Nopţi pe T.C.M.

Mergeam cu mama de mână pe marginea lacului. Înainte să ieşim din casă, îmi pusese pe cap un fes ca al ei, din lână neagră. În rest nu semănam prea mult - ea mică şi uscată, eu de două ori mai înalt decât ea, cu oasele grele. Ţin minte că plouase în ziua aceea. M-am încălţat cu cei mai buni pantofi. Aveau talpa tocită, dar mă ţinuseră patru ani. Am ajutat-o să-şi pună pelerina. Mi-a întins geaca din piele maro, scurtă la mâneci. Mai luasem cu mine o geantă din pânză. Nu ţineam în ea decât pachete de şerveţele pentru noi doi şi un prosop pe care l-am pus atunci înăuntru ca să ştergem băncile de apă. Din când în când geanta îmi aluneca de pe umeri. Îmi desprindeam mâna din strânsoare şi o propteam mai bine. Ea mă aştepta cu palma deschisă.

Îmi vorbea continuu. Îmi spunea că suntem norocoşi, că noi doi nu ne plictisim niciodată. Că tot timpul avem ceva de împărţit. Îmi zicea de tanti Riţa, vecina ei, că e greu pentru ea. Că nu mai are pe nimeni. Că până şi copiii ei au lăsat-o. Că i-e frică să n-o ducă într-un azil de bătrâni.

Îmi zicea că noi am rezistat şi după ce ne-a părăsit tata, că alte familii s-au destrămat cu totul, dar noi am rămas uniţi. Mi-a povestit pentru a mia oară cum eu i-am dat ei curaj să accepte plecarea lui.

Eu mă gândeam la dansatori de step şi femei cu părul ondulat, cum văzusem pe T.C.M. cu o noapte înainte. Mi se părea că oamenii ăia îşi trăiseră viaţa. Mama mă trăgea spre ea de fiecare dată când o bicicletă de pe pistă se apropia de noi. După două-trei dăţi, am început să mă apropii singur.

Mi-a repetat că ea a sacrificat totul pentru mine şi că e mândră că a putut să-şi crească copilul. I-am spus că şi eu sunt mândru de ea. I-o spuneam de fiecare dată când mi-o cerea. Apoi mi-a spus că dacă n-ar fi ea, mi-ar fi greu şi că de asta nu s-a recăsătorit pentru că eu am devenit, după plecarea tatei, cel mai important bărbat din viaţa ei şi singurul. Am tăcut.

Aş fi vrut să-i spun că-mi lipseşte tata, că tot timpul mi-a lipsit. Că ea nu poate să ţină loc de doi. Ea nu e bărbat şi ar putea să înceteze să se mai prefacă că trebuie să fie, pentru că nu-i iese şi ne facem rău unul altuia. Aş fi vrut să putem să ne uităm împreună la filme şi-atât. Eu să-i spun că-mi place Marilyn Monroe, ea să-mi spună că-i place Dean Martin.

Mi-a zis că o dor picioarele. Am scos din geantă prosopul şi am şters de apă cea mai apropiată bancă. Ne-am aşezat cu feţele spre lac. S-a descălţat şi şi-a sprijinit tălpile de o piatră.

Lacul era înconjurat de mesteceni şi arţari. M-am prefăcut că-i înec odată cu clădirile din depărtare şi pământul pe care erau aşezate. Nu vedeam decât apă. Mama a închis ochii.

Îi ştiam vârsta doar pentru că, de fiecare dată adăugam la a mea încă treizeci şi trei. Dacă eu aveam pe atunci patruzeci şi unu, ea trebuie să fi avut şaptezeci şi patru. Tata în schimb, avea de zeci de ani treizeci şi nouă - ca în anul în care plecase. Mi-l arătase în poze la început, când vroia să şi-l amintească încă. Ajunsesem să mă împac cu ideea că doar într-o privinţă îmi lipsise prea mult: nu mă învăţase să-i ţin piept mamei, nu mă oprise să simt că sunt una cu ea.

Pe o bancă din faţa noastră, puţin mai la dreapta, stătea o femeie. Era îmbrăcată într-o rochie argintie, strânsă pe corp, care se termina cu două palme deasupra genunchiului. Avea părul blond, despletit. Nu-i vedeam culoarea ochilor, dar era machiată cu albastru, acelaşi albastru al pantofilor cu toc, înnoroiţi, pe care îi purta. Stătea într-o parte, puţin aplecată peste un căţel cu blana încă udă. Îi repeta întruna:
"Şşşşşşş. Şşşşşşş."
Nu-mi puteam lua ochii de la sânii ei. Poate nici n-ar fi trebuit.

Mi-am scos căciula de pe cap. Mama dormea în stânga mea. Aş fi vrut să plec de lângă ea pentru totdeauna fără să mă simt vinovat.