Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Împăcare


Mihaela Iancu

27.05.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Claudia Damoc ştie că toate sunt conectate. Spune că sportul, pentru ea, e o cale spirituală. Că forţa ei fizică vine din forţa emoţională şi mentală puternică şi câtă vreme face mult sport, viaţa ei intră pe un făgaş bun şi liniştit. Pe munte, la altitudine, drumul prin zăpadă e un fel de meditaţie în mişcare. Gândurile vin unul după altul, par să nu se mai oprească, dar ea încearcă doar să le observe cum apar de nicăieri şi se repetă. Şi dintr-odată, dispar. Apoi intră într-un soi de stare de graţie în care tot ce i s-a întâmplat înseamnă altceva. Din momentul acela, ia clipa aşa cum vine. Doar că, uneori, clipa e foarte grea.
 
Aşa s-a întâmplat în expediţia din Alaska pe care a făcut-o în mai-iulie 2010, împreună cu prietena ei, Ioana Molnar. Era a treia expediţie la mare altitudine pentru ea. În 2008, urcase pe cel mai înalt vârf din Mexic, Pico de Orizaba, la 5636 m. Un an mai târziu ajungea în vârful Elbrus, la 5642 m, pe cel mai înalt vârf din Europa. În Alaska, planul era limpede - şapte opriri până pe vârful cel mai înalt, Denali sau McKinley de 6124 m. A simţit că totul se va reduce la supravieţuire de când a plecat din tabăra de bază pe gheţarul Kahiltna la 2200 m, apoi printre crevase spre primul camp, Ski Hill, cu un rucsac în spate şi o geantă pe sanie care cântăreau împreună 60 de kg. Au ajuns repede la 2375 m, după numai patru ore. La Motorcycle Hill, următoarea oprire, Claudia mânca somon afumat în cortul lor portocaliu, de 2,8 mp, care făcea condens. Îşi mai luaseră la ele fructe confiate, migdale, alune, ciocolată, biscuiţi şi mâncare deshidratată peste care puneau apă fierbinte - din zăpadă topită. Spre Basin Camp, la 4330 m, au urcat jumătate din drum pe ninsoare şi ceaţă.
 
Când au ajuns, ninsoarea nu se oprise. Vremea pe Denali este aproape imposibil de prezis. Ca de fiecare dată, şi-au pregătit locul pentru cort: au dat zăpada la o parte, au nivelat locul, apoi au ancorat cortul şi l-au împrejmuit cu ziduri de zăpadă, să se apere de vântul care uneori depăşea 100km/h. Au aşteptat unsprezece zile o vreme mai bună pentru urcarea spre ultima tabără înainte de vârf, ghemuite în saci de dormit, cu gândul la bucurii mici: să te speli, să ai un adăpost cald, să bei, să mănânci, să te ţină cineva în braţe. În cele 23 de zile pe care le-au petrecut pe munte, temperaturile au variat între -5 şi -45 de grade Celsius. Pe o vreme ca asta i-a fost de mare ajutor dispozitivul din plastic pStyle, care ajută femeile să urineze stând în picioare. Când eşti aproape de Cercul Polar nu vrei să-ţi dezveleşti nici măcar un centimetru din piele.
 
În a douăsprezecea zi din Basin Camp, toţi plecaseră spre High Camp. Claudia plângea singură în acelaşi cort portocaliu căruia îi ştia de acum toate nuanţele. Începea să se întrebe dacă o să poată urca spre vârf. În ultimele zile avusese două crize de tahicardie. A doua zi a pornit singură spre High Camp. Când s-a alăturat celorlaţi, au urcat cu gândul că nimic nu-i mai opreşte spre vârf, dar s-au anunţat patru zile de furtună şi au coborât din nou în Basin, unde au stat o săptămână. Zilele erau totuna cu nopţile pentru că întunericul nu venea niciodată. Ninsoarea deasă şi ceaţa, picioarele îngheţate, senzaţiile de sufocare din timpul nopţii, frigul le făceau pe toate să semene între ele. Ştia doar că nu putea merge decât înainte.
 
În ziua urcării pe vârf, la 5800 m, o durere puternică de cap şi vărsături au oprit-o în loc. Denali era la o distanţă de cinci-şase ore de mers, dar Claudia nu se mai putea mişca un pas. S-a întors singură din drum, iar Ioana a ajuns pe vârf. "Pentru mine a fost întotdeauna importantă călătoria, însă uitându-mă în ochii ei, mi-am dat seama că şi destinaţia e la fel de importantă."
 
După coborâre, mai întâi a simţit fericire. "Dar uşor-uşor, egoul meu a început să vocifereze. «Ştii, eşti minunată. Ai făcut nişte lucruri extraordinare. Sunt mulţi bărbaţi care nu pot să facă nici pe jumătate din cât ai făcut tu. Dar n-ai făcut vârful. N-ai făcut vârful.»"
 
Legătura ei cu muntele era inevitabilă. Claudia a crescut într-o casă lângă pădure, în Predeal, şi mergea la cules de plante medicinale, ciuperci, muguri de brad, zmeură, afine sau lemne împreună cu bunica ei. Culege încă ciuboţica cucului, păpădie, tei, cimbrişor, flori de salcâm sau rhododendron.
 
La trei ani a învăţat să schieze şi tot atunci a urcat cu ai ei la Crucea Caraiman. "Mergeam iarna cu sania în pădure. Toamna făceam o mare de frunze şi-mi dădeam drumul de sus. Să copilăreşti în natură e cea mai bună educaţie pe care poţi s-o dai unui copil. Şi fiind copil, eşti deschis, eşti prezent şi asculţi tot ce are ea să-ţi spună."
 
Pe lângă alpinism, acum, la 35 de ani, Claudia face escaladă, fotografie, bijuterii, snowboarding şi mountainbiking. "Nu pot să mă ţin de toate, dar îmi place foarte mult să descopăr continuu şi să văd lucruri noi."
 
De anul trecut, este manager al Centrului pentru dezvoltare personală şi spirituală Seeds for Happiness, iar din acest an a devenit şi membru fondator, alături de Mihai Popa-Radu şi Grigorela Dimitriu. Centrul există din 2009 şi găzduieşte prelegeri pe teme orientale, Reiki, Yoga, cursuri de ceremonia a ceaiului, curs de Tong Shu (o sumă de metode ca meditaţia, exerciţii preluate din practica medicală pentru fiecare articulaţie în parte), Zhan Zhuang (metodă de antrenament folosită în artele marţiale chinezeşti) sau Qiqong (tehnici de îmbunătăţire a circulaţiei energiei în corp). Biroul ei este la demisolul clădirii, împreună cu o sală de meditaţie, recepţia şi biblioteca deschisă miercurea de la 19:00 la 21:00 şi joia de la 16:00 la 20:00, cu aproape 1000 de cărţi despre spiritualitate. Unul din lucrurile pe care le-a preluat de aici şi le-a integrat în viaţa ei este meditaţia. "Citisem despre meditaţie, dar până nu faci asta în prezenţa cuiva cu practică de mulţi ani, nu prea înţelegi ce e aia." Pentru ea, deschizător de drum a fost Bill Karelis, învăţător american budist pe care l-a cunoscut anul trecut.
 
"Eu am fost preocupată de spiritualitate de când mă ştiu. Despre budism am aflat de la Dalai Lama. Şi am rezonat cu multe lucruri: compasiune, eliminarea suferinţei, să fim buni, să fim fericiţi. Şi odată ce te-ai deschis să afli nişte lucruri, ele vin spre tine, cum se spune şi despre maeştrii. Cum îţi găseşti maestrul? Răspunsul este: maestrul vine când eşti pregătit. Important e să-ţi pui întrebări. Răspunsurile vin."
 
La 29 de ani, întrebarea a fost "Ce vreau eu să fac cu adevărat în viaţă?". În mod sigur nu PR sau marketing, domenii în care avea deja o carieră. După ce a ieşit din sistem, un an de zile a căutat: a făcut actorie, fotografie, pictură, "toate lucrurile pe care mi le-am dorit în liceu." Era obişnuită să ştie doar ce vrea pe termen scurt. "Vreau asta. Bun. Cum acţionez să ajung acolo? Apareau şi surprizele, dar nu foarte mari. Dar după ce am renunţat la job, numai surprize am avut. Şi reacţia prietenilor mei a fost ciudată. «Dar tu ce faci în viaţă? Erai şi tu pe un drum. Acum ce-o să se-ntâmple cu tine?» Am început să-mi pun şi eu întrebările astea. Pentru că te uiţi în jur în jur, cauţi confirmări." A trăit doi ani din vânzarea de bijuterii. Apoi a apărut un proiect nou în viaţa ei: Asociaţia Shareyes în care şi-a propus să împartă cu alţii pasiunile ei - sportul, natura şi cultura.
 
De când este manager la Seeds for Happiness a văzut exemplul călugărilor. Unul dintre ei a fost Jampa Lungtog. Înalt, cu acel sense of dignity în postura sa, nelipsit celor cu practică spirituală îndelungată, senin şi cald. Este călugăr de peste 30 de ani şi locuieşte în Centrul de Înalte Studii Tibetane din Elveţia. A fost traducătorul lui Dalai Lama în timpul primelor sale vizite în Austria şi Elveţia şi promovează învăţăturile budismului Mahayana în Europa. "Are un zâmbet larg şi degajă compasiune. Îl simţi foarte aproape şi foarte prieten. Atunci când te întreabă ce faci, întreabă cu toată inima, chiar simţi că vrea să afle. Simţi că un om e acolo, că e pentru tine. Îmbrăcămintea lor e foarte frumoasă. Culorile sunt vii şi asta dă un plus de armonie. În spaţiul urban oamenii se îmbracă în gri, marouri, negru şi cumva de asta nici nu ne captează atenţia."
 
Oamenii ca ei se lasă şi sunt acolo doar pentru cel din faţă, iar asta e şi lecţia muntelui. "Când ieşi dimineaţa din cort şi vrei şi tu un pic de soare şi când colo vezi că e ceaţă şi o ninsoare măruntă care ţine toată ziua, ştii cum te abandonezi? Nu mai contează absolut nimic. Ştii că trebuie să te conservi, că ai un obiectiv şi cam atât. Aştepţi să apară condiţii cât de cât optime, să-ţi continui călătoria."
 
E o nevoie de împăcare şi detaşare pe care a regăsit-o şi într-un loc şi în altul. "Noi nu ne dăm seama că mintea noastră ne conduce viaţa. Mintea noastră e ca o maimuţă care nu prea ştie ce face. Gândurile sunt continue, dar când îţi stăpâneşti mintea îţi dai seama că de fapt ai control asupra vieţii tale şi că poţi să faci absolut tot ce vrei. Este alegerea ta. Nu eşti condiţionat de nimic.", îmi spune Claudia. "E un moment de «Aha! Eu sunt de fapt altcineva decât cel ce credeam că sunt până acum.» Mintea compulsivă te ţine în hăţuri şi-ţi pune piedici. De unde crezi că apar gânduri alea: «Crezi că eşti suficient de bun? Dar cine îţi închipui că eşti?»"
 
Maeştrii care au participat la evenimentele organizate de Centrul Seeds for Happiness vorbesc despre acest gen de tăcere, despre observarea minţii, despre primul pas spre eliberare. Asta se întâmplă în meditaţie. "Nemişcarea corpului aduce nemişcarea minţii. Dar la început îţi dai seama că mintea se duce din una în alta şi tu de fapt pierzi lucrurile din prezent şi atunci trebuie să te întorci întotdeauna în prezent pentru că începe să ţi se pară absurd că tu te-ai aşezat pe o pernă de meditaţie cu intenţia să nu gândeşti atât şi exact asta faci. Controlul asupra gândurilor vine în timp, prin practică meditativă constantă."
 
Prezenţa maeştrilor în centru a însemnat un exemplu că se poate ajunge dintr-un punct în altul, că dorinţa de echilibru nu e doar atât. Luna mai este luna meditaţiei la centru. În fiecare dimineaţă, de la 7:30 la 8:00, oricine e binevenit să încerce Mindfulness of Breathing, o formă simplă de meditaţie care se focusează pe respiraţie. În dimineaţa aceasta în care soarele a răsărit la 5:46 a.m. în Bucureşti, am făcut acelaşi lucru împreună cu Claudia şi alţi cinci oameni. "Apar gândurile", îmi spune Claudia când rememorăm ce-am simţit, "pe care le observi cumva ca norii pe cer care vin şi trec. Important e să nu te duci după gând, pentru că dintr-un gând dai în altul, îţi aminteşti tot felul de lucruri. Important e să te întorci la respiraţie. Atunci te întorci la momentul prezent. Există fracţiuni în care simţi că eşti observator şi mintea nu te stăpâneşte pe tine. Devii conştient de tine, de gândurile tale. Îţi dai seama cât de important e să te observi fără să te judeci.
 
E greu să înţelegi cum poţi să aduci meditaţia în viaţa de zi cu zi. Am început pe stradă. Mă duceam undeva şi mergeam foarte repede pentru că fac multe lucruri. «De ce alerg? Că s-ar putea să ajung la ora la care mi-am propus mergând mai încet şi mai conştient. O s-o las mai încet de aici până la colţ, nu mai mult. Şi să fiu atentă la senzaţiile din corp.» Şi a fost wow." Apoi a extins obiceiul în conversaţii. "În special când mă întâlnesc cu prietenii vechi vorbesc tot felul de chestii. Nu prea te retragi să-ţi spui «Băi, dar eu spun ce trebuie, are vreo relevanţă pentru relaţia noastră sau vreau doar să vărs eu totul acum că suntem prieteni şi el mă înţelege? Ce-ar fi să nu mai fac asta?»"
 
Claudia crede că mai ales la început e important să-i dai minţii un punct de focus. Şi poate cine ştie, după ani de practică nu vei mai avea nevoie. Sunt momentele de linişte, acţiunile sunt mai armonioase, tu eşti mai senin. Dar gândurile nu dispar. Vor fi acolo cu tine.
 
"E important să găseşti bucurie în ce faci, nu să faci ceva care să te ducă la bucurie." Are unghiile tăiate scurt, iar asta îi fac mâinile să semene ce cele ale unei fetiţe. Când râde, şi râde des, ochii devin două linii orizontale. În urechi poartă prima pereche de cercei pe care a făcut-o, din pietre turcoaz, lemn şi scoici. "Sunt mult mai relaxată. Nu mai am chestia aia de genul Trebuie să mă realizez în viaţă. Nu mai au nicio relevanţă pentru mine lucrurile astea. Ştiu că viaţa este în momentul prezent şi fiind aici, acum, totul are o altă dimensiune.
 
Dacă apare un moment în care trebuie să reevaluez ceea ce fac, o fac atunci, după care mă relaxez imediat. Nu mai durează. Nu mă mai întreb «Ce fac eu cu viaţa mea?» Nu stau la Centru pentru că e un job, ci pentru că mi-e foarte drag şi e parte din mine. Când n-o să mai simt asta, văd atunci ce fac.
 
Unii au plan de carieră: am făcut asta şi asta, acum sunt aici, unde voi fi peste nu ştiu câţi ani? Unii au continuitate. Atâta vreme cât eşti autentic în alegerile tale, e bine să ai şi continuitate. Dar eu nu sunt aşa. Azi fac asta şi mâine s-ar putea să fac altceva, dar nu mai e o problemă. Înainte era pentru că mă uitam în jur, iar societatea e pe un făgaş previzibil. Viaţa mea era complet imprevizibilă şi cam aşa mi-o şi doream, deşi nu puteam să accept asta. Dar acum sunt împăcată."

În perioada mai-noiembrie 2011, Centrul Seeds for Happiness şi Centrul de Înalte Studii Tibetane "Rabten Choeling" din Elveţia organizează primul program integrat dedicat budismului Tibetan, coordonat de Maestrul Gonsar Rinpoche. Primul modul are loc între 27-29 mai 2011 şi este condus de Jampa Lungtog. Detalii aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • inspiratie
    Claudia TMM, 12.07.2011, 13:37

    Nu auzisem inainte de Claudia Damoc, insa mi-a placut foarte mult articolul si filizofia ei de viata. Gasesc inspiratie in oameni ca ea, care au curajul sa se intrebe ce vor cu adevarat in viata si sa faca asta, sa isi deschida mintea si sufletul spre necunoscut, ci nu urmeaza calea pe care o urmeaza toata lumea doar pentru asta inseamna sa fii "realizat".

Spacer Spacer