Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O parte


Mihaela Iancu

24.02.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Singurele semne de gelozie de care nu m-am îndoit niciodată sunt cele ale tatălui meu."

"Mi-am luat mâncare şi nu-mi pare rău."

"Un ventilator de la aparatul de aer condiţionat din blocul vecin. Etajul 7 sau aşa ceva. Îmi strâng umărul cu dreapta, apoi o las să coboare uşor spre piept. Revăd ce-am făcut. Încerc să-mi imaginez dacă se simte."

"... calm and tender with each other...
As if we knew what the other was feeling. We don't,
of course. We never do. No matter.
It's the tenderness I care about. That's the gift."
(R. Carver)

"Băiatul cu buzele uşor ţuguiate în faţă (a tăcere, a autoritate, a apărare)"

"Aş fi vrut să mă cunoască peste cinci ani."

"Îmi place tăcerea pentru că nu e minte cât timp ea e stăpână."

"Era trecut de trei noaptea când a coborât din taxi, în faţa barului."

"Nu e atât de important ce fac, cât ce nu fac, ce sunt."

Aş fi vrut să vorbesc despre lucrurile astea, dar nu ştiu cum încă.

Le-am luat aşa cum sunt ele acum într-un carneţel personal. Singurul pe care-l mai am. Singurul care nu a sfârşit ca celelalte: rupt în bucăţi şi aruncat la gunoi.

Întrebarea e: ce faci când nu poţi vorbi bine despre ceva, dar nici nu poţi să taci?

Cineva îmi spunea să mai aştept, dar era mai degrabă vocea înţeleaptă, o portavoce a altor zeci de voci străine, dornice de acceptare socială. Să aştept ce? Şi ce din mine mă opreşte să spun acum ceva, în formă necioplită, şi să n-o spun şi peste două luni sau zece ani, când voi simţi diferit, voi şti mai bine sau îmi voi da seama că nu e nimic de adăugat? De ce cred că am doar o şansă s-o spun bine? De ce nu pot fi zeci de şanse? Unde scrie câte şanse am?

Nu e uşor să fii sincer.

E motivul pentru care am distrus toate celelalte foi care spuneau ceva despre mine.

Nimic nu s-a petrecut câtă vreme vorbele nu s-au spus şi nu s-au scris. Probabil funcţionez aşa. Pot oricând să-mi retrag gândurile şi ce se întâmplă înăuntrul cutiei mele e al meu şi atât. O să supravieţuiască intacte, neatinse. Sunt protejate de "nu", de respingere, de regret şi în final, de vina pe care o port când s-a spus, când s-a şi scris, când nu s-a spus suficient, când nu s-a scris cum trebuie.

Nimic nu trebuie.

"Trebuie" e ceva ce face cuvintele spuse şi scrise definitive pe lângă cele pe care le aud doar eu. E ceva ce nu le poate vindeca, iar timpul nu poate face nimic dacă eu nu-l las. E diferenţa dintre copilul care mărturiseşte că el a spart vaza şi cel care ascunde cioburile într-o cutie şi o duce la pubelă, sperând ca nimeni să nu observe absenţa. E despre respectul de sine. Încrederea în sine. Iertarea.

Când încerci să dormi şi o mie de cuvinte nespuse îţi umblă în cap, astea o mie deschid mai multe scenarii decât poate mintea să coordoneze simultan. Chiar dacă unul se arată mai des decât altele, în el se desface o altă reţea cu detalii care cer contexte de care doar tu ştii.

Apoi vin, unul după altul, reproşurile. Stai lungit şi le încasezi pentru că meriţi pedeapsa. Unul din tine ţipă la celălalt din tine, care tace şi înghite.

Într-un final adormi, pentru că bruiajul interior e ca un malaxor. A doua zi te trezeşti şi te speli pe dinţi, mănânci, lucrezi, dar totul e stocat într-un colţ, în caz că vrei să-l accesezi din nou. Înveţi cu timpul şi ce-l activează chiar şi atunci când nu-l mai aduci conştient în minte. Ţi-e teamă că, dacă îl ignori prea multă vreme, dispare. Ţi-e imposibil să fii radical cu tine. Toate deciziile se opresc la jumătate. Toate starturile rămân fără finalitate. E blocajul hamsterului care aleagă de nebun în roată.

Dar se tratează. Începi să devii mai conştient de ce faci, de ce simţi, de ce e în afara ta. Începi să clipeşti mai des, eşti mai mobil, te uiţi mai des în ochii celuilalt, îţi laşi faţa să reacţioneze şi să spui acelaşi lucru pe care-l spun sprâncenele tale încruntate, umerii pe care-i ridici scurt, degetul cu care roteşti inelul iar şi iar. Începi să nu te mai prefaci că nu te vezi, că n-ai gândit ce-ai gândit.

Îţi dai seama de greutatea picioarelor tale, de greutatea păturii care te acoperă. Înveţi să ai un corp de plumb, relaxat. Îl laşi să intre în saltea dacă e nevoie. Îţi dai seama că mintea golită uneori nu te face idiot. Observi că nu mai poţi ţine palmele închise sau, dacă le ţii aşa, îţi dai seama că nu e întâmplător. Îţi desfaci braţele încrucişate la piept, scoţi carnetul şi scrii. Două cuvinte, trei, o frază. Te hotărăşti pentru un scenariu. Îţi asumi un gând, doar unul, cel mai adevărat despre tine în acel moment.

Nu-l scrii ca într-un jurnal. Nu-l scrii ca să înmânezi cuiva carneţelul şi să eviţi mărturisirile. Nu-ţi imaginezi că l-ai pus jos şi ai scăpat de el. Nu-l scrii ca să fii misterios şi special. Îl scrii doar ca să nu te prefaci că n-a existat. Îl scrii pentru că te ajută să ai încredere şi să te accepţi.

Îl păstrezi în timp pentru că înveţi să te respecţi şi pentru ce ai fost în trecut. E un fel de a nu-ţi spune ţie, celui de acum un an "Nu ştiai nimic. Ce credul şi lipsit de experienţă erai! Ce imatur şi naiv! Să-ţi zic eu cum stau lucrurile. Stai şi ascultă, mucosule!"

Tot ce scrii în foile acelea nu are prea mult sens pentru alţii. Dar tu ştii. Şi, dacă citesc "Mi-am luat mâncare şi nu-mi pare rău.", eu ştiu că am scris asta în una din zilele în care am încetat să mă mai pedepsesc neglijându-mă aproape până la înfometare, nu pentru că eram grasă, ci pentru că nu mă înţelegeam bine cu mine şi nu credeam că merit nimic. Nici mâncare. Nu cred că îi trece cuiva prin minte, citind propoziţia aceea, că mă scuzam în faţa mea prin lipsa banilor sau a timpului pentru privarea plăcerilor la care mă supuneam. În realitate, nu valoram prea mult în ochii mei. Era ceva recunoscut tacit doar între vocile mele.

Dar propoziţia asta există încă în carnet. Şi, pentru mine, e semn de vindecare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer