Tic-tac

Dan se uita prin geamurile curate la cele şase maşini staţionate lângă pompele de încărcare. Îşi văzu chipul reflectat în sticlă şi trecu cu degetele prin părul grizonat.
"V-aţi hotărât?"
Chelneriţa stătea în dreptul mesei lui cu privirea în carnetul adus la piept, gata să noteze.
"Nu chiar. Aş vrea să mai aştept câteva minute."
Femeia puse pixul şi carnetul în buzunarul uniformei.
"Dacă se poate."
"Bine. Cum vreţi.", îi spuse ea în timp ce ridică meniul. "Dar pe-ăsta am să-l dau la altă masă. Şi când vă decideţi, dacă mai aveţi nevoie de el, îmi spuneţi."
"Mulţumesc.", zise Dan. Şi îi privi şoldurile late care se depărtau.

Atunci intră în barul benzinăriei Susan. Ţinea în mână, ca pe un sac, geanta pe care Dan o recunoscu. Îl căută cu privirea şi îl găsi după mâna ridicată.
"Căldura asta mă omoară.", îi spuse şi se aşeză pe bancheta din faţa lui.
Arăta bine. Se vopsise blondă între timp.
"Ştiu.", zise ea. "Am spus că nu şi nu şi uite că tot am făcut-o."
"N-am zis nimic."
"Nici nu era nevoie."
Îşi zâmbiră scurt cât timp ea luă un şerveţel din cutia aşezată între ei şi îşi şterse fruntea, buzele şi gâtul.
"Ce vroiai să-mi spui?", îl întrebă.
"Hai să comandăm înainte. Bei ceva? Tot scotch cu gheaţă? Luăm două?"
"Nu mai beau. Un ceai rece e de ajuns, mersi."
"Păcat. Mi-ar fi plăcut să beau ceva cu tine." Ridică mâna spre chelneriţă. "E greu să vorbeşti în miezul zilei, ştii?"
"Îmi pare rău că nu am putut veni la cină. Mi-e aproape imposibil să lipsesc serile de acasă. Ştii cum e. Copiii şi tot. Robin vine mult mai târziu decât mine şi nu-i putem lăsa atâta vreme singuri."
El se uită o clipă pe geam. Benzinăria era goală.
"Eu o să-mi comand un scotch.", îi spuse.
"Deci? Ce să fie?" Chelneriţa apăsă nervos pixul de două ori şi-l duse spre pagina goală.
"Un ceai rece pentru doamna şi-un scotch cu gheaţă pentru mine, te rog."
"Atât?"
"Atât deocamdată. Mulţumim."
"OK.", spune ea şi plecă spre masa din colţul opus. Pe ecusonul ei scria Jenny. Pe spatele uniformei, Dan citi "Fă-ţi plinul. Nu sta gol."

"Ai putea s-o întrebi, ştii?"
"Poftim? Nu înţeleg la ce te referi."
"Ai putea s-o întrebi la cât termină programul şi dacă nu vrea să meargă la un film după."
"Pe cine?"
Susan zâmbi în colţul gurii şi ridică din sprâncene şi umeri.
"Pe cine? Pe chelneriţă..."
"Glumeşti. Ce-are a face?"
"Nimic. Ziceam şi eu."
"N-am nicio treabă cu ea." Împinse cutia de şerveţele ceva mai aproape de marginea mesei. "Dumnezeule!", mai spuse.
"OK. Despre ce vroiai să vorbim?"
"Te grăbeşti?"
"Nu mă grăbesc neapărat. Chiar dacă nici nu pot sta foarte mult. M-am înţeles cu Gillian pe o oră."
"Îhâm."
"M-ai făcut curioasă, Dan."
"Parcă am deadline. Aşa mă simt cu tine."
Susan îl privi cum lăsă capul în jos.
"De ce nu profiţi că sunt acum aici şi pierdem timpul cu discuţii ocolitoare?"
Dan se uită spre bar. Jenny nu părea să vină spre ei cu scotchul lui.
"Nu ne-am mai văzut de cât timp?", o întrebă. "De un an? Un an jumătate?"
"Cam aşa. Nu ştiu exact."
Dan tăcu.
"Mă îngrijorezi.", îi spuse. "Mă suni din senin, după ce n-am mai vorbit luni întregi, îmi spui că ai vrea să mă vezi şi să vorbim, vin, îţi spun că avem doar o oră azi, din păcate, şi te găsesc absent şi tăcut."
"O, mai scuteşte-mă, Susan, cu înţelepciunile. Tu ai fost mereu cu capul pe umeri în relaţia asta. Bine! Bravo! Eu am fost ăla prost, imatur şi patetic. Eu eram în stare să fac o tragedie din orice. Săraca de tine. Iubita şi mama unui copil de treizeci de ani care nu mai creştea odată."

"Ceaiul pentru dumneavoastră...", mâna lui Jenny apăru pe neaşteptate în dreptul ochilor lui Dan. "...şi scotchul aici."
"Mulţumim. Eşti drăguţă.", îi spuse Susan.
"Cu plăcere. Mă anunţaţi dacă..." şi dădu din cap, apoi dispăru.
Susan sorbi din ceai.
"E bun. O limonadă cred că era şi mai bună. Dar uite că nu m-am gândit."
"Sunt un tâmpit. Iartă-mă."
"Stai liniştit. Nu s-a-ntâmplat nimic."
"Mă scoţi din minţi, ştii?", îi spuse Dan foarte încet. "Te sunasem să-ţi zic că am înţeles şi-am acceptat. Şi pentru că mi-era dor de tine. Şi pentru că începusem să uit cum arăţi. Şi pentru că simţeam că m-am schimbat şi vroiam să vezi. De asta. Mă rog, acum nu mai sunt aşa de sigur. Nu ştiu dacă e de schimbat ceva."
Susan îi întinse mâna.
"Ar fi fost mult mai simplu dacă îţi făceam rău. Adică un rău pe care să-l defineşti clar. Ştii ce spun? Dacă te băteam. Sau te înşelam. Sau mă îmbătam în fiecare noapte. Cu asta e mai uşor de luptat, le înţelegi mai uşor. Le înţeleg toţi. Toată lumea ştie că sunt rele."
Susan îşi duse mâna lângă a lui. El nu mişcă.
"Vorbesc prea mult pentru un bărbat. Mă plâng prea mult pentru un bărbat, nu?"

Trecuse o jumătate de oră.
Mai rămăsese o jumătate de oră.