nu aveam decât trei bucăţi pe care le postasem pe clubliterar.com. incitat de proiectul editorial la care visez de câţiva ani, am sunat la primărie şi am insistat să fie căutat dosarul meu cu poeme depus la secretariat în penultima zi de tabără. secretara a recunoscut că dosarul nu e totuşi pierdut, ci a fost ridicat, din păcate fără proces-verbal, de către criticul literar Bogdan Creţu pentru a-l adăuga arhivei taberei pe baza căreia îşi concepe şi redactează cronica anuală a reuniunii. mi-am amintit că în seara când, printre zăbrelele de fier ale gardului ce delimitează incinta castelului, mă uitam cu ţigănuşii la petrecerea de care am pomenit în nota anterioară, l-am auzit pe unul dintre copii strigând: "ăla e Bogdan Creţu!" şi a arătat spre un tip care, aşezat pe scară, cânta la cobză o melodie ciudată ale cărei acorduri cumulau bucuria de viaţă şi viclenia vieţii. am postat încă trei poeme pe care funcţionara le copiase la xerox înainte să predea dosarul. octogenara la care am fost cazat este mătuşa ei. secretara a fost chiar drăguţă că mi-a trimis prin fax poemele salvate.

*

un vagon de vreascuri
 
cum intru în casă bătrâna mă şi apostrofează
fiindcă am băut cu poeţii toată noaptea
şi nu am adăugat grămezii măcar un vreasc
da, un vagon de vreascuri
ca să-mi plătesc pentru o săptămână chiria
când aduc lemnele şi le depozitez în grădină
bucuria din ochii babei îmi face frică:
o şi văd cum aruncă beţele uscate şi subţiri
ca mâinile ei
să întreţină rugul aprins sub patul meu
 
supracarnivorii
 
s-au dus spre alcooluri şi cărnuri fripte
sunt o gaşcă probabil fericită
m-am fofilat şi acum instalez pe vârful drocea
telescopul împrumutat de poetul vlad moldovan
panoramez calea lactee de la stânga la dreapta
alaltăieri în tren am citit
că în spaţiul cosmic miroase a metal încins
şi a friptură
mişc instrumentul de la dreapta la stânga
pâcla dintre stele fum de grătar
 
călătoria spre vest
 
în parcul castelului sunt câţiva stejari uriaşi
fără ei torenţii ar spăla pământul ar săpa crevase
prin crăpăturile tulpinilor înaintează un şir de furnici:
cele din frunte mai au 60 km până la arad
ultimele abia se urnesc din provincia shaanxi

*

perspectiva publicării unui carneţel underground în colecţia no name m-a stimulat să sun din nou la primărie. funcţionara mi-a răspuns iritată, dar a recunoscut în final că din dosarul predat criticului literar Bogdan Creţu reuşise să mai copieze un poem. mi-am amintit atunci comportamentul ciudat al femeii în seara când mă uitam prin gard la petrecerea din faţa castelului. funcţionara îl asalta pe poetul Şerban Axinte, dar junele moldav, nu mai puţin priceput decât străbunii săi în tenebrele vieţii, se ferea cu eleganţă de insistenţele ei. în cele din urmă, ca în filmele de epocă, l-a luat de braţ pe Radu Vancu şi au pornit într-o plimbare pe aleile parcului. femeia după ei. câteva fraze din lingvistica structuralistă bine plasate în conversaţie i-au domolit rapid năbădăile.

*

neagra
 
a venit nepoata babei
şi mi-a zis:
"masează-mă te rog io
pe ceafă şi omoplaţi"
degetele mele au fâlfâit ca un stol de flamingi
au presat şi s-au prelins
au frământat şi ca un vânt uşor
au adiat peste pielea încinsă
femeia a sărit în picioare
şi a pornit în direcţia mea un vifor de reproşuri
că-mi scapă punctele esenţiale
nu am flux energetic
şi ca putere de concentrare
sunt departe de prietenii mei
"uite, sergiu-i meseriaş
vasile un expert
delicateţea lui radu inepuizabilă
iar mâinile lui rareş
pur şi simplu mă înnebunesc"
a plecat peste noapte am ieşit în grădină
şi am turnat într-o farfurie de tablă
lapte pentru viperă

*

pe latura nordică a hotelului de trei etaje înfipt chiar în centrul comunei e o terasă dotată la intrare cu grătar pentru mici, iar sub acoperiş sunt mese din lemn ticsite joia când e târg de legume şi chinezării şi în rest mai mult pustii. Bebiţu, corespondent local pentru un ziar din Arad şi povestitor suprarealist, l-a chemat la masa noastră pe un jandarm care ieşise din tură şi ţinea atârnat de umăr un rucsac albastru. golisem deja o halbă cu bere şi în pasaj spre a doua m-a apucat o ţăcăneală mai veche: să dau telefoane. vorbesc cu cine apuc, fără continenţă, iar mai târziu mi se face ruşine şi silă de limbuţenia mea.

*

Pe Gilda am cunoscut-o la Alba Iulia şi am iubit-o în mod hilar şi stupid. Am continuat să o caut şi după ce m-am mutat la Sibiu. O sunam de pe bulevard de la telefoanele cu fise. O vizitam o dată la trei luni. Pentru asta nu ezitam să împrumut bani de la chelneri aroganţi. Odată, de 1 Decembrie, m-am dus cu un autocar închiriat de Organizaţia de Tineret a Partidului Democraţiei Sociale din România. Trimiseseră de fapt trei autocare cu membri şi simpatizanţi şi, fiindcă erau la putere, convoiul festiv a fost însoţit de maşini cu girofar. Când am ajuns în Alba - era până în 1996, la Cotroceni domnea Ion Iliescu, economia muribundă, iar românii vroiau schimbare - un grup de ţărănişti ne-a primit cu huiduieli şi cu sloganuri din repertoriul anticomunist. L-am recunoscut printre ei pe poetul Aurel Pantea, masiv, înţolit în negru, îşi agita în aer pumnul şi lansa apostrofe în direcţia celor trei autobuze. Cât aparţinusem masei indistincte care se revărsa în parcare, huiduielile erau şi pentru mine, deşi nu făcusem altceva decât să parazitez un transport politic gratuit. Am ieşit însă repede din spaţiul energiilor protestatare, m-am insinuat undeva în spatele frontului şi l-am mai urmărit câteva minute pe poet. Îl ascultasem cu nişte ani în urmă vorbind cu elocvenţă despre Nichita Stănescu, apoi îl întâlnisem la o şedinţă a Alianţei Civice unde am fost cu un prieten de la Istorie interesat de politică. Pe atunci nu-i citisem cărţile, dar mai târziu m-am convins că e unul dintre cei mai buni poeţi români contemporani. Mi se întâmplă însă de câte ori îl recitesc să mi-l amintesc urlând în dimineaţa aceea de 1 Decembrie împotriva regimului politic, a criptocomunismului reprezentat atunci de nişte tineri studenţi care profitaseră de iniţiativa partidului ca să facă o excursie la Alba Iulia. Habar nu am dacă anticipaseră ostilitatea ţărăniştilor. Nu vorbiseră despre asta în autobuz. Erau de altfel destul de relaxaţi. Să evoc însă o altă situaţie. Venise Ion Iliescu la Sibiu, ca preşedinte al României, şi când a ieşit din clădirea Universităţii "Lucian Blaga" nişte liceeni urcaţi pe un zid l-au huiduit şi atunci i-am văzut pe sppişti cum au ţâşnit, era îmbulzeală, nu sunt sigur că elevii au scăpat neloviţi. Iliescu cobora scările zâmbind ca de obicei, iar gărzile lui fugăreau nişte adolescenţi care îndrăzniseră să impieteze. Patternul era oricum consacrat de la mineriade: peste capetele însângerate ale demonstranţilor plutise zâmbetul despotului luminat de la începutul întunecaţilor ani '90.
 
După ce am dispărut din grupul pedeseriştilor care mă aduseseră gratis la Alba Iulia convinşi că o voi asculta împreună cu ei pe Veta Biriş, m-am dus acasă la Gilda, undeva într-un bloc din apropierea festivităţilor. Am ieşit ca de fiecare dată la o cofetărie din oraşul de jos, Bianca parcă se numea. Flecăreli de după-amiază, timidităţi odioase care-l chinuiau pe Eros. Eram disperat ca o gânganie care se izbeşte violent de un geam luminat pe dinăuntru, dar Gilda pentru mine nu se plasa dincolo de un geam: o proteja un zid de sticlă, o minunată stâncă de sticlă.
 
Seara am dus-o acasă, mi-am luat politicos la revedere, am mai pierdut timpul prin piaţă până noaptea târziu, autobuzele plecaseră şi eu m-am dus la gară. Aceasta a fost până la un timp schema neschimbată a vizitelor mele. Mai târziu, s-au produs, recunosc, unele modificări. Maică-sa, după ce îmi pusese pe masă un pui rumenit în cuptor, nu îşi supralicitase bunăvoinţa astfel încât să se retragă la casa ei de la ţară. A rămas peste noapte în apartament, eu am dormit într-o cameră, iar ea şi fiica ei în cealaltă cameră. Înregistrasem oricum o premieră, dar mai bine aş fi dormit în gară. Mai târziu, trecuse parcă un an, în sfârşit, eu şi Gilda în patul ei, mâna mea s-a insinuat, după ce i-a survolat abdomenul, şi atunci am auzit-o pe fată somându-mă: "Opreşte-te, Tică!" Nu mi-am retras mâna imediat, ci am lipit-o pe buricul fetei. Palma mea era o hoardă întoarsă în tabără, după ce privise cetatea de pe colină. Un cuvânt strigat de regină de pe ziduri a reuşit să-i întoarcă pe mongoli: înainte să se resoarbă în abisul stepei s-au oprit pentru o clipă după culmea dealului. Telefoanele cu fise au dispărut, am rămas numai cu fixele din garsoniere şi birouri, apoi au apărut mobilele, dar indiferent de aparat, întrebările erau cam aceleaşi: te-ai măritat? ai pe cineva? unde mai lucrezi? Un şir lung de discuţii, poduri şi trasee de cuvinte, schelării verbale. Obsesia mă obliga să am reverii şi să dau telefoane fără finalitate în viaţa reală. Atunci, la Săvârşin, am decis să mă opun.

*

Jandarmul mi-a confirmat că are cătuşe în rucsac. L-am rugat să îmi prindă mâinile la spate, dar mi-a explicat că nu poate dacă nu tulbur ordinea publică. Bebiţu s-a erijat el în ordinea publică şi mi-a cerut să-i torn în cap o halbă cu bere. S-a dezbrăcat de sacou, cămaşă şi maiou, apoi şi-a aplecat capul deasupra mesei. I-am turnat berea în cap, iar jandarmul a scos cătuşele şi mi-a prins mâinile la spate. Bebiţu s-a retras după câteva minute ca să meargă la pescuit cu un colonel ieşit la pensie, iar jandarmul mi-a spus că va lipsi o oră, fiindcă îl aşteaptă o femeie în blocul de la şoseaua principală. Am rămas singur, cu mâinile imobilizate la spate, cu o nouă halbă de bere în faţă şi cu un pai de plastic scufundat în bere, pai cerut de Bebiţu femeilor de la bar. După vreo zece minute am fost nevoit să o chem pe una dintre chelneriţe, genul femeie matură masculinizată. Am rugat-o să îşi apropie urechea de gura mea, i-am şoptit, dar scârba m-a refuzat: "Eu nu fac aşa ceva." A binevoit totuşi să o trimită pe Mariana, tot o matură, dar gata să ajute. I-am şoptit şi ei la ureche, femeia mi-a spus să mă ridic, mi-a tras scaunul în spate, apoi şi-a făcut loc printre mesele care în bar sunt mereu aglomerate şi s-a dus spre uşa closetului. Am urmat-o docil şi când am ajuns mi-a cerut să stau aproape de closet, iar mâinile ei au operat prompt: mi-au deschis fermoarul, apoi au avut grijă să direcţioneze în aşa fel încât jetul de urină să cadă fix unde trebuie, fără să stropească aiurea. În culmea bunătăţii ei, a scuturat cu destulă dexteritate, dar câţiva stropi tot i-au ajuns pe dosul mâini: "Nu-i nimic, mă spăl la bucătărie." Am rugat-o când trage fermoarul să aibă grijă, iar ea a înţeles şi şi-a lipit degetul arătător al mâinii stângi pe prepuţ, apoi a tras cu mâna dreaptă fermoarul, uşor, cu răbdare şi fără să producă un cât de mic prejudiciu. Operaţiunea s-a încheiat cu succes. Când am ieşit pe terasă, telefonul rămas lângă halba cu bere suna. Era numărul soţiei. Am rugat-o pe buna doamnă Mariana să apese şi să îmi lipească telefonul de ureche.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer