1
Discuţie-cadru, rediscutare a cadrelor înseşi.
O redefinire a politicului, a modului de a face, de a compune politică: Latour, "Manifestul compoziţionist". Politică compoziţionistă.
Cum se alcătuiesc COLECTIVELE temporare, precare, multiple, mobile, elastice de a lua decizii şi de a decide agenda temelor şi a problemelor înseşi.
Trebuie pus în cauză şi reanalizat însuşi modul de a face politică. În loc de clasă politică, colective politice.
Cîteva noutăţi istorice, care pun în cauză nu numai stadiul actual al ideii de REPREZENTARE în democraţiile reprezentative, ci şi modul revoluţionar tradiţional-modernist de a concepe alternative de compunere a puterii, ca şi iluziile şi miturile deja tradiţionale ale democraţiei "participative", "directe".
De fapt: alt mod de a COMPUNE puterea.
Cetăţenii vor să fie reprezentaţi în mod specific. Mai mult, şi mai nou: nu mai vor să ia şi să exercite puterea politică, ci s-o supravegheze, s-o evalueze, s-o judece. Vor să exercite o putere socială specifică, nouă, de supraveghere, control şi invalidare a puterii politice, recunoscută ca specifică.
Ideea de EXPERIENŢĂ-EXPERTIZĂ. Reabilitarea cunoştinţelor şi a savoir-faire-urilor descalificate, a valorilor de întrebuinţare devalorizate.
2
Două personaje-model pentru noua politică: ARHITECTUL şi CURATORUL.
Arhitectul este modelul omului politic, dar într-un mod extins-metaforic. El iniţiază - ca şi acum! - negocierile şi constituirea colectivelor decizionale ad hoc.
Noul om politic este un arhitect. Numai arhitectul mai poate fi om politic.
Dar arhitecţii par mai degrabă a refuza această extindere şi generalizare metaforică, în sens politic, a profesiei lor.
Arhitectul-om politic ca mediator şi intermediar. Generalizarea metaforică a ideii de construcţie, în sensul de construcţie socială, de construcţie de micro-societăţi decizionale.
Extinderea noţiunii de reprezentare. Nu distrugerea reprezentării, ci extinderea şi rafinarea, pluralizarea ei.
3
POLITICI URBANE.
Din nou, depăşirea impasului noţiunii de reprezentare (şi de elite reprezentative) cu de-a sila, de purtător de cuvînt al unor cuvinte nerostite, care nu există.
"Societatea civilă" în locul societăţii pur şi simplu?
În locul activismului auto-instituit care îşi subminează propriul principiu, munca mult mai grea de conştientizare a societăţii, a micro-comunităţilor urbane, "moşirea" acestora, "luminarea" lor (i. e., subiectivarea lor politică, ceea ce e o tautologie: subiecţii, stadiul activ-subiectival al individuării coincide cu stadiul politic pur şi simplu; cînd eşti subiect, eşti implicit subiect politic). A "moşi" comunităţile urbane să se exprime ele însele, nu a vorbi în numele lor.
Conştientizare de nevoi, dorinţe, necesităţi, posibilităţi, oportunităţi, consecinţe.
Dictat politic, dictat al noţiunii deconstruite de reprezentare-monopolizare.
Reprezentanţii cartierelor (pe niveluri), a micro-comunităţilor implicate: chiar dacă lipsesc, trebuie aşteptaţi, procesul decizional trebuie amînat pînă cînd aceşti actori apar. Completarea expertizei cu experienţa vieţii de zi cu zi pe mai multe generaţii.
(4)
Pînă una alta, pentru că sîntem înaintea unor noi ani electorali: mandate clare şi explicite, programe detaliate, nu vagi, care să nu poată fi depăşite, extinse, sau nerespectate.
Rediscutarea noţiunilor de program politic şi de mandat, în sensul preciziei. Nu se poate angaja concret decît ceea ce a fost deja anunţat. Iar ceea ce a fost anunţat nu poate să nu fie realizat.
Legitimitatea nu numai a unor decizii, ci şi a unor iniţiative şi a însuşi dreptului de agendă, care nu mai trebuie să fie un privilegiu politic. Ilegitimitatea de jure a lansării de problematici şi teme neconvenite, neangajate electoral în mod explicit, detaliat, concret.
Împotriva guvernării prin dictat de agendă publică. Omul politic trebuie doar să moşească nevoile societăţii, să intermedieze. Tocmai de aceea - arhitect.
Acest nou rol politic de asamblare socială, de coagulare a unor tipuri specifice de putere politică nu poate fi realizată decît de către arhitect, ca metaforă a omului politic.
Redefinirea instanţelor şi a nivelurilor decizionale, proliferarea şi specificarea lor.
Politicul tradiţional doar ca parte într-un nou cadru meta-politic.
5. Concluzii-premise.
- Arhitectul - modelul noului tip de OM POLITIC.
- Oraşul, mediul urban, politicile urbane: model, laborator pentru POLITICILE PUBLICE. Mediu ideal.