Când am scris aici despre Gaz Metan Mediaş şi doi dintre oamenii care au construit minunăţia aceasta de echipă, antrenorul Cristi Pustai şi omulbunlatoatepeteren, Ovidiu Hoban, nu mi-am imaginat că atât de curând va trebui să revin şi să mai adaug un nume pe lista eroilor mei din Provincie. Şi nici că el va veni de la aceeaşi uimitoare formaţie din Ardeal.
Norocul, fibra interioară şi anturajul construiesc o personalitate şi un destin. Am citit asta la maestrul Ioan Cupen, care povestea viaţa unui fotbalist talentat, dar care se ratase devreme. De atunci, calculez astfel vieţile jucătorilor care-mi atrag atenţia. Pe a lui Răzvan Pleşca am socotit-o la fel. Şi am descoperit un fluviu de fibră interioară, noroc prea puţin şi-un anturaj minunat, colegii şi antrenorul de la Gaz Metan.
Până la 28 de ani, portarul Gazului a pătimit ceva prin prima divizie. N-a prins un loc de titular la FC Naţional, unde acum 8 ani apăra Marius Popa, portar de naţională. La Iaşi, unde a ajuns în 2005, Brăneţ era numărul unu. La Mediaş a venit în 2010, mai degrabă pentru că era mai aproape de casă, de Arad. Dar a început să apere, meci de meci, să se antreneze cum o făcea de când era junior, să-şi vadă de treabă şi să tragă tare. Şi nu l-a mai scos nimeni dintre buturi. A devenit titular.
Cu el în poartă a reuşit Gaz Metan calificarea în premieră în fazele preliminare ale Ligii Europa. Tot cu el a trecut şi de FSV Mainz, joi seara, o seară de poveste şi sigur cea mai luminoasă din cariera lui.
De fapt, o seară istorică pentru toţi jucătorii Mediaşului. Mainz a terminat pe cinci în Bundesliga, campionatul Germaniei, Gaz Metan pe 7 în România. Bugetul nemţilor e de vreo 17 ori mai mare decât al românilor, care nici măcar n-au stadion omologat să joace în faza următoare a competiţiei.
La Mainz, acum o săptămână, gazdele şi-au inaugurat noua arenă, care a costat vreo 60 de milioane de euro, cu un egal, 1-1, contra Mediaşului. Joi, s-a terminat tot 1-1, astfel că după prelungiri au venit loviturile de departajare. Până la ele, Pleşca apărase în cinci situaţii iminente de gol ale adversarilor.
Se tot spune că o lovitură de la 11 metri nu se apără, ci se ratează. Pleşca a contrazis asta la ultima lovitură de departajare a celor de la Mainz, când s-a întins până lângă bara din dreapta sa, aproape să o ivbească cu capul, pentru a apăra şultul columbianului Soto şi a-şi califica echipa. O calificare în care n-a crezut nici el, aproape nici o clipă. A declarat-o după meci: la 1-0 pentru Mainz, joi, se aştepta să mai încaseze ceva goluri şi nu mai spera nimic.
Şi tocmai el, omul fără speranţă, a ţinut pe umeri toate speranţele echipei sale. Şi le-a dat viaţă într-un fel doar de el intuit. Pentru că la cele cinci şuturi executate de germani, dintre care a parat două, a dovedit şi inteligenţă, şi stăpânire de sine şi curaj. Iar toate astea ţin de fibră. A mai fost apoi norocul, al lui în întregime joi seara, iar colegii au pus şi ei umărul dăruindu-se până la epuizare.
Povestea eroilor mei provinciali merge aşadar mai departe. Apropo, Gaz Metan s-a calificat joi după ce duminică pierduse în campionat, acasă, 0-5 cu Dinamo! Ce fibră!
Norocul, fibra interioară şi anturajul construiesc o personalitate şi un destin. Am citit asta la maestrul Ioan Cupen, care povestea viaţa unui fotbalist talentat, dar care se ratase devreme. De atunci, calculez astfel vieţile jucătorilor care-mi atrag atenţia. Pe a lui Răzvan Pleşca am socotit-o la fel. Şi am descoperit un fluviu de fibră interioară, noroc prea puţin şi-un anturaj minunat, colegii şi antrenorul de la Gaz Metan.
Până la 28 de ani, portarul Gazului a pătimit ceva prin prima divizie. N-a prins un loc de titular la FC Naţional, unde acum 8 ani apăra Marius Popa, portar de naţională. La Iaşi, unde a ajuns în 2005, Brăneţ era numărul unu. La Mediaş a venit în 2010, mai degrabă pentru că era mai aproape de casă, de Arad. Dar a început să apere, meci de meci, să se antreneze cum o făcea de când era junior, să-şi vadă de treabă şi să tragă tare. Şi nu l-a mai scos nimeni dintre buturi. A devenit titular.
Cu el în poartă a reuşit Gaz Metan calificarea în premieră în fazele preliminare ale Ligii Europa. Tot cu el a trecut şi de FSV Mainz, joi seara, o seară de poveste şi sigur cea mai luminoasă din cariera lui.
De fapt, o seară istorică pentru toţi jucătorii Mediaşului. Mainz a terminat pe cinci în Bundesliga, campionatul Germaniei, Gaz Metan pe 7 în România. Bugetul nemţilor e de vreo 17 ori mai mare decât al românilor, care nici măcar n-au stadion omologat să joace în faza următoare a competiţiei.
La Mainz, acum o săptămână, gazdele şi-au inaugurat noua arenă, care a costat vreo 60 de milioane de euro, cu un egal, 1-1, contra Mediaşului. Joi, s-a terminat tot 1-1, astfel că după prelungiri au venit loviturile de departajare. Până la ele, Pleşca apărase în cinci situaţii iminente de gol ale adversarilor.
Se tot spune că o lovitură de la 11 metri nu se apără, ci se ratează. Pleşca a contrazis asta la ultima lovitură de departajare a celor de la Mainz, când s-a întins până lângă bara din dreapta sa, aproape să o ivbească cu capul, pentru a apăra şultul columbianului Soto şi a-şi califica echipa. O calificare în care n-a crezut nici el, aproape nici o clipă. A declarat-o după meci: la 1-0 pentru Mainz, joi, se aştepta să mai încaseze ceva goluri şi nu mai spera nimic.
Şi tocmai el, omul fără speranţă, a ţinut pe umeri toate speranţele echipei sale. Şi le-a dat viaţă într-un fel doar de el intuit. Pentru că la cele cinci şuturi executate de germani, dintre care a parat două, a dovedit şi inteligenţă, şi stăpânire de sine şi curaj. Iar toate astea ţin de fibră. A mai fost apoi norocul, al lui în întregime joi seara, iar colegii au pus şi ei umărul dăruindu-se până la epuizare.
Povestea eroilor mei provinciali merge aşadar mai departe. Apropo, Gaz Metan s-a calificat joi după ce duminică pierduse în campionat, acasă, 0-5 cu Dinamo! Ce fibră!