Nici nu ne trece prin cap să evaluăm horoscopul anului anterior, ca să ne lecuim odată. Nu! E exclus! Doar n-o să ne demontăm singuri întreg eşafodajul aşteptărilor solide ale anului precedent la o fericire monobloc, indestructibilă şi veşnică. Pentru că, dacă totuşi îndrăznim să aruncăm măcar o ocheadă în spate... Previziunea a fost hiperboreică şi realitatea a părut hiper-banală? Sau nu?
Păi, s-o luăm metodic.
Ianuarie 2010: te afli intr-o perioada de germinare, în care concepi idei şi proiecte. Inspirant! Era iarnă, deci nu mă puteam ocupa decât de dospit planuri pentru restul de unsprezece luni ale anului. Nu mi-a zis nimeni că-n locul unei idei proprii o să-mi rămână în minte discursul lui Meryl Streep, de la Globurile de Aur: "În lunga mea carieră am jucat rolul atâtor femei extraordinare, încât sunt confundată cu o persoană asemenea. Mi-e foarte clar că sunt doar un recipient pentru poveştile altor oameni, pentru vieţile altor femei." Dar mi-am trecut în plan s-o contrazic!
Februarie 2010: cele mai fericite veşti sunt legate de finanţe - vin bani în plus. Sigur, lucrurile se leagă, întâi planurile, apoi banii. Singura problemă e că nu pot rememora momentul în care mi-au spart uşa cu vârtejul lor foşnitor. Mi s-a lipit prea tare de retină imaginea Vienei dintr-o noapte aurie. Cu Kärntner Straße colorată ca o bomboană de fructe şi strălucitoare ca o ciocolată Mozart învelită-n staniol. Viena imperială, dar atât de familiară, ca un vechi domeniu recâştigat.
Martie 2010: te interesezi mai mult de aspectele materiale, apar mai mulţi bani. Vorba cântecului: "More, more, more! How do you like it?" În principiu îmi convine de minune, dar două luni la rând nu-mi pot lua ochii de pe bani? Îmi amintesc mai degrabă că mi s-a blocat privirea pe Oscarul Sandrei Bullock şi că aveam pumnii strânşi nu ca să ţin mai bine bănetul, ci ca să adaug o şansă astrală lui Precious: Based on the Novel 'Push' by Sapphire. Şi nu-mi răsuna în urechi clinchetul zornăitor al vreunor creiţari fantomatici, ci valsul lui Michael Giacchino, din coloana sonoră a filmului Up.
Aprilie 2010: dispui de toate armele necesare pentru a seduce şi a cuceri. Ah, l'amour! Două luni am aşteptat să se schimbe placa financiară! Dar a fost exact pe dos. Am fost sedusă. De culoare. Oraşele îşi pictează zidurile şi trotuarele cu orice e la îndemână: un afiş, o pungă de plastic. Nu ştiu dacă George Scripcaru l-a întâlnit vreodată pe Michael Bloomberg, dar prin unghiul îngust al aparatului foto pare că cel din urmă i-ar fi împrumutat ceva din Times Square: câteva tonuri şi un număr de nuanţe. Cu care Braşovul s-a fardat. Efemer.
Mai 2010: ai multă energie nervoasă (sic!), iar acesta este motorul care te susţine pentru a întreprinde tot ce iţi propui. În sfârşit nu mai sunt vânată de bani şi-mi pot trage sufletul cu multă energie. Drept e că-i un pic nevricoasă (aici am presimţit o fisură în armura de vigoare promisă, dar am alungat repede sentimentul belicos). Doar că... a fost luna în care am văzut The Cove şi am fost atât de tristă pentru toţi delfinii care au avut ghinionul să se nască în ultimele două secole şi atât de revoltată de cruzimea umană gratuită, încât, până la finalul lunii nu mai rămăsese nici un strop din Red Bull-ul cu iz nevrotic promis.
Iunie 2010: Soarele şi Mercur în Gemeni te susţin în demersurile creativ-artistice şi în exprimarea talentelor, oricare ar fi acestea. Cum era de aşteptat, Iunie cel frumos, fălos şi firoscos a ţinut un as în mânecă. Talentele mele. Şi, prin adăugirea mărinimoasă a frazei conducătoare, "oricare ar fi acelea". Imediat se împlinea jumătatea anului şi creaţia îşi cam trăgea sufletul prin colţuri. Undeva la îngemănarea lui mai cu iunie a început FITS-ul. Din cocktailul de debut Şora-Barba-Brook nu puteai să nu te-mbeţi cu un pic de iluzie plăsmuitoare. Zisa ardeleanului migrat pe mâna Oltului în coasta Vâlcei: "Iac' să nemeri proorocirea".
Iulie 2010: ai un contact bun cu medicii şi mediul spitalicesc. Ei, asta a fost prea din cale-afară! Nu voi dezvălui natura contactului de nivel superior, dar ţin să mărturisesc că l-am fragmentat cât am putut mai abitir. Doar e sezon de vacanţe. Am petrecut unica săptămână din an fără televizor şi fără calculator. M-a înconjurat o linişte nu prea comună, pe care am sprijinit-o c-un teanc de reviste National Geographic. Am auzit şi păsările, şi urşii, şi eschimoşii, şi pioleţii lovind în peşterile din miezul pământului. Şi forfota străzilor din nopţile Moscovei interlope. Şi strigătul mut din privirea femeilor care trăiesc într-un Persepolis diluat, din care substanţa persană e din ce în ce mai izgonită.
August 2010: axa cunoaşterii este foarte stimulată, iar orizontul se lărgeşte prin informare şi călătorii. Informare, informare, dar s-o ştim şi noi. Pentru că am rămas mai degrabă în beznă după ce, stimulată de desprăfuirea unui vechi şi de demult film românesc, am dezgropat din arhiva neamului personal o serioasă felie de istorie fotografiată: "Grupul trece Nistrul", "Înaintarea", "Pe Bug", "Avion de recunoaştere", "Festival dat de echipa de teatru a Marinei Române pentru ostaşii de pe front". Cine, când, până unde? N-a mai fost nimeni să-mi spună. Cum să treci Stixul fără barcagiu? Şi uite-aşa călătoria s-a amânat fără termen.
Septembrie 2010: conjuncţia Jupiter-Uranus în casa banilor aduce o perioadă de câteva luni în care ţi se dă posibilitatea să-ţi îmbunătăţeşti simţitor situaţia financiară. Oh, please! Dac-o ţin tot aşa, o să-i depăşesc pe Gates, Jobs şi Zuckerberg la un loc. Am început să-mi fac griji pentru siguranţa personală şi era cât pe ce să-mi iau un bodyguard. Am început cu guardul. Cum n-am vrut să transform banii într-o obsesie, am urmărit, am ascultat şi-am citit tot ce se putea despre dialogul Hertei Müller de la Ateneu. De la biroul meu lucrurile s-au văzut aşa: a fost evenimentul anului în România. Punct. Şi ca să nu rămână reflectorul doar pe curtea noastră: spectacolul anului s-a petrecut la decernarea premiilor Emmy. Chiar dacă nu s-a ridicat la înălţimea Tony-urilor din 2009.
Octombrie 2010: Marte şi Venus în casa carierei alimentează ambiţiile şi încearcă să găsească drumul spre reuşită, uneori pe căi diplomatice, alteori croind cărări de acces cu maceta, ca exploratorii junglei amazoniene. Cu ditamai zeii la mine-n casă, a trebuit să fac ceva demn de-o macetă. Am croit loc într-o zonă de desiş sălbatic ca şi Marte, dar tot atât de minunat ca şi Afrodita, celor două cărţi care au luat ceva şi-apoi au dat ceva Olimpului de conformism românesc. Narcotice în cultura română a lui Andrei Oişteanu şi România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) a lui Bogdan Murgeanu. Au luat un pic din strălucire şi-au dat o doză de adevăr.
Noiembrie 2010: o schimbare în bine, un fel de relansare într-o altă viziune. În ciuda tonului extrem de optimist de până acum, încep să înţeleg că aici s-a trădat cititorul în stele. De-abia în al unsprezecelea ceas e în stare să recunoască (tangenţial) că binele a stat pitit zece luni! Şi acum, cam sfios şi uşor redundant, mă informează că acest bine, cum s-ar zice: norocul, fericirea, bunăstarea şi succesul, s-ar preta la o înlocuire. Adică, ies jucătorii cu numerele pe tricou: ghinion, tristeţe, penurie şi eşec, şi intră cu elan purtătorul de banderolă norocoasă, ferice, prosperă şi victorioasă. Ave! Era momentul propice să iau Eat Pray Love şi să mă afund în balsamul de emoţii tămăduitoare, cu vedere spre mântuirea eului. Prin ochii frumuşei ai Juliei Roberts. Dar n-a fost să fie. După o peninsulă gastronomică, Italia, şi una vedică, India, care aveau în comun doar iota iniţială, când am ajuns la repriza din Bali nu cred că a mai rămas de priceput vreo iotă. Filmul a ratat cu mult înainte de fluierul final, Elizabeth Gilbert a rămas pe banca de rezerve şi Julia a retrogradat în liga secundă.
Decembrie 2010: intensitate - acesta este termenul care ar caracteriza cel mai bine climatul. Final triumfal de an? Am sperat din toată inima că nu e vorba despre o ambianţă ornată doar cu părţile de vorbire cu care se umplu sărbătorile. Că n-o să ningă numai cu: petrecem, bem, mâncăm, în condiţii viscolite de: ce, cât, unde, cum. Şi s-a întâmplat să se adeverească. Intensitate nu e singurul termen care ar caracteriza filmul cu care am încheiat anul. Deşi Black Swan îl conţine în cantităţi copleşitoare. Ceea ce te invadează, te stupefiază şi-ţi taie respiraţia e interpretarea lui Natalie Portman. Care nu e doar fără cusur, ci năucitoare. Purtarea rolului e comparabilă cu performanţa lui Meryl Streep din Sophie's Choice. Într-un climat alcătuit din altfel de aluat sumbru şi terifiant. Unde Darren Aronofsky şi-a închis personajele ca să le asmută împotriva lebedei. Care a strigat! Nu cred că anul acesta se vor face pariuri pentru rolul principal feminin, la premiile Oscar. N-or să ne lase să pariem toţi pe aceeaşi actriţă, c-o să le ruinăm casa de pariuri. Ce păcat! Îmi şi vedeam pe contul propriu eticheta IBAN: "clientul favorit al anului". Doar am fost preferata stelelor...
2010 a fost retrograd în casa banilor, carierei şi dragostei? Nici vorbă! Bilanţul dă semne de îmbogăţire în conjuncţie cu promovarea, pe axa nodurilor lunare de armonie în cuplul optimism-filozofie. Cum? A apărut horoscopul pe 2011?!
***
PS: Topurile anului 2010 şi / sau dorinţele voastre pe 2011 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.