Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Primăvară irlandeză


Anca Şerban

18.04.2011
1001 călătorii, aprilie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am ajuns la Dublin la mijlocul lunii martie şi, deşi în România tocmai ninsese, am găsit acolo un oraş în care magnoliile îmbobociseră, tufele de narcise împânzeau oraşul, iar o mare parte dintre copaci erau deja înfloriţi. Deşi în cele câteva zile de vacanţă nu îmi propusesem să vizitez decât capitala Irlandei, am sfârşit prin a petrece mai mult timp vizitând localităţile din jurul acesteia. Dublin are, totuşi, meritele sale: mie mi-au plăcut aerul său un pic provincial, vânzoleala de pe O'Connell Street, mirosul mirodeniilor orientale care se amesteca cu cel al florilor proaspete, micile pieţe de legume organice şi mâncarea preparată şi vândută pe stradă în cartierul Temple Bar, pescăruşii graşi, indolenţi şi gălăgioşi care se dădeau cu greutate la o parte din calea ta şi te priveau circumspect din spatele ochilor ca nişte mărgele boante, cerul mohorât şi etern schimbător de deasupra râului Liffey şi Grand Canal, priveliştea dinspre portul atât de îndepărtat şi imposibil de atins, străzile de la periferie cu fostele/actualele magazii pictate cu graffiti, aerul foarte curat cu miros de mare.

Dublin e o rudă mai modestă a Londrei, dar una cu care nu are de ce să îţi fie ruşine. Mai puţin împopoţonată ca surata sa, capitală a unui fost imperiu, Dublin are un aer suprinzător de auster, cu o linie arhitecturală simplă, căsuţe mici, dar foarte-foarte cochete. Liffey nu se compară cu Tamisa şi nici catedrala Sfântului Patrick cu impozanta Westminster Abbey, iar roata din parcul de distracţii dinspre port seamănă doar la formă cu London Eye - Irlanda a fost o ţară mai săracă decât UK, iar asta se vede când te plimbi prin Dublin, un oraş ridicat cu resurse modeste, păstrat cu grijă, cu clădiri nu foarte înalte, nu foarte mari, curăţate de zorzoane.

O dată ce ieşi din zona centrală Dublin e surprinzător de pustiu, străzi pe care mai vezi, din când în când, câte un localnic care face jogging sau vreun autobuz supraetajat alunecând spre cine ştie unde. Pentru un oraş care se pregătea de Saint Patrick's Day, atmosfera era destul de calmă: câteva steguleţe ici şi colo, antenuţe verzi şi pălării fistichii de spiriduş (cumpărate de turişti, fireşte), pompieri care vindeau bilete pentru cine ştie ce tombolă şi cam atât. Cumva irlandezii mi s-au părut mai potoliţi decât vecinii lor englezi, oraşul destul de mic (într-o zi am vizitat cam tot ce era mai important de văzut, şi am mers doar pe jos). Şi după un traseu obositor până spre port, m-am întors încet până la The Spire, acel băţ ce stă înfipt în inima Dublinului, marcând centrul oraşului.


Totuşi, dacă ajungeţi în Irlanda încercaţi să petreceţi măcar o zi vizitând şi localităţile de pe coasta Mării Irlandei: sunt micuţe, cochete, perfecte pentru o plimbare pe malul mării într-o zi frumoasă de vară (dacă vremea vă permite, e foarte schimbătoare):

Dún Laoghaire - o localitate estivală foarte populară, cu o faleză lungă şi bătută de vânturi şi o mulţime de hoteluri înşirate pe malul mării. E o localitate micuţă, se vizitează rapid, aşa că aveţi timp să daţi o fugă până la:


Killiney - am prins un soare strălucitor în Killiney: gara era chiar lângă plajă şi, o dată coborâtă acolo, nu am ştiut ce să fac. În spatele meu oraşul cu multele sale reşedinţe bogate. În stânga se zărea ceva ce semăna cu o insulă cu ruine, un turn şi, probabil, faţada unei biserici mici din piatră. Speram totuşi să nu fie o insulă, ci un promontoriu pe care să-l pot vizita; arăta aşa cum îmi imaginasem că ar arăta Irlanda: iarbă verde, mare albastră şi câteva ruine ale vechilor celţi. În faţa mea un domn bătrân cu un câine negru a luat-o printre stânci înspre insulă. Era o zi de duminică, doar câţiva oameni pe plajă şi surprinzător de multă linişte faţă de mai gălăgiosul său vecin, Dún Laoghaire. Stâncile erau mari şi alunecoase, acoperite cu muşchi verde şi fără prea mult spaţiu între ele; domnul în vârstă şi căţelul său se descurcau mai bine decât mine şi înaintau uşor în timp ce eu pierdeam timp încercând să găsesc o cale să ajung pe partea cealaltă fără să-mi sucesc vreo gleznă sau să mă ud până la genunchi. Killiney are o plajă splendidă şi, lângă ea, o scară până sus şi o construcţie albă cu buburuze roşii pictate. Am stat o vreme încălzindu-mă la soare şi privind marea cu ochii întredeschişi.


Dalkey - după ce cobori pe Vico Road care leagă Killiney de Dalkey printr-o serie de proprietăţi cu aer mediteraneano-californian o poţi lua spre mare printr-un mic parc de unde ai o vedere perfectă asupra insulei Dalkey. Ruinele zărite din Killiney sunt un turn Martello (un fort construit în imperiul britanic prin secolul XIX) şi rămăşiţele unei case şi ale unei biserici; pe insulă se poate ajunge în timpul verii cu bărci închiriate dintr-un port din apropiere. Dalkey este un oraşel cu aer burghez, un castel minuscul pe strada principală şi alei în pantă cu nume italieneşti precum Sorrento Lawn, case cochete, fiecare cu un nume al său (de la Seaverge la mai franţuzescul Bellecôte) şi multe, multe flori.


Malahide - atracţia principală a orăşelului Malahide este castelul, înconjurat de un domeniu magnific: hectare întregi cu iarbă verde mărginită de copaci maiestuoşi pe care poţi colinda în voie, înălţa zmee, organiza un picnic. Malahide dispune şi de o plajă şi-un port, pentru plimbări pe malul mării.


Howth - iniţial doar un mic sat de pescari, acum un orăşel destul de animat (şi vizitat) cu un centru vechi, un cartier rezidenţial, dar şi un castel, Howth este o peninsulă mărişoară din apropiere de Dublin. Se poate vizita portul, unde, dacă ai noroc, poţi zări chiar şi vreo focă rătăcită în căutare de peşte.


Dacă urci spre centrul vechi din Howth la un moment dat vei da peste un capăt de drum neîngrijit, mărginit de tufe uriaşe cu flori galbene (pe care ulterior le-am regăsit peste tot în peninsulă). E un drum de ţară despre care credeam că nu duce nicăieri în particular, dar care speram să traverseze Howth-ul în aşa fel încât să ajung destul de rapid în partea cealaltă, unde văzusem pe o hartă că s-ar fi aflat un far şi nişte turnuri Martello. Am urcat încet, cu marea strălucindu-mi în spate, şi peste puţin timp am ajuns într-un cartier rezidenţial; nimeni pe străzi în afară de mine şi-o fată care, după echipamentul pe care îl aranja într-o maşină micuţă, urcase din sat să îi facă vreunei doamne din vila albă de alături manichiura sau coafura sau poate un masaj... Proprietăţi largi cocoţate pe deal, privind calm marea, câte un ţarc pentru caii care păşteau liniştiţi, porţi larg deschise şi ferestre luminoase. La coborâre m-am întâlnit cu câţiva localnici care se plimbau sau îşi plimbau căţeii: te întâmpinau cu "hello" şi-un zâmbet iar tu rămâneai un pic fermecat, dacă nu erai deja de atmosfera de viaţă îmbelşugată cu vedere la Marea Irlandei...


Drumul coboară apoi pe coasta mării, pe un traseu marcat pe malul abrupt şi înalt. Plimbarea începe lângă un turn Martello: stânci magnifice roz-albicioase, turnul, pustietatea, marea, totul de o frumuseţe atât de pură încât uiţi că te afli la o distanţă relativ mică de port, de Dublin, de oameni. Din când în când mă intersectam cu câte un localnic, nişte alergători, o doamnă care-şi plimba câinii, un nene cu aspect de fermier, dar niciun turist prin partea aceea a peninsulei. Mai târziu, ajunsă spre capătul traseului, când deja începea să se răcească şi să se însereze, m-am întâlnit cu tot mai mulţi excursionişti; lumea începea traseul, aşa cum era şi firesc, de la capătul dinspre Howth, fără să ştie că acelea nu erau cele mai tulburătoare locuri. Erau, în schimb, puzderie de păsări gălăgioase care cuibăreau pe stânci, iar pe cărarea înaltă întâlneai, din când în când, câte o băncuţă pentru cei care doreau să privească marea. Revenirea în oraş se face pe o străduţă pe care se găseşte, discretă şi vopsită în alb, casa în care a locuit pentru câţiva ani poetul William Butler Yeats.

Pe scurt, dacă vă place combinaţia de peisaj verde, mare şi castele, mergeţi în Irlanda. Le are din plin pe toate, numai vremea e un pic mai capricioasă, însă şi acesta e unul dintre farmecele sale.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer