"Ceea ce se opune ficţiunii nu este realul, nu este adevărul, care este întotdeauna al stăpînilor sau al colonizatorilor, ci funcţia fabulatorie a săracilor, în măsura în care îi conferă falsului puterea care face din el o memorie, o legendă, un monstru." (1)
Rîndurile care urmează sînt o reconstrucţie ideală dintr-un unghi subiectiv (termen, nu întîmplător, cinematografic), viziunea imanentă a unui agent implicat, curăţată, altfel spus, de orice pretenţii (absurde) de obiectivitate sau de transcendenţă. Căci dacă, pînă una alta, am ajuns la concluzia că materia din care sîntem compuşi, asemenea apei, este istoria, nu ne rămîne decît să practicăm, angajat, un fel de panteism spinozist al acestei unice divinităţi comune, Istoria, privită însă ca Produs Cultural infinit modulabil. O reconstrucţie singular ideală - deci un program de cercetare.
În 20 de ani, din 1990 pînă azi, cultura română s-a văzut nevoită să se recalifice şi să se restructureze. Şi a făcut-o cu succes, în modul ei şiret "ţărănesc", care abia acum începe să devină vizibil, să poată fi narat.
Altfel spus, asemenea oricărei entităţi vii, ea nu a putut, din fericire, să-şi sară propria umbră, să devină altceva decît fusese vreodată, în scurta, exploziva, convulsiva ei modernitate clasică de aproximativ 100 de ani, să-şi încalce premisele, ci s-a metamorfozat. Deschiderea urmată de descătuşarea forţelor şi a presiunilor lăuntrice provocată de căderea regimurilor totalitare din Europa de Est şi de recuperarea fostului "lagăr socialist" de către capitalismul global a obligat şi cultura română să-şi reactiveze datele de bază, adaptîndu-se noilor imperative ale cîmpului cultural global şi schimbîndu-şi regimul de funcţionare.
Azi, povestea acestei istorii începe să poată fi spusă, din perspective şi cu instrumente epistemologice din fericire diverse, dar numai la nivelul proceselor de ansamblu, al mutaţiilor şi al articulaţiilor fine, dar de rezonanţă "tectonică", şi al fluxurilor impersonale, dar tocmai de aceea mai uşor de "personificat". Fără "eroi şi morminte". Pentru nararea unui segment istoric revoluţionar al unei culturi (ca şi al unei societăţi), procesele şi fluxurile sînt "personajele", mutaţiile sînt "conflictul" şi "intriga", iar metamorfozele, "deznodămîntul".
De la oral la scris, de la literatură la imagine
Sub influenţa presiunilor de tot felul, din afară şi dinăuntru, adică a noilor alianţe posibile în cîmpul global, dar numai graţie şi după efectuarea schimbării biologice, generaţionale, cultura română a trecut, scurt, de la o cultură de tip logocentric (şi logocratic), tradiţional-modern, sau derivat-modern, sau naţional-modern, bazat pe literatură şi în special, naţional-romantic, pe poezie, pe text şi pe figurile limbajului oral-scris, la un tip postmodern de cultură, dominat de imagine şi de performare, de corporalitate şi ready made, de, pentru a prelua şi extrapola un concept deleuzian, "imagine-mişcare".
Cultura română a reuşit această recalificare masivă şi rapidă pentru că o mai reuşise o dată, în secolul al XIX-lea, cînd, dintr-o cultură de tip tradiţional, adică folclorică, rural-orală, ea reuşise, în decursul, practic, a nu mai mult de două generaţii - generaţia revoluţiilor de la 1848 şi generaţia "urbanizării" sociale, aşa-numită a clasicilor, prilejuită de domnia "grefată" a regelui străin Carol I (şi tocmai prin conflictul modernizant dintre proiectele lor diferite de modernitate) -, să facă în mod organic saltul "platonic" de la oralitate la modernitatea scrisă, salt făcut posibil de elanul romantic al verbului genial, demiurgic, plăsmuitor de naţiuni şi de naraţiuni - de na(ra)ţiuni -, unificator de identităţi, omogenizator, paradoxal, prin metaforă.
Cultura română este, deci, obişnuită cu astfel de "restructurări". Nu durata lungă pare a-i prii - şi din pricina faptului că istoria României nu a oferit vreodată astfel de "blocuri" continental-temporale, ci doar desfăşurări "insulare", sporadice.
Pentru că a trecut (relativ) recent şi (relativ) rapid de la oralitate la scris şi de la tradiţie la modernitate, cultura română poate, azi, să treacă "înapoi", de fapt înainte, de la logocentrismul modernist la noua oralitate şi la noul "folclorism" global-postmodern, sub impulsul revoluţiilor politice din 1989, ele însele forţate, sau măcar accelerate, de revoluţii economice şi tehnologice.
Din pricina presiunilor şi a vitezei istorice a proceselor revoluţionare, "stratul" oral-folcloric al culturii română nu a putut fi niciodată dizolvat, ci a continuat să acţioneze cu atît mai eficient cu cît mai mascat, ca un adevărat soclu. Alimentînd, de exemplu, prin adevărate erupţii vulcanice, revoltele modern-antimoderniste ale avangardelor istorice, Estul Europei, nu numai România, fiind, din acest punct de vedere, rezervorul (şi rezervaţia) cultural(ă) de tradiţionalitate care a hrănit dialectic modernitatea raţionalizantă occidentală, şi care acum va echilibra, va tempera, probabil, şi excesele dematerializante ale postmodernităţii culturale globale, făcînd ca rupturile şi distrugerile de tot felul să pară organice.
Cinematograful ca mediator universalizant şi regăsirea literară a Estului ca lume a experinţei comune
Voi spune, deci, şi absolut deloc pentru a forţa vreun paradox, că tot în mod "literar" se desparte, acum, cultura română de "literaturocentrismul" ei (formula îi aparţine criticului literar Eugen Negrici), din literal literară ea devenind, acum, figurat sau metaforic "literară".
Operatorul şi revelatorul acestei metamorfoze, al acestei "revoluţii organice" a culturii române, este, în viziunea şi conform ipotezei mele, filmul, înţeles ca avatar post-literar al istoriei literaturii, supus el însuşi, cu această ocazie, unor "curăţări", unor recentrări şi reglări importante.
Prin film, prin cinematograf, cultura română învaţă, în momentul de faţă, să treacă - în mod postmodern, nu modern, ca la sfîrşitul secolului al XIX-lea - de la logocentrismul idiomatic modernist, dominat de expresivitatea lirică, la naraţiunea universală, post- şi trans-idiomatică, a "imaginii-mişcare".
Altfel spus, aşa cum din oral-literară, cultura română devenise, în secolului al XIX-lea, scris-literară, ştiind să rămînă lirică, dominată de poezie, cultura română devine acum, prin cinematograf, postmodern şi global "literară", vizual-literară, făcînd evoluţia spre proză, dar în regimul universalizant, postidiomatic, al imaginii: cinematograful ca post-literatură. În felul acesta, revoluţia ei este, o dată în plus, o metamorfozare organică, care se străduieşte şi reuşeşte să metabolizeze schimbarea, nelăsîndu-se aculturată în mod nedialectic, fără replică, fără conflict, fără negocieri.
După "paranteza" modernităţii scripturale, redevenim, altfel spus, global şi tehnologic "folclorici".
În plus, în sfîrşit, ca un ultim, cel mai recent, episod al acestei istorii accelerate şi prescurtate, literatura însăşi, inclusiv sub efectul prestaţiei de actor global al cinematografului românesc, se reformulează, părînd a începe să-şi regăsească menirea şi terenul cele mai apropiate mizei şi specificului său actuale, recreînd o lume proprie: "redesenarea hărţilor", "războaiele private" (2), altfel spus reafirmarea Estului Europei într-o modalitate plurală, dialogală, ca zonă culturală care trebuie reînviată şi reafirmată inclusiv politic după "dizolvarea" atît a "Estului" cît şi a "Vestului" prin lichidarea, lichefierea antagonismului dintre ele în beneficiul global al unui Nord dominant care abia de-acum înainte ar trebui să înceapă să fie formalizat, conceptualizat, fabulat.
Note:
(1) Gilles Deleuze, Cinéma 2. L'image-temps, Paris, Minuit, 1985, pp. 196-197 (traducerea mea).
(2) Vezi titulatura generică a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti (trei ediţii: 2008, 2009, 2010), "Re-Writing the Map of Europe. Our Private Wars", şi precizările din argumentul general al festivalului, formulate de către criticul şi editorul (directorul editorial) al editurii Polirom, Bogdan-Alexandru Stănescu: un dialog al literaturilor din Estul Europei ca "rescriere a unui trecut de-geografizat", care "rescriu graniţele unui trecut comun, şi o fac într-o Europă care e în plină rescriere" (www.filb.ro).
(va urma)