Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ce să spun în plus? - Mănăstirile Moldovei


Iuliana Iustina Stănculescu

29.04.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
N-am ce adăuga... Părinţii locurilor spun totul. Paradoxal pentru urechea noastră urbană, tot ce ţi-e de folos. Întâlnirile sunt scurte, intense, lipsite de recurenţă, cu sens.
 
Mănăstirea Paltin - Petru Vodă - Părintele Iustin
Răspunsul ţi-era formulat în tine cumva înainte de a fi terminat de rostit întrebarea ce te frămînta şi care, cu puţină vreme înainte, în aşteptarea întîlnirii cu părintele, era închisă înţelegerii tale. E ca şi cum doar a fi lîngă un astfel de părinte îmbunătăţit îţi dă privilegiul cunoaşterii implicite... Ajungi să înţelegi lucruri, să primeşti răspunsuri... Nu de la om... Părintele Iustin are 92 de ani, e cumva între pămînt şi cer şi totuşi ţi se adresează cu "frăţia voastră". Ochii săi, de un albastru profund, radiază suflet pur. Mintea e brici, te străfulgeră prin raţionalitatea discursului spontan. Totul în jur miroase a mir.
 
Mănăstirea Petru Vodă - Părintele Constantin
În lume a fost profesor de istorie şi a predat istoria din arhive. Acum se ocupă de trapeza mănăstirii şi e la fel de înverşunat după adevăr, dar plăcut, cald, ferm. Din pridvor, la apus, se văd năucitor de frumos aurele sfinţilor pictaţi pe biserică. Aşteptăm aici, vorbim puţin şi apoi urcăm în chilie să ne ofere "cîte ceva". Vorba îi este brăzdată de un uşor sarcasm pe care părintele îl recunoaşte ca fiind al dumnealui, o reminiscenţă din viaţa de dinainte de mănăstire. Din doi pepeni, vrea să ne dea unul nouă, trei sticluţe cu mir se transformă la o bătaie de pleoape în cinci şi apoi în opt "pentru alţii" care au să se bucure la fel de mult ca noi de darul părintelui. Plecăm noaptea de acolo, pe liniştea cu greieri şi stelele multe pe care acum le vedem mai clar.
 
Mănăstirea Sihla - Sfînta Teodora
Pe Sfînta Teodora n-am văzut-o, dar am prăznuit-o duminică. Sîmbătă a fost hram la Mănăstirea Sihla, cu ciorbă de peşte şi multe pachete oferite mulţimii flămînde de "a primi". Dacă ajungi acolo, primeşti oricum ceva. În drum spre Mănăstirea Sihla am trecut pe la peşteră. Peştera Sfintei Teodora, un munte crăpat îngust cît să adăpostească o lumină imaterială, se dovedeşte a fi neîncăpătoare pentru pelerini. Pentru cît de multă imaginaţie cred că am, este inimaginabil pentru mine ca aceasta să fie locuinţa unui om decenii întregi. Bisericuţa dintr-un lemn te obligă la smerenie, drumul urcînd şi coborînd prin pădure reuşeşte acelaşi lucru mai ales cînd vezi colegi de drumeţie octogenari care te întrec, doar sprijinindu-se într-un băţ, cu privirea împăcată cu gîndul că "asta e ceea ce-şi doresc să facă". Trupul mă doare, mă lasă şi mă înşală în acest drum scurt, dar greu, şi doar la asta reuşesc să mă gîndesc. Mă luminez la faţă cînd ajung la slujbă, mă bucur de lumea răsfirată în malurile mănăstirii şi de cîţiva copii incredibil de frumoşi. O şatră de ţigani mă întreabă de unde mi-am cumpărat fusta, care e "tare frumoasă" şi cît au costat ochelarii mei de soare. Spăl şi clătesc castroane şi linguri pentru cîteva sute de oameni. Mă bucur şi sufletul-mi dospeşte.
 
Mănăstirea Secu - Părintele Cleopa
Părintele Cleopa are ochi albaştri, migdalaţi, e calm şi are darul dulcei vorbiri. E ghidul mănăstirii Secu. Ne povesteşte despre aşezămînt şi, pentru trei-patru ore, se lasă asediat de întrebările noastre. Suntem într-unul dintre paraclisele mănăstirii. Oameni diverşi vin şi îi cer părintelui bani, o pătură să se învelească sau ceva de mîncare. Se ridică şi îi hrăneşte şi îi înveleşte pe toţi, iar, pe noi, ne înfaţă cu cuvintele, pildele şi dragostea dumnealui ca pe nişte copii de faşă. În clipa în care rămîn să vorbesc cu părintele Cleopa, firescul şi familiaritatea discuţiei mi se par atît de evidente, încît, stînd jos, în strană, îmi vine să îmi întind picioarele obosite şi să mă relaxez. Părintele e blînd, bun, calm, pe el nimic nu pare a-l tulbura. E acelaşi blînd, bun, calm, de la început la sfîrşit. Reţin din cugetările pe care ni le-a zis una ce aparţine unui alt părinte din mănăstire: "Acel ce ştie să înduioşeze, ştie tot".
 
Mănăstirea Sihăstria - Părintele Nifon, Părintele Irinarh, părinţii de la bucătărie
Părintele Nifon este fost athonit, rece în aparenţă, dar cald în discurs, vorbeşte mai mult decît ceilalţi părinţi, dar cu mult folos. Vorbeşte cu sens despre lucruri, accentuează unele cuvinte, insistă asupra Rugăciunii Inimii. Ne zice "măi copii" şi te simţi nenăscut încă în viaţa duhovnicească în care aceşti părinţi sunt înaintaţi. Mă simt bine, protejată, pe cale să găsesc un limbaj potrivit dialogului cu Dumnezeu pe care îmi promit să îl transform în ceva permanent mai degrabă decît ceva sporadic şi interesat.
 
Pe părinţii de la trapeză îi am într-o fotografie mentală pe care refuz să o uit. De hram, vin la masă mii de oameni. Se fac sute de kilograme de mîncare. M-am oferit să ajut la bucătărie, iar modul în care mi se explica ce e de făcut, cum şi cît aranjezi pe un platou, unde este pîinea, unde este mămăliga şi de ce e nevoie să aranjăm sute de sarmale pentru a fi servite la masă, mi-a dat de înţeles că oraşul te îndepărtează de firescul abordării aproapelui tău. Nu am văzut în viaţa mea unelte de bucătărie atît de mari (oale, polonice, ceaune), cantităţi industriale pregătite într-o singură zi, pătrunjel atît de mult. La final, binecuvîntare şi mulţumire atît de inhibantă pentru gîndurile noastre semi-pregătite să facă faţă hărniciei generoase şi ascultătoare a unor necunoscuţi.
 
Părintele Irinarh e la chilia Părintelui Ilie Cleopa de cel puţin trei ani (ultima dată cînd am fost pe la Sihăstria). Mă duc către dumnealui şi am următorul dialog, scurt, dar clar pentru mine, care îmi reconfirmă ce pot unii părinţi, ce sunt unii părinţi, ce dau unii părinţi: "Părinte, vă mai amintiţi de mine?" Părintele: "Îţi mai mănînci unghiile, «baborniţo»?" Eu (zîmbind încîntată că nu m-a uitat): "Da". Părintele: "Poftă bună!"
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer