Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Alsacia - Petite-France la graniţa cu Germania


Anca Şerban

02.05.2011
1001 călătorii, mai 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O plimbare pe râul Ill
 
Strasbourg, dimineaţa, are miros verde crud de primăvară şi de apă sărată tivită cu păpădii. În Strasbourg, dimineaţa, aerul este atât de curat încât începi să respiri, din nou. Copacii sunt roz, foarte roz, albi, foarte albi, de parcă a nins toată noaptea cu steluţe de zahăr şi pompoane mici ciclam, în timp ce magnoliile tocmai au explodat şi-şi împrăştie petalele peste tot. Bicicletele se iau la întrecere cu tramvaiele unduitoare, iar oamenii se plimbă pe malul jos al râului Ill, în timp ce turiştii trec iute cu vaporaşul pe sub poduri arcuite elegant. O plimbare de numai o oră te vindecă de toate relele şi tonurile de gri suportate în ultima vreme. Pentru că în Alsacia primăvara este frumoasă, tânără şi vie.

Strasbourg


Petite-France
 
Cel mai faimos cartier din Strasbourg este, vă va spune oricine, Petite-France. Turistic, colorat, plin de viaţă, înconjurat de canale peste care păşeşti pe poduri ca de jucărie, cu străzi labirintice pe care te rătăceşti imediat, Petite-France este aşezat pe Grande Île de unde mai multe canale se bifurcă, ca degetele unei mâini. Numele său nu are, totuşi, nicio legătura cu arhitectura clădirilor (stilul este german), nici n-a fost ales din motive patriotice; se pare că i se trage de la spitalul sifiliticilor, construit pe această insulă în evul mediu, sifilisul fiind considerat, la acea vreme, o boală exclusiv franţuzească. Pornisem în minte cu acea panoramă a cartierului pe care o regăseşti pe toate cărţile poştale cu Strasbourg şi n-am reuşit decât să mă rătăcesc şi să umblu o bună bucată de vreme în cerc: o încrengătură de străduţe, podeţe, canale care l-ar face şi pe cel mai descurcăreţ om să pufnească, enervat, că Petite-France se sustrage oricărei logici urbanistice. Din păcate barajul Vauban, de pe care se văd cel mai bine podurile de pe Grande Île, este în renovare şi nu ai la dispoziţie decât bucăţi de privelişti care sunt, chiar şi aşa, fermecătoare. Mergeţi deci să vedeţi acest cartier medieval care a fost inclus pe lista UNESCO World Heritage site, prima dată când întreg centrul unui oraş a primit această onoare.



The Devil's Cathedral

Am ajuns la catedrală după ce îmi tocisem picioarele prin Strasbourg şi Colmar. Întâi mi s-a părut a fi doar un alt turn de catedrală care se zăreşte în depărtare, dar odată intrată pe străduţa îngustă care ducea la ea, m-am trezit brusc cu o senzaţie de ameţeală: construcţia este nu doar foarte înaltă, ci extraordinar de longilină, ca un arc întins tare spre cer. Cu cei 142 de metri ai săi a fost, pentru o bună bucată de timp (1647-1874), cea mai înaltă clădire din lume. Catedrala despre care se povesteşte că diavolul ar fi rămas captiv înăuntru, cu vântul şuierând pe afară în aşteptarea lui, s-ar fi potrivit foarte bine într-unul din filmele Lord of the Rings, cu arcadele sale prelungi şi călăreţii cărămizii care veghează pe cornişe şi garguii mititei care se strâmbă la tine..., da, ar fi fost o catedrală perfectă în care Frodo să caute găzduire pentru o noapte!

 
În vizită la Parlamentul European
 
Să mergi la Strasbourg fără să vizitezi Parlamentul European e ca şi când ai merge la Bruxelles fără să vizitezi Parlamentul European, ceea ce eu am şi făcut (la Bruxelles, adică). La Strasbourg, însă, m-am încolonat cuminte şi am vizitat Parlamentul. Recunosc că la început am fost puţin cam sceptică, dar, până la urmă, după ce ni s-a făcut o prezentare mai prietenoasă, mi-a părut bine că am fost, căci am înţeles câteva lucruri de bază despre această instituţie.
 
Prin urmare, în caz că nu ştiaţi:

Sunt 2 Parlamente Europene, unul în Strasbourg, unul în Bruxelles; în cel din Franţa se ţin şedinţele în plen şi este sediul oficial, iar cel din Belgia serveşte pentru alte şedinţe mai puţin importante. De ce sunt două sedii? Pentru că acum o mie de ani, când s-a propus ca sediul Parlamentului să fie la Bruxelles şi numai la Bruxelles, una dintre ţările membre ale Uniunii de atunci s-a opus. Cum care ţară? Belgia, fireşte.
Dacă mergeţi acolo şi vedeţi sala de şedinţe aproape goală - nu intraţi în panică! La şedinţe sunt de regulă prezenţi raportorii şi alte persoane interesate de raportul care e discutat; când vine vorba de votare prezenţa e de obicei de peste 90%.
Cel mai mic grup parlamentar este cel al neafiliaţilor, format din cei care nu s-au potrivit în niciun alt grup parlamentar plus cei care tocmai au fost daţi afară din unul. Cel mai mare grup este cel al popularilor, urmaţi de socialişti şi liberali.
În Parlament se folosesc 23 de limbi oficiale, aşa că numărul interpreţilor e aproape la fel de mare ca cel al parlamentarilor (736 de bucăţi); pentru că numărul de combinaţii de traduceri dintr-o limbă în alta sare de 500, limbile mai puţin importante sunt traduse într-o limbă pivot (EN, FR), apoi încă o dată; dacă la final se mai înţelege ceva, bine, dacă nu, iar bine.
Se votează cu mâna, ca pe timpul gladiatorilor romani - o mână ridicată cu degetul în sus este "da" - votarea se face la vedere, Parlamentul se mândreşte cu transparenţa sa.

Dacă mergeţi la Strasbourg faceţi o vizită şi la Parlament - e locul unde se iau decizii care au impact asupra vieţii cotidiene a 500 milioane cetăţeni, cât are acum Uniunea Europeană. Iar dacă vă este mai greu să ajungeţi acolo, puteţi urmări şedinţele plenare live pe internet.



 
Colmar, un Petite-France mai fermecător

Nici nu am ajuns bine în Strasbourg că m-am şi aruncat în primul tren spre Colmar; şi ce dacă urma să stau aşa puţin în Franţa - mi-ar fi părut rău să nu mă plimb şi prin jur. Colmar e la mai puţin de o oră de Strasbourg, iar trenurile circulă foarte des, uneori la interval de jumătate de oră. Am prins o după amiază însorită şi un oraş semi-pustiu, cu turişti extrem de puţini şi localnicii, probabil, pe la slujbele lor. Pe o străduţă centrală câţiva copaci fuseseră împodobiţi cu nişte buline uriaşe colorate, care se bălăngăneau sub cerul albastru. Dacă Strasbourg mi-a reamintit de Cambridge, Colmar mi-a amintit de Bruges, dar un Bruges mai cuminte şi provincial: canale micuţe pe care se plimba câte o barcă, canale năpădite de vegetaţie traversând câte o grădină în care o doamnă plivea nişte legume, poduri mici folosite ca parcări pentru maşini.
 
În timp ce Strasbourg are Petite-France, Colmar are Little Venice - în Franţa, pare-se, toate-s mici (şi faimoase). Oraşul e străbătut de râul Lauch care formează o încrengătură de canale, de aici şi numele de mai sus. Priveliştile sunt încântătoare, mai ales primăvara cand până şi-o banală salcie pare ruptă dintr-o poveste a fraţilor Grimm. Dacă ajungeţi la Strasbourg nu ocoliţi această mică broşă vintage colorată de pe reverul burghezului Strasbourg: Colmar.



Cigoland
 
Dacă pleci din Sélestat spre Kintzheim pe la jumătatea drumului vei da peste Parc des cigognes et loisir a.k.a Cigoland. Cigoniile astea sunt berzele franţuzeşti care au un parc de garsoniere în vârf de stâlp (cele cu stare), plase pentru bărzăunii care vor să se legene şi copaci în jur pentru decor. Cigoniile nu sunt închise, zboară pe unde vor, de obicei pe câmpul din jur, şi seara se întorc la garsoniere. Nu m-am oprit să vizitez mai pe larg parcul (fugeam spre un castel de pe deal), dar se pare că Cigoland e un adevărat loc de distracţii: un trenuleţ care trece foarte aproape de cuiburile berzelor, roller coaster, piscine, mini circ, 25 de specii de animale, etc. şi asta nicăieri în câmp, nu lângă vreun oraş mare. Dacă vă spun că în apropiere mai erau cel puţin 3 atracţii importante - 2 castele şi muntele maimuţelor, o să deveniţi invidioşi pe această Alsacie unde-s mai multe chestii de văzut / făcut într-un sat oarecare decât vom avea noi în Bucureşti în următorii... x ani.
 


Kintzheim şi castelul păsărilor de pradă
 
În ultima zi petrecută în Alsacia îmi propusesem să vizitez un castel: Château du Haut-Koenigsbourg. Găsisem o broşură la recepţie şi mi s-a părut un loc fain de vizitat, mai ales că nu era foarte departe de Strasbourg: nu trebuia decât să iau trenul până în Sélestat şi de acolo un autobuz care mergea direct la castel. Ce nu scria pe broşură e că respectivul autobuz nu circula decât în weekend şi, uitându-mi în jurul meu, o dată ajunsă în gară, puteam înţelege de ce - eram singurul turist de pe acolo. Să mă întorc în Strasbourg nu mi s-a părut a fi o opţiune şi nici Sélestat nu părea a fi foarte interesant în comparaţie cu vecinul său Colmar, aşa că am decis să merg pe jos până la castel, sau măcar să încerc. Se zăreau nişte dealuri în depărtare cu castele în vârf, aşa că nu părea foarte greu. Ca întotdeauna, distanţele estimate ochiometric sunt mult mai mari în realitate: am ajuns la Kintzheim (5 km de la Sélestat), iar de acolo o tăbliţă mă anunţa că mai sunt 13 km până la castelul Haut-Koenigsbourg - imposibil să pot parcurge drumul ăsta dus-întors într-o zi, aşa că m-am reorientat spre castelul păsărilor de pradă, a.k.a. La volerie des aigles. Se ia un castel (de data aceasta castelul din Kintzheim) şi se populează cu specii de păsări de pradă: vulturi, ulii, şoimi, condori; majoritatea păsărilor nu sunt ţinute în cuşti, ci stau cocoţate pe o buturugă, legate cu un lanţ, şi se uită placide la tine; se pare că cele mai multe s-au născut în captivitate, castelul având şi un centru de reproducere, primul care a fost înfiinţat în Franţa. Eu era cât pe ce să ratez şi castelul ăsta, era târziu şi programul se termina pe la 4 după amiaza; am găsit totuşi poarta deschisă, casieria închisă (biletul e 9,5 Euro) şi m-am plimbat peste tot. Vulturii sunt mari şi puternici şi chiar dacă ştii lucrul ăsta tot eşti surprins când îi vezi în realitate, privindu-te circumspect cu ochii lor excepţionali care zăresc un biet şoricel din înaltul cerului. Doar condorul din Anzi avea o căsuţă îngrădită şi părea trist şi plictisit. La castel se organizează de două ori pe zi spectacole cu păsările de pradă; nu l-am prins pe ultimul, dar l-am văzut pe unul dintre îngrijitori antrenând un şoim: cât de libere trebuie să fie păsările în zbor, doar cer şi înălţime şi posibilităţi infinite...


Dacă faceţi o călătorie mai amplă în Franţa, ar fi păcat să nu includeţi şi Strasbourg-ul în traseul vostru - puteţi petrece 1-2 zile în acest oraş şi încă o zi în Colmar, după care puteţi mergeţi mai departe. Regiunea e foarte ofertantă, Germania e la o aruncătură de băţ, Luxembourg şi Elveţia sunt şi ele destul de aproape, iar despre ce puteţi vedea în Franţa nu mai zic...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer