Gabriela Adameşteanu
Provizorat
Editura Polirom, 2010
Citiţi o cronică a acestei cărţi.
*****
Fragment
Capitolul 25. Accidentul
Petru s-a întors când Letiţia era la serviciu. Până să ajungă ea acasă, era din nou plecat. După câteva zile au început să-şi vorbească din nou, dar se văd rar, el pleacă mai des ca înainte, mai ales nopţile. De câteva ori, Letiţia a venit împreună cu Dorina, care a evoluat, rochiile ei se scurtează mereu, ţine regim de slăbit, îşi cumpără din pachet tanga şi sutiene Triumph. Dar dimineaţa, la condică, văzându-i faţa lipsită de farmec, Letiţia îşi spune, ca şi înainte, săraca, tot prost arată! Acasă au băut împreună o porcărie de lichior de vişine, au fumat, au vorbit despre Eleonora, Titus, noul director, s-au pilit şi au râs. Dorina i-a spus, ca de obicei, ce face fiecare dintre apropiaţi, iar Letiţia şi-a deşertat şi ea tolba, i-a povestit cearta cu Petru din cauza paginii scrise, dar a rugat-o să nu mai spună la nimeni, la nimeni. Îşi predase corectura şi încă mai spera dimineaţa că se va trezi cu pijamaua pătată de sânge. Începuse să se gândească la cearta absurdă cu Petru ca la o şansă să scape de întâlnirile promiscue în case străine. Pagina de la care pornise totul se afla în mâna ei. Convins că nemulţumirile Letiţiei îl vizau, Petru o făcuse ghem şi-o aruncase. Când şi-a amintit, Letiţia a cotrobăit în patru labe prin cameră, a dat de ghemul de hârtie şi, după o mică şovăială, l-a netezit şi l-a lipit în caiet. Poate îi va fi totuşi de folos, cândva, la romanul imaginat.
*
Letiţia nu-şi închipuia însă câte alte motive de stres avusese în ultima vreme Sorin.
- Va fi o conjunctură proastă pentru zodia Peştilor! Sper totuşi să ne descurcăm, tu mai ales. pentru că intri în altă decadă! i-a spus, prin noiembrie, Alin Costescu.
Şi-a ridicat privirea timidă, de fetiţă, sub sprâncenele groase, îmbinate, în timp ce mâna puternică, păroasă se plimba pe păienjenişul horoscopului. Îl lucrase cu plăcere, trecuse de faza din studenţie, când astrologia era doar hobby-ul lui secret.
- M-am profesionalizat, au venit la mine persoane importante, colonei de Securitate, secretari de Partid, i-a povestit lui Sorin când au stat la o cafea, la cofetăria Katanga.
Sorin se decisese greu să-i dea datele lui pentru horoscop. şi, foarte curând, avea să o regrete. La coloneii ăştia ai lui Alin, la majoritatea celor care au făcut carieră datorită originii lor sănătoase, cum râcâi un pic coaja de marxism învăţat pe dinafară pentru şedinţe, dai de superstiţii şi ezoterisme ieftine! Dar eu nu ar fi trebuit să mă bag în aşa ceva! avea să-şi spună. Sorin se mândrea că este positivist, citise chiar şi o carte a lui Auguste Comte găsită în biblioteca lui Virgil, cu o dedicaţie foarte caldă de la un anume Traian. O fi fost şi Traian ăsta un homosexual îndrăgostit de tatăl lui adoptiv, aşa cum i s-a întâmplat lui cu Alin?
Sorin încremenise atunci când Alin, care ieşise să-l conducă până la scara blocului, i-a spus că fusese fericit în ultimele săptămâni, când horoscopul le-a dat ocazia să se vadă mai des. Speră să fie tot mai apropiaţi de acum înainte, el îl iubeşte de zece ani, dar n-a vrut niciodată să-l inoportuneze. Şi-a ales special momentul, în lift, ca să nu-l audă nimeni, s-a gândit Sorin, panicat. Se lipise de oglindă, buimac, ar fi vrut să dispară în adâncul ei, mâncat de rugină, deşi nu risca nimic cu bietul Alin.
*
Aveau să îl urmărească multă vreme ochii lui supuşi, de îndrăgostit, sub sprâncenele negre îmbinate, în timp ce el, ce penibil! debita generalităţi, nu am nimic contra, pot să înţeleg, dar mie, ai văzut şi tu, eu prefer fetele... O să-şi reproşeze că l-a aţâţat pe bietul Alin pentru nenorocitul ăla de horoscop, doar era la curent cu zvonurile despre el. circulau încă din facultate! Să fi fost mai precaut, nu să se învârtă aproape două luni în jurul lui, vizite acasă, mese peste mese întinse de doamna Costescu, mereu cu aceeaşi întrebare pe buze, de ce nu te mai însori odată, Sorin, ca să dai un exemplu şi băiatului meu? Râsul mânzesc al lui Alin, hai, mamă, am tras atât de Sorin să vină pe la noi şi tu îl goneşti? Ce ne trebuie nouă căsătorie? Nicio nevastă din lume nu găteşte ca tine! Da, horoscopul avusese un cost prea ridicat, ca să afle ce? Apăsarea planetelor, opoziţie între Uranus şi Saturn, între înţelepciune şi aventură, între conservatorism şi schimbare, Saturn în casa 12, lucruri care vin din trecut, risc de accidente, cumpănă de viaţă!
Este drept că nici el nu i-a dat lui Alin destule informaţii, măcar să-i fi spus că este copil adoptat! Iar data naşterii lui o fi cea exactă? Nelly susţine că da, dar plânge de câte ori o întreabă. Să se învinovăţească deci tot pe el pentru răspunsurile ambigue ale lui Alin, situaţia de care eşti obsedat este de fapt mai bună decât crezi, vei alege între două femei şi da, mai văd ceva, nu ştiu dacă este căsătorie sau, Doamne fereşte, moarte, nu, nu, moarte nu e sigur, ţi-am spus însă că risc de accident e! Cine nu alege, de la o anumită vârstă, între două femei, cine nu are risc de accidente, mai ales dacă a intrat în rândul lumii şi şi-a luat maşină? Alin parcă era ghicitoare în cafea.Nimic despre ceea ce îl chinuie pe Sorin Olaru, stagnarea carierei, rânjetul Şefului de Personal, noul director care nu ştie nimic despre instituţie, în schimb este mai la curent cu povestea naşterii lui Sorin Olaru decât este el...
*
Telefonul disperat al doamnei Costescu, noaptea, la ora 11, în ziua când Alin a fost arestat, l-a făcut pe Sorin să se perpelească toată noaptea. A ajuns alb ca varul la serviciu, tremura tot, ştia însă că trebuia acţionat rapid, înainte să se trezească inclus şi el în reţeaua de homosexuali arestaţi. Ce s-ar fi făcut fără intervenţia energică a Dorinei la colegul ei, Bîclişeanu, care a depus ceva efort până să-l scoată din cauză? Fără declaraţia ei, ajungea sigur în faţa celor ce anchetau o reţea de homosexuali! Săptămâni de zile, Sorin a afişat, când a fost întrebat despre legăturile lui cu Alin Costescu, relaţia pe care, la vremea aceea, încă o mai credea provizorie, cu Dorina. Un act gratuit, obişnuia Sorin, cititorul lui Gide, să-şi catalogheze astfel de gesturi pe care le dorea provocatoare : în fapt, o rămăşiţă a unui snobism uzat. Peste douăzeci de ani, cele câteva persoane condamnate în procesul, ţinut secret, pentru homosexualitate vor fi prezentate, în interviuri din presă şi în talk-show-uri televizate, drept membrii uneia dintre primele conspiraţii contra lui Ceauşescu. Aceasta va fi şi versiunea mamei lui Alin Costescu, care încă mai purta doliu de când fusese anunţată că fiul ei a murit de infarct în închisoare. Prezentatoarea i-a pus câteva întrebări despre jurnalul lui Alin Costescu, o adevărată carte de sertar, o vom citi în curând, a conchis ea. Ca de obicei, dezvăluirile presei, ataşate unui joc politic, a ţinut doar câteva zile. După ce diversiunea şi-a atins scopul, nici despre jurnal, nici despre conspiraţia anticeauşistă nu s-a mai auzit nimic. Singura care a revenit asupra acelor întâmplări a fost fundaţia, înfiinţată recent în sprijinul minorităţilor sexuale, care susţinea însă că motivul arestărilor a fost doar homosexualitatea, penalizată câţiva ani şi după 1990. În romanul la care reîncepuse să scrie, Letiţia va introduce versiunea conspiraţiei, lansată de presă, deşi, la timpul lor, nu avusese habar de acele arestări, nici că Sorin fusese în pericol. Personajul inspirat de Sorin era hărţuit de ofiţerii de Securitate ai Clădirii numai din pricina părinţilor lui naturali.
*
Trecutul ascuns intrase în viaţa lui Sorin Olaru odată cu Vistig. Şi a dat iarăşi buzna peste el atunci când înlocuitorul acestuia, locotenentul Adriean Bîclişeanu, l-a întrebat dacă nu cumva părinţii l-au înscris la şcoala germană ca să-i uşureze o întâlnire cu Vasi Stamatiu, nu-ţi spune nimic numele ăsta? Hai, fără glumă! Nu ţi-a spus căpitanul Vistig că Stamatiu Vasile ar fi tatăl tău natural? De ce ţi se pare imposibil? Stamatiu a avut o lungă bursă de studii, prin anii '30 la Berlin pentru un doctorat niciodată dat, şi-a petrecut diferitele perioade de exil la Rostock, la Freiburg, dar a fost prezent şi în ţară. Credem că poate fi cel pe care l-ai întâlnit la prima ta ieşire afară, da, profesorul Hermann! Şi-a putut schimba între timp numele, care-i problema? Nu ţi-a spus nimic despre asta căpitanul Vistig? Dar despre Sorana Iovănescu ce ştii? Ei, cum aşa,chiar nimic, nimic? Nici măcar că ea este mama ta naturală? Aici nu mai sunt deloc dubii!
Veşnic preocupată de ale ei, Letiţia abia dacă observase că iubitul ei a fost abătut luni de zile. L-a privit nedumerită atunci când, la una din întâlniri, el i-a spus că se gândise să se sinucidă. Când l-a întrebat de ce, Sorin a făcut gestul obişnuit, cu mâna, nu contează, să nu mai vorbim despre asta! Sorin rămăsese convins că Bîclişeanu nu i-a spus decât în parte şi probabil deformată povestea înfierii lui. Nu era dispus să creadă că mama lui naturală ar fi fost şefa Cetăţuii legionare de fete din oraşul lor, gata să-şi rişte viaţa pentru teroriştii din echipele morţii. Nu se putea împăca cu gândul că moşteneşte genele lui Vasi Stamatiu care ceruse de la tribună execuţii, pedepse corporale şi răzbunări. Nu credea nici că, în cursul unei vieţi, oamenii se pot schimba într-atât încât un aventurier mistic să se transforme într-un domn amabil şi civilizat. Atunci, la prima lui deplasare, simţind spre ce vrea să-l ducă Vistig, îşi încheiase însă raportul cu concluzia că Günther Hermann este un român care nu-şi recunoaşte fosta naţionalitate. Faptul că îl invitase acasă, un gest pe care rareori îl face un occidental, mai ales faţă de un imberb venit din Estul sălbatic, a fost unul dintre argumentele, altminteri destul de subţiri, pe care se baza concluzia lui.
*
La felicitările de sărbători, expediate cu punctualitatea sa obişnuită, Sorin nu a primit niciodată răspuns de la profesorul Hermann, oare de ce? se întreba abia acum. Avusese Hermann dintr-odată revelaţia că-şi deschisese casa unui răuvoitor sau Instituţia atotputernică a lui Vistig şi Bîclişeanu le tăiase corespondenţa? Volubilul Bîclişeanu l-a făcut pe Sorin să înţeleagă de ce se împotmolise cariera lui. Nu târa după el tinichelele obişnuite ale oricărei familii, ci nişte cadavre simbolice, cu care va fi mereu şantajat, şi oricând o restructurare l-ar fi putut scuipa din serviciul devenit a doua lui familie. Lucrurile au părut să se mişte, chiar dacă nu spectaculos, cu ajutorul Dorinei. Prin ea, Sorin a aflat că, relativ repede după plecarea lui, profesorul Hermann făcuse un atac cerebral, iar scoaterea la pensie a lui Vistig pare să fi fost legată de acest caz nefericit : s-a considerat că a acţionat pe cont propriu şi şi-a depăşit atribuţiile. Zâmbind dispreţuitor la adresa lui Vistig, Bîclişeanu i-a spus Dorinei, sec : nu s-a mai putut obţine confirmarea identităţii lui Günther Hermann pentru că nu s-a procedat cu profesionalism! Oare accidentul cerebral al lui Günther Hermann fusese urmarea raportului său mincinos? se întreba acum Sorin. Aruncase în maşina implacabilă de tracasări a diverşilor ofiţeri, pe care o cunoştea pe pielea lui, un nevinovat care se purtase frumos cu el? Îşi spionase tatăl natural? Indiferent dacă îl întâlnise pe Günther Hermann ori pe sumbrul Vasi Stamatiu, el, care nu vroia să facă decât bine, reuşise să facă numai rău celor de care se apropiase. Niciodată Sorin nu fusese atât de nemulţumit de el ca în aceste luni.
*
Poate altfel ar fi vorbit cu profesorul Hermann dacă Vistig, care, pe lângă contactele profesionale, îi dăduse şi sarcina să ajungă în vecinătatea lui Hermann, i-ar fi spus că-l trimite să-şi vâneze prezumtivul tată natural! Fotografia dintr-un ziar îngălbenit pe care i-o arătase Bîclişeanu era neclară : un bărbat mai înalt şi mai brunet decât ceilalţi, cu plete, cizme şi centură legionară, aflat lângă un alt necunoscut, care putea fi Codreanu sau Sima, Bîclişeanu nu era sigur. Günther Hermann, tată natural, luat la pachet cu ţara şi viaţa confortabilă în care lui Sorin i-ar fi plăcut atât de mult să se instaleze! Să-i fi putut spună : nu vreau să ştiu ce-ai făcut în România! Nu vreau să-mi fie tată cel de atunci, cu crimele imposibil de înţeles, de iertat! Te vreau pe tine, cel de acum, cu viaţa reglată de colocvii şi volume de cercetare, cu partide de golf şi tenis vara şi două săptămâni de schi în Elveţia, iarna, cu Evelyne, care îţi păzeşte regimul de viaţă, face economie la apă, evită detergenţii şi îi urăşte pe americani! Tata Günther l-ar fi putut recomanda într-un serviciu bun şi i-ar fi făcut cunoştinţă cu fata prietenului cu care joacă golf, viitoarea lui soţie. Ar fi scos-o după un timp şi pe Nelly din ţară, iar Letiţia? Letiţia ar fi suferit un pic, numai bine ca să aibă un subiect pentru romanul ei, şi în timpul ăsta sigur îmbrobodea pe altul! La vremea când lui Sorin îi treceau prin minte astfel de gânduri, Dorina nu intra deloc în calcul. Deşi, în ceea ce îl privea pe el, lucrurile ar fi putut să stea şi aşa cum i-a spus Bîclişeanu.
- Dacă ai fi rămas acolo, în Germania, aveam garanţia că Günther Hermann este omul nostru. Adică Vasi Stamatiu! Când ar fi ştiut că viaţa lui din România poate intra oricând pe prima pagină a lui Frankfurter Allgemeine Zeitung şi atunci adio post, adio prieteni, poate chiar adio nevastă bogată, domnul Hermann-Stamatiu n-ar mai fi mişcat în front! Iar în ce te priveşte, cred că îţi mai aminteşti ce ne-a învăţat Troţki : braţul Revoluţiei este lung!
*
Dar ipoteticii părinţi naturali, care îi vor mai apărea mult timp în coşmaruri, nu au să îi schimbe cu o iotă sentimentele lui faţă de Virgil şi Nelly : există şi lucruri pe care Sorin Olaru nu le va trăda niciodată.
Iar cînd, peste aproape două decenii, ţintuit la pat de un accident cerebral care îi va lua vorbirea şi mâna dreaptă, cuviosul Sofronie va bâigui, vrând parcă să-i spună ceva, Sorin o să se străduie zadarnic să-l înţeleagă. Bolnavul încerca să mâzgălească hârtia pe care, inventiv ca totdeauna, Sorin i-o vîrîse sub mâna stângă. După câteva mîzgălituri, cuviosul Sofronie va renunţa. Făcuse bine sau făcuse rău păstrând secretul ultimei spovedanii a cumnatului Virgil? Copiii au ispăşit păcatele neştiute ale părinţilor fiindcă aşa fusese voia Domnului! Şi n-ar fi fost încă şi mai deprimat Sorin aflînd, atât de tîrziu, că nu avea cum să fi moştenit genele, sângele, ADN-ul lui Vasi Stamatiu? Că fusese tracasat degeaba? Altele erau dosarele zilei, cele vechi păreau atâtde absurde încât nimeni nu va mai încerca să le înţeleagă! Poate asta va trece prin mintea confuză a cuviosului Sofronie în timp ce respiraţia îi devenea tot mai şuierătoare. Dar lacrimile vor continua să urce în ochii congestionaţi, cu albastrul decolorat, vechea lui conjunctivită alergică ori sentimentul vinovăţiei?
*
Accidentul care a dus-o pe Dorina la spital şi despre care a vuit Clădirea a făcut-o pe Letiţia să-şi dea seama că ştie în amănunt trupul şi drumurile zilnice ale lui Sorin, dar nu îl cunoaşte, de fapt. Se întâlneşte, oare, de ani de zile, doar cu fantasma ei ori el s-a schimbat? Dar atunci când şi cum de s-au trezit ei în situaţia asta bizară? Nu e nimic bizar aici, susţine Sorin, ferindu-şi privirea şi dând dezordonat din mâini. El şi Dorina sunt colegi de birou, locuiesc în acelaşi cartier, Dorina avea deja carnet de conducere, el a picat la examen, poate înţelege Letiţia că nu i-a spus fiindcă nu i-a plăcut să apară într-o asemenea postură în faţa ei? Nu ţi-am spus, Lety, nici după ce am luat examenul, fiindcă vroiam să-ţi fac o surpriză plăcută, să te invit la o plimbare, numai că acum maşina e la reparat, noroc că este asigurată! Da, e adevărat, ar fi trebuit să îi spună de când el şi Dorina au plănuit să-şi ia împreună maşină din ciubucurile la care au lucrat amândoi, atâtea după-amiezi de lucru peste program, o maşină pe care o folosesc când unul, când altul, ce probează asta? Nimic! În momentul accidentului erau amândoi în maşină fiindcă aveau treburi de serviciu în acelaşi cartier. Sorin e mai agitat ca oricând, accidentul el l-a făcut, Dorina are doar câteva zgârieturi, nimic grav, dar se simte vinovat faţă de ea, aşa cum se simte vinovat şi faţă de Letiţia, care, din această minciună prin omisiune, ar putea să-şi facă o imagine greşită despre el, dar tu nu poţi tu să fii geloasă pe una ca Dorina, o linguşeşte... În schimb Dorina este cu atât mai geloasă pe Letiţia cu cât îi stă mereu în preajmă şi o supraveghează, aşa cum îl supraveghează şi pe Sorin. Orbirea Letiţiei, felul cum îşi trăieşte la întâmplare viaţa şi mai ales sarcina ei o exasperează pe Dorina. Dar o va ajuta pe Letiţia să scape şi îl va avea liber şi tot mai îndatorat pe Sorin.
*
Sorin a încercat mereu să amâne gesturile decisive, sperând că viaţa le va lua în locul său, ar rezista altfel bărbaţii, de mii de ani, la presiunile femeilor? îşi spunea până de curând, mulţumit că a ajuns şi el la maturitatea virilă, la cinism, adică. Dar acum ştie că nu mai poate amâna mult timp. Cum poţi să îmi faci asta, după câte am făcut pentru tine! îi şuieră, din ce în ce mai des, Dorina şi obrajii i se aprind de furia înăbuşită. De ce te eschivezi să iei o decizie. Sorin întârzie să ia o decizie fiindcă mai este legat de Letiţia şi suferă şi el atunci când răneşte pe cineva ori fiindcă relaţia cu ea este un alibi ca să se apere de presiunile Dorinei?
- Cine rezistă la a fi adorată? i-a şoptit mai demult Letiţiei, numai că ea a zâmbit, măgulită, nu îşi dăduse seama la cine se referea el.
*
Dar acum îşi aduce aminte şi fumează una după alta ţigările albaneze Arberia. Au un gust foarte asemănător cu ţigările chinezeşti, chiar dacă nu sunt la fel de parfumate, a încercat să glumească Sorin atunci când i-a oferit pachetul. Numai că el este un fumător de ocazie şi aluzia la alianţă chino-albaneză trebuie să îi aparţină Dorinei, mare fumătoare, şefă de Protocol nu doar în instituţie, ci şi în cuplul lor. Umbra Dorinei nu mai are cum ieşi din viaţa cuplului lor, faţă Letiţiei s-a întunecat, dar numai pentru o clipă : nici măcar acum nu poate vedea o rivală în Dorina. Şi, de fapt, nu-i vine să-i reproşeze nimic. A spionat-o şi i-a raportat totul lui Sorin? Da, dar este atât de evident îndrăgostită de el! Resentimentele Letiţiei nu se coagulează, descoperă ceea ce de altfel a simţit totdeauna : că între ele nu era prietenie, iar ce a fost nici nu mai merită gândit. Letiţia va încerca chiar s-o o înţeleagă, scriind în caietul pe care în curând nu va mai avea de ce să-l ţină ascuns sub saltea. M-am gândit abia acum la farmecul lui, pe care eu nu i-l simţisem niciodată aşa cum îl simţise ea. Era plină de complexe, dar încărcată de energia periferiilor despre care S. mi-a vorbit chiar apropo de ea. Am avut şi eu energia asta când îl asaltam pe Petru cu manuscrisele unchiului. Numai că energia scade atunci când îţi atingi ţelul, cel puţin cu mine aşa s-a întâmplat. Dorina a fost fascinată de aureola lui S., atunci când ea, Cenuşăreasă urâţică şi demodată, a apărut în Clădire şi a început asediul îndelungat al Prinţului, răbdând oricât, imaginând orice, ca să ajungă să facă împreună cu el o echipă, adică o familie. Ceea ce eu nici o clipă nu am încercat.
*
Făcuse tot drumul de la Leul până aici pe jos. Nu reuşise să se strecoare printre femeile încărcate de plase, trăgând după ele copii scoşi de la grădiniţă, şi printre navetiştii cu saci de pâine, în drum spre autogară, care dădeau buzna spre scările pline, ciorchine, de oameni, atunci când se ivea un autobuz supraîncărcat, legănându-se, în miros de benzină şi fum. Mergea repede, cu capul înfierbântat, să-i spună sau nu lui Sorin cum încearcă să se vindece de relaţia toxică cu el? Să-i povestească momentele ei, tot mai delicate, cu Harry, care s-au îndesit de când ea a aflat de accidentul Dorinei? Dar ştie deja ce îi va răspunde el. Nu cred că e prima dată când o faci, e doar prima dată când mi-o spui, care e noutatea? Şi o să se ridice să plece, un bărbat matur, cu fularul strâmb de grabă, o să coboare scara, Sorin al ei, oare asta vrea? Mai bine să nu-i spună nimic, să fie mulţumită că şi ea îi ascunde ceva, aşa cum îi ascunde şi el. Să-şi regăsească tăcerea şi îndemânările clandestinităţii, singurele lucruri dobândite de când este cu el. Iarăşi cele trei ore în pat, iar capul tulbure de băutură, gurile lor care miros a timp şi a ţigări, trupurile îngreunate, ceva în mine se zbate să scape de tine, ceva vrea să continue, înţelegi, Sorin? Când a ridicat ochii, ajunsese la Fabrica de lapte, copăceii din marginea trotuarului aveau crengile roşii de muguri care crescuseră, nevăzuţi, sub frig şi ceaţă, în acest început de martie.
*
Încurajat de tăcerea ei, Sorin schimbase deja subiectul, doar există în Clădire şi alte evenimente în afară de maşina şi accidentul Dorinei, infarctul lui Titus Marga, de pildă!
La două zile după ce îi frecaseră ridichea la Sectorul de Partid, Titus era întins pe covor în biroul pe care provizoriu îl mai împarte cu Eleonora : ea va fi pensionată la 1 iunie, iar el aşteaptă acum Salvarea. Ca de obicei, Titus arată neras, deşi de dimineaţă era proaspăt bărbierit. Dezavantajul de care se lamenta cu cochetărie va deveni avantaj doar peste două decenii, atunci când moda masculină o să propună o barbă nerasă de două zile, asortată coafurilor neglijente, făcute cu foehn şi gel. Din păcate, virilul Titus Marga s-a născut prea devreme.
- Vă rog, nu-l mişcaţi, nu-l atingeţi! Aşteptaţi să fie luat cu targa!
Eleonora îşi desface degetele cu unghii îngrijite şi le strânge la loc, gestul afectat cu care încă mai vorbeşte în şedinţe. Sub volanele bluzei vaporoase de mătase naturală sânii s-au mărit de menopauză, iar vocea i se arcuieşte, ca totdeauna, patetică. Fumează, agitată, un Snagov împrumutat şi, fără să-i pese de privirile cu atât mai răutăcioase cu cât puterea ei instituţională scade zilnic, se străduie ca picioarele ei cu monturi, dar încălţate în pantofi Guban, cu tocuri de şapte centimetri, să ţină ritmul paşilor mari ai infirmierilor care duc cu greu targa lui Titus. Ai să te faci bine şi o să lucrăm iar noi doi la Tratat, Titus, dragă! Iar Titus, uitându-se la ea şi cine ştie ce gândind, da, Noora, da, nu mor caii când vor câinii! Am ajuns oare să simt pentru Sorin ceea ce simte Eleonora, pentru Titus? Dar de unde ştiu eu ce simte eu? se întreabă Letiţia. Ceea ce simt eu pentru el nu se poate numi altfel decât ură. Ce altceva ar însemna visul de azi-noapte? Dacia lui 1300, roşie, încăpătoare, făcută armonică, e o grămadă de metal sclipitor. Ba nu, este roşie din cauza sângelui roşu care a stropit grămada de fiare înnegrite. Sângele se întinde şi pe cearşaful care acoperă targa, este o singură targă ori sunt două? Au murit amândoi, mă gândesc, sau poate au murit doar ei? Sunt uşurată, dar ştiu că ar trebui să să vadă pe faţa mea că îmi pare rău, ar trebui chiar să plâng, dar nu pot. Stau în picioare şi simt privirile care îmi alunecă pe faţă ca nişte râme moi, umede. O vezi? aud. Vezi că nu plânge? O vezi pe Letiţia că nu varsă o lacrimă la moartea mamei ei?! Abia acum înţeleg că pe targa acoperită de cearşaful plin de sânge nu sunt Dorina, nici Sorin, e mama. E prea târziu acum, când îmi dau seama, mamă, o strig, vreau să alerg după Salvare ca să mă conving, dar maşina albă a dat cotul străzii Uranus şi degeaba încerc să strig, simt cum se întind corzile, dar niciun sunet nu-mi iese din gură şi nici picioarele nu mi se mişcă din loc. Letiţia este conştientă că, înainte să-i reproşeze ceva lui Sorin, va trebui să-şi reproşeze ei că a investit în el toată încrederea pe care un om o pune într-altul, ca să poată trăi, deşi avea destule semnale că ar trebui să-şi retragă investiţia. Şi chiar acum, în faţa falimentului, ea încă mai face eforturi, oh, cât de dureroase! să-l mai creadă încă o dată. Dar cum de a ajuns însă aici? Cum ajunge cel care deţine, prin indiferenţă, poziţia forte într-o relaţie să devină tot mai slab, chiar lamentabil?