Capitala Bosniei, un oraş plin de culoare, reconstruit printr-un festival de film, nu-şi ascunde rănile de război, ci le poartă pentru a nu uita trecutul. Îi spun "micul Ierusalim" în broşurile turistice, dar oraşul cu care ar trebui comparat Sarajevo este Istanbulul, prin gastronomie, spiritualitate şi arhitectură. În Sarajevo, pentru un turist, totul are legătură cu războiul sau cu filmul. Cicatricele sunt scoase la iveală, în timp ce festivalul a ajutat oraşul să se ridice din propria cenuşă. Iar bosniacii se pricep de minune să le "vândă" pe amândouă.
Locuitorii nu se lasă păcăliţi de noul film prost al lui Woody Allen, You Will Meet a Tall Dark Stranger, atunci când îl văd într-un cinematograf în aer liber. Însă n-ar fi niciodată atât de nepoliticoşi încât să n-o aplaude pe una dintre actriţele din film, prezentă la proiecţie. Îşi iubesc Festivalul de Film ajuns la a şaisprezecea ediţie şi în 2010 au îmbrăţişat cinematografia românească. Cristi Puiu, preşedintele juriului în 2010, şi actorii din Marţi, după Crăciun (prezentat cu succes la festival) se plimbă prin bazar, printre magazine pline de suveniruri, de seturi de cafea "boazanska" de cupru, de bijuterii tradiţionale, de eşarfe şi rochii colorate, de halva, mirodenii, scrumiere cu Tito purtând cască militară şi magneţi kitsch pentru frigider cu imaginea "sablij", o fântână veche din centrul oraşului.
Tânărul centru vechi
În Sarajevo ajungi mai ales cu maşina. Oraşul apare într-o vale, brusc, când cobori din munţi, iar când intri în el îi vezi întâi faţa urâtă, industrială, comunistă, cu fabrici, magazine şi blocuri cenuşii rămase de pe vremea aceluiaşi Tito. Cartierele mărginaşe nu sunt mult diferite de cele din Bucureşti sau din Belgrad, au aceeaşi alură de luptă pierdută cu frumuseţea. Dar partea cu adevărat plină de tinereţe şi de viaţă a oraşului este Centrul Vechi. Din centru te uiţi în jur, la dealuri, şi vezi, de jur-împrejur, şiruri de case cu acoperişuri cărămizii. În centru, cicatricele lăsate în trotuar de bombele sârbilor, acolo unde vieţi s-au pierdut, formează nişte tipare aproape florale, conservate cu ajutorul răşinilor, sub numele de "Trandafiri din Sarajevo", care au un impact mai mare asupra turiştilor decât o simplă plăcuţă memorială. În acelaşi timp, Podul Latin, locul în care a început Primul Război Mondial, se pierde foarte discret în decor.
În centru, mărci consacrate în magazine cu haine moderne împart acelaşi spaţiu cu clădirile vechi, ciuruite de gloanţe din timpul asediului. Moscheele cu minarete înalte sunt vizavi de catedralele ortodoxe şi la o aruncătură de băţ de sinagogi. În zona centrală nu se servesc băuturi alcoolice din cauza proximităţii de moscheea vizitată zilnic de turişti, din toate unghiurile, dar se servesc "cevapi", micii lor, fără grăsime de porc, dar aduşi pe masă înveliţi în pâine tradiţională şi plini de ceapă.
Cinefili răbdători
La sfârşitul lunii iulie, vremea este la început caniculară, dar apoi se răceşte brusc, din cauza apropierii de munţi. La Teatrul Naţional era instalat covorul roşu, animat în fiecare seară de actori, regizori, vedete, presă şi cinefili, câţiva dintre ei români, dar şi de vizitatori aşezaţi la terasa festivalului, cărora li se pare "cool" să stea lângă celebrităţi. Iar adevărul e că oraşul a devenit puţin cam la modă. Angelina Jolie regizează primul său film, o poveste de dragoste plasată în Sarajevo, în vremea războiului. În 2009, invitatul de onoare a fost Mickey Rourke. În 2010, a fost Morgan Freeman, care i-a cunoscut pe tinerii cineaşti bosniaci şi a vrut să vadă cu ochii lui "Tunelul speranţei", un fragment de tunel care a asigurat provizii pentru oraş în timpul războiului, plasat în apropierea aeroportului.
Iar pentru turişti, istoria tristă e fascinantă şi nu trece o zi fără ca un autocar să oprească în centru, din care ţâşnesc oameni cu camere foto, gata să captureze "drama". Sunt încurajaţi de preţurile mici şi de oamenii prietenoşi din capitala Bosniei, fie că sunt ortodocşi, musulmani sau evrei. Influenţa otomanilor este vizibilă în orice, de la cafea şi mâncare la bazarul imens. În schimb, locuitorii oraşului sunt cinefili înrăiţi, gata să umple un cinematograf în aer liber sau chiar o sală din cadrul complexului olimpic, atunci când condiţiile meteorologice nu sunt favorabile. Şi dacă bosniacii nu sunt organizatori prea buni şi cozile la bilete pentru filme sunt interminabile, toată lumea este răbdătoare. Printre muzeele de vizitat se numără cel dedicat Olimpiadei din 1984, Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi Muzeul Naţional Bosnia-Herţegovina.
La Sarajevo cu Ruxandra Grecu
Lucrează de aproape şase ani în presă, timp în care a încercat şi presa scrisă, şi jurnalismul online. A urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Comunicare de la Universitatea Bucureşti. De doi ani şi jumătate lucrează în secţia de Vedete / Media a cotidianului Adevărul. Iubeşte filmele şi vrea să "bifeze" toate festivalurile importante de film din lume. A început cu Sarajevo. Urmează Cannes, Veneţia şi Toronto.
Nu rataţi!
Pitoreasca moschee Ali Pasha, ridicată în anul 1561, lângă mormântul guvernatorului bosniac de la care şi-a luat numele, întemeietorul provinciei Sandjak.
Necropola din Alifakovac, în care coabitează morminte de bogumili, islamici, catolici şi ortodocşi. Acest cimitir cu un aer misterios este una dintre cele mai frumoase expresii ale arhitecturii funerare şi ale meşteşugului maeştrilor cioplitori în piatră.
Peştera Bijambare, la care se ajunge dintr-un drum forestier care se desparte de şoseaua principală dintre Sarajevo şi Olovo, este o raritate. Situată lângă muntele cu acelaşi nume, adăposteşte o mulţime de bijuterii sculptate în materia brută a naturii. De diverse forme şi mărimi, stalactitele şi stalagmitele din cele patru spaţii generoase ale grotei alcătuiesc un peisaj de gheaţă din mijlocul unei irezistibile păduri de pin.