Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În aşteptarea dimineţii


Mihaela Iancu

20.01.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Anne înfăşură guma de mestecat, roz, pe după deget şi lovi cu piciorul drept unul din picioarele băncii când îi spuse lui Frank:
"Ştiţi, domnule, prietena mea, Jane, ţine copacii în braţe."
"Serios?"
"De fiecare dată când mergem în parc. Arţarii, ăştia îi plac cel mai mult."
"De-asta ai rămas singură aici. Şi tu ce părere ai despre asta?"
"Mie mi se pare nepoliticos. Adică, ea vine şi-mi zice «Hai afară!», după aia mă lasă. Se mută de la un copac la altul, nici măcar nu se uită la mine."
"Înţeleg."
"Pe cuvânt. De ce credeţi că face asta?"
"Nu ştiu. Poate ascultă ceva. Poate un animal are adăpost în scoarţa copacului."
"Dacă mai face o singură dată o spun. Pe mine nici nu mă lasă s-o pup."
"Arţarii sunt foarte plăcuţi la atingere. Ar trebui să încerci şi tu."
"Nu vreau. S-ar uita lumea ciudat la mine."
 
Privi castelele de nisip din faţa ei, încă ude, apoi se întoarse brusc către Frank şi îi întinse mâna liberă.
"Pe mine mă cheamă Anne."
"Îmi pare bine că ne-am întâlnit, Anne."
Fetiţa desprinse guma de pe deget.
"Pot să fac o ciupercă. Vreţi o ciupercă, domnule?"
Jack dădu din cap.
"Cine n-ar vrea o ciupercă roz. Asta înseamnă că va fi fermecată."
Jane făcu un şerpişor şi o biluţă.
"Aveţi copii?"
"Nu."
"Păcat. Ar trebui să faceţi."
"Mă tot gândesc..."
Anne puse pălăria în vârful şerpişorului şi o întinse lui Frank:
"Uitaţi ciuperca, domnule. Miroase încă a căpşuni. Să n-o mâncaţi că vi se lipeşte de stomac şi se lipesc toate între ele dup-aia. E periculos. Lăsaţi-o aşa, aveţi răbdare să se-ntărească."
"E foarte frumoasă", îi spuse Frank. "Am s-o pun chiar aici lângă mine, pe bancă."
 
Jack fixă cu privirea un tată care se dădea pe tobogan, cu fiul lui pe după umeri.
"Abia aştept să mă fac mare. Vă invidiez!"
"Ce e aşa de grozav să fii mare?"
"A, sunt o grămadă de chestii. Poţi să faci baie singur, chiar şi pe cap, poţi să te uiţi la ce vrei şi cât vrei la televizor, poţi să-ţi iei orice de dulce, oricât de mult, poţi să tai cu cuţitul, să foloseşti aprinzătorul, poţi să stai pe scaunul din faţă, la maşină, poţi să dormi dezvelit, să -"
"Ok, m-ai convins."
"Da, e foarte bine să fii mare. Jane nu vrea. Nici nu ştiu de ce mai stau cu ea, pe cuvânt. Ha, am zis a doua oară «pe cuvânt». Aţi observat?"
"Nu chiar."
"Cum se numeşte asta? Ajutaţi-mă că nu mai ştiu."
"Tic."
"Aşa, «tic». Ce nume haios pentru un cuvânt, nu vi se pare?"
"Sunteţi totuşi prietene, nu? Tu şi Jane."
"Nu mai ştiu. Nu mă lasă s-o ating. Nici s-o ţin de mână. Nici s-o pup. Îmi zice că e ceva scârbos."
"Cum scârbos?"
"Nu era aşa înainte. Zice că dac-o s-o pup, o să-i las salivă pe faţă. Dar ea pupă arţarii. Nu e normal."
"Cum ştii că nu e normal, Anne?"
"Păi, copacii nu se pupă. Se pupă jucăriile, oamenii şi animalele."
"Dă-i timp. O să-şi revină."
"Dar eu vreau s-o ţin în braţe. Am stabilit că ea e fata mea. Dacă ea e fata mea, eu trebuie s-o ţin în braţe."
"Las-o să vină ea spre tine. Îţi promit că o să vină într-o zi. Uite, ne mai întâlnim şi-mi spui, bine?"
"Nu ştiu ce să zic. Dacă aveţi mai multă experienţă..."
"Ai încredere în mine."
 
Jack duse mâna la frunte.
"Vă doare capul, domnule?", îl întrebă Anne şi se dădu mai aproape de el. "Sau vă gândiţi la ceva? La ce vă gândiţi? Mama aşa face când îmi zice «Taci puţin, lasă-mă să mă gândesc.» Şi eu nu mă supăr. Avem un pact. Eu o las dacă îmi spune după aia la ce se gândea. Noi n-avem secrete. Ne spunem tot. Dumneavoastră aveţi un secret, domnule, nu-i aşa?"
Jack o privi direct în ochi. Erau verzi. Avea zeci de pistrui şi o gură mică, arsă de soare şi de vânt.
"Spuneţi-mi."
"N-am niciun secret din păcate, Anne."
"Ba simt că aveţi. Nici mama nu poate să-mi ascundă nimic. Dacă vreţi vă spun şi eu unul din secretele mele."
Jack îşi feri privirea. Se întoarse cu faţa spre leagănele din dreapta, unde trei băieţei încinseseră o bătaie cu apă.
"Domnule?"
Îşi udă buzele, o muşcă pe cea de jos şi spuse:
"Am avut o fetiţă. Nu semăna cu tine, dar vorbea la fel de mult. Acum trei ani, am mers la mare împreună. Stăteam de vorbă cu alţi oameni mari. Ea a intrat în mare şi s-a înecat."
Jack plecă capul şi îşi încordă maxilarul. Se întoarse spre aceiaşi băieţi. Cineva le striga "N-aveţi voie."
Anne se ridică de pe bancă şi-l strânse în braţe.
"Promit că nu las salivă" Şi îl pupă pe ambii obraji.
"Vreţi să fiţi copilul meu? Aş putea să am grijă de dumneavoastră. Locuiţi aproape? Eu stau chiar în blocul ăla."
Şi arătă spre un bloc cu doisprezece etaje, din care se vedeau câteva ferestre, deasupra copacilor din depărtare.
"Şi cu Jane cum rămâne?"
"Jane o să vină ea singură la mine într-o zi. Nu aşa aţi zis? Vreau să fiu mămica cuiva. Pot să fiu o mămică foarte bună. Şi mereu mi-am dorit o fetiţă şi un băieţel."
 
Pe strada care urca spre Biserica Evanghelică, la zece metri în spatele lor, se auzi o salvare cu sirena pornită la maxim. Anne îi astupă urechile lui Jack cu palmele ei dolofane. Când maşina se îndepărtă, îi dădu drumul.
"Am văzut asta în metrou într-o zi. O mămică a intrat cu un copil în vagon. Copilul era cam atât, de-aici până-aici, nu prea mare, dar nici bebeluş. Când s-au închis uşile şi a pornit trenul, şinele scârţâiau tare, tare. Ăla mic s-a răsucit repede, a luat mâinile ei şi le-a pus peste urechile lui, apoi a strâns-o cu degetele prin geacă. Ea îi zicea mereu "Gata! Gata! A trecut!", dar el plângea şi nu vroia să-i dea drumul. Eu nu cred că băieţelul ăla era pămpălău pentru că i s-a făcut frică. Nu-i aşa, domnule?"
"Cum să te gândeşti că e pămpălău?"
"Nu eu. Jane. Că nu e în stare să se potolească singur."
"Nu te supăra pe ea. Poate are nevoie de puţin timp singură. O să-şi revină."
"Nu cred că vă plac salvările, nu-i aşa?"
"Nu-mi plac, e adevărat."
 
Anne luă ciuperca de pe bancă, o atinse cu degetul să vadă dacă s-a întărit şi-apoi i-o puse în unul din buzunarele pantalonilor lui.
"Vreţi o îngheţată? Promit că o să vă simţiţi mult mai bine."
"Cât timp o să-mi mai spui «dumneavoastră». Doar eşti mama mea."
"Bine. Din nou: vrei o îngheţată?"
"Vreau."
Plecară de mână spre ieşirea din parc, plină de caprifoi.
"Va trebui să-ţi pun un nume. Nu mai pot să-ţi zic nici «domnule»."
"Mă cheamă Jack."
"Jack e un nume plictisitor, de om mare. Eu o să-ţi spun Peter. Ai faţă de Peter. Iar tu o să-mi spui mie Mommy."
"Nu-ţi place Anne?"
"Anne e când nu ne jucăm. Când ne jucăm e Mommy. Nu amestecăm lucrurile."
"Aşa facem."
"Bun. Hai să mergem repede atunci, Peter. Pentru că azi e ziua ta, ţine minte, faci patru ani, o să-ţi iau o îngheţată cu frişcă şi zmeură."
 
În acea seară Jack îi spuse soţiei lui, la masă, că e pregătit să aibă din nou un copil. Ea rămase cu privirea plecată în farfurie, oftă, apoi duse furculiţa la gură.
"Jack, hai să nu începem din nou. Ştiu că ai fost iarăşi în parc, mi-am dat seama după nisipul de sub unghii, dar nu e o soluţie. Ştii părerea mea. Îmi pare rău, asta cred cu adevărat. Lasă măcar noaptea să treacă peste tine."
Îl privi în ochi.
"Nu cred că mâine dimineaţă vei mai spune acelaşi lucru."
Înfipse furculiţa în bucăţile de pui.
"Niciodată nu durează mai mult de o seară."
Îi zâmbi cu dragoste şi cu lacrimi în ochi.
"Vorbim mâine, ok? Mănâncă, se răceşte."
Jack scoase din buzunarul pantalonilor ciuperca roz şi o puse pe masă, în picioare. O priviră pentru câteva secunde amândoi, apoi continuară să înghită în linişte, bucată după bucată.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer