Ocolul anului în 29 de cărți, mult mai puține filme & cîteva expoziții

Dragă Răzvan,

Îți mulțumesc pentru invitația de a mărturisi, aici (unde am cam abuzat cu prezența, în paranteză fie spus), care au fost - pentru mine - "evenimentele anului". Mă tem, însă, că n-are cum să fie un "top". Pur și simplu nu pot să pun la un loc mere și pere... Pêle-mêle, deci, lucrurile stau așa:

2010 este anul în care n-am văzut niciun film la cinema, în afara festivalurilor. Iar singurele festivaluri la care am participat au fost - în ordine cronologică - IndieLisboa, TIFF și cel de film românesc de la New York (care ar trebui să primească un nume, acum că a ajuns la a 5-a ediție). Am rezistat, stoic, sirenelor oficiale ale festivalurilor de la Berlin (Danke schoen, Frauke!), Cannes (Merci beaucoup, Christine!) și Venezia (Grazie tanto, Michella!). N-am putut rezista însă sirenelor amicale ale lui Mihai Chirilov (Cum să nu vii la TIFF?! Vii de la Lisabona) & Corina Șuteu (Leo, nu facem fără tine! etc). Îmi pare bine că au insistat, pentru că la TIFF am văzut cele mai bune filme ale anului (fără a uita proiecția specială - și de neuitat - a Metropolis-ului lui Lang). Și pentru că TIFF e ca un fel de rezervație a unei specii pe cale de dispariție, din care mă bucur că fac parte: specia celor care-preferă-să-vadă-filmele-la-cinema. Cît despre festivalul de la New York - pe care l-am numit "copilul american al TIFF-ului" -, trebuie spus că acesta, la 5 anișori, s-a dezvoltat ceva de groază! Este, pe bună dreptate, mîndria mămicii sale, echipa ICRNY, fiecare ediție fiind mai bună decît precedenta. Iar cum, de la anul, se mută undeva "mai mare, mai tare, mai în centru", vor intra - în fine - și cei care, în 2010, au rămas pe dinafară la multe proiecții...

Trebuie spus răspicat un lucru, mai ales că unii «uită» să-l spună: nicio instituție din România nu sprijină mai mult noul film românesc precum ICR-ul! Și, dintre institutele ICR-ului, niciunul nu o face mai cu pasiune și mai profesionist ca ICRNY! Dar eu mă duc acolo pentru că, la fel ca și TIFF-ul, festivalul e făcut de oameni care-mi sînt dragi și la el vin oameni dragi; anul acesta, deși mi-a părut tare rău să n-o văd (da' chiar deloc!) pe Anda Onesa, am avut plăcerea să-l cunosc mai bine pe prof. Vladimir Tismăneanu... și ce plăcere! În spatele scholar-ului, care poate intimida, am descoperit un om cuceritor, mereu în vervă, mucalit și erudit totodată. Am fost împreună să vedem expoziția Mirò de la Metropolitan. Și a fost un privilegiu să prezint Autobiografia... lui Ujică alături de el. (Paranteză: cum am spus-o și la NY, consider Marți, după Crăciun al lui Radu Muntean cel mai bun film românesc al anului 2010; păi, și ce-o să mai zici cînd vei prezenta Autobiografia...?, m-au întrebat niște prieteni. Simplu: filmul lui Ujică este cel mai bun film internațional al anului 2010!) - Pentru atmosfera de la NY vezi aici.

Expoziții: retrospectiva Joana Vasconcelos (despre care am scris aici) și "WarholTV" la Museu Coleccao Berardo din Lisabona; apoi Mirò, cum spuneam (o mică expoziție de studii după pictura olandeză), Edward Hopper la Whitney și Balenciaga la Centrul Spaniol "Reina Sofia". (Nu sînt un fashionista, dar există doi creatori de modă care mă scot din casă oricînd, ca să zic așa: Saint Laurent și Balenciaga.) Cît despre Hopper - nu văd ce-aș mai putea spune despre el fără să pară deja citat. Poate doar atît: că, spre deosebire de Picasso, să zicem, el devine - cu timpul - tot mai neliniștit, mai "tenebros" și mai misterios. Revizitîndu-și, în anii '60, desene sau pînze făcute cu 40 de ani mai devreme (ca de ex. aceea a femeii goale, în patru labe în pat, trezite de vînt - "Evening Wind"; sau "NY Interior"), Hopper atinge o stranietate ca de ceară (vezi "A Woman in the Sun") care nu mai e doar "metafizică", ci de-a dreptul cadaverică. Un fel de gothic in broad daylight - "imitație de viață" în care nu mai știi dacă acel cap de client, întrevăzut în oglinda frizerului, nu este deja al unui mort ("Barber Shop"). Expoziția de la Whitney, unde tablourile sale stau alături de cele ale contemporanilor săi, îți permit să vezi pur și simplu cît de mult mai bun era Hopper...

Înainte de asta, la București, l-am cunoscut pe Michel Ciment (legendarul director al revistei Positif și autor al unor cărți fundamentale despre Kubrick și Fritz Lang), pe care l-am și prezentat, la cinema Studio, cînd a... prezentat Balanța lui Pintilie (iar Mungiu m-a prezentat pe mine; i-am zis: dacă-i bal, bal să fie!). Iar a doua zi am moderat masa rotundă de la Radisson, din cadrul "Zilelor audiovizualului româno-francez" (altă "sirenă" pe care n-am putut s-o refuz...), cu același Ciment, Thierry Frémaux și Tudor Giurgiu. Și, cum masa rotundă a coincis cu evenimentul organizat de Mungiu, Les films de Cannes à Bucarest, am apucat să văd și eu Palme d'Or-ul din 2010, Loong Boonmee raleuk chat / Unchiul Boonmee care își amintește alte vieți al thailandezului Weerasethakul (dar îi știu și prenumele: Apichatpong!), care mi-a plăcut mult.

N-am fost "la Herta", la Ateneu, pentru că nu-mi place dumneaei, ca persoană, iar ca literatură mărturisesc că n-am citit nimic; am înțeles că e un fel de "proză lirică", gen după care nu mă prăpădesc... Viața e mult prea scurtă pentru a te canoni să citești ce nu-ți place - pentru că "trebuie"; să fim serioși: nu trebuie. Prefer să citesc Franzen, de pildă, care n-a luat Nobelul (încă!).

Iată, în încheiere, lista de lecturi din 2010, în ordine invers cronologică; nu țin minte să mai fi citit vreodată atît de mult într-un an (!):

Jonathan Franzen, Freedom (562 pag.; început pe 27.12, terminat pe 31.12)
Brian Dillon, Tormented Hope. Nine Hypochondriac Lives
David Thomson, The Moment of Psycho
J.G. Ballard, Miracles of Life
Raymond Carver, Begginers
Haruki Murakami, The Elephant Vanishes
Haruki Murakami, În noapte
Radu Petrescu, Matei Iliescu
Mario Vargas Llosa, Mătușa Julia și condeierul
M.V. Llosa, Elogiu mamei vitrege
M.V. Llosa, Pantaleon și vizitatoarele
Livius Ciocârlie, Cartea cu fleacuri
George Banu, Trilogia îndepărtării
Adam Phillips, On Flirtation
Andrew O'Hagan, The Life & Opinions of Maf the Dog, and of his Friend Marilyn Monroe
Tennessee Williams, Memoriile unui bătrîn crocodil
Agatha Christie, Autobiografie
Bernard-Henri Levy, Ultimele zile ale lui Charles Baudelaire
Ion Iovan, Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoțite de un inedit epistolar precum și indexul ființelor, lucrurilor și întîmplărilor în prezentarea lui Ion Iovan
James Knowlson, Doomed to Fame. Samuel Beckett, The Authorized Biography
Ray Monk, Ludwig Wittgenstein. The Duty of Genius
Andrei Pleșu, Note, stări, zile
Gabriel Liiceanu, Întîlnire cu un necunoscut
H.-R. Patapievici, Ultimul Culianu
Lautreamont, Les chants de Maldoror
J.D. Salinger, Franny & Zooey
Stieg Larsson, The Girl with the Dragon Tattoo
Henry James, The Portrait of a Lady
Marcel Proust, À la recherche du temps perdu

Și, pentru că sîntem "la cărți", pot spune că evenimentul care m-a tușat cel mai tare a fost să-l văd pe Cosașu la Daniel Cristea-Enache, pe YouTube! A fost mi-nu-nat...





***

PS: Topurile anului 2010 și / sau dorințele voastre pe 2011 le așteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.