Oltea Zambori: Câţi ani ai, în ce clasă eşti?
Vlad Bălan: Am 18 ani şi în toamnă intru într-a XII-a.
O.Z.: De cît timp joci cu Brainstorming?
V.B.: Am intrat în trupa de când eram în clasa a VIII-a. Am învăţat, am ascultat, am jucat, iar acum doi ani, în 2009, am luat la Ideo Ideis premiul pentru cel mai bun actor.
O.Z.: După ce termini liceul vrei să mergi mai departe spre actorie?
V.B.: Da, cred că da.
O.Z.: Crezi sau eşti convins?
V.B.: Deocamdată spun doar că mi-aş dori, nu vreau să fiu dezamăgit dacă n-o să intru la actorie.
O.Z.: Te pregăteşti deja cu un actor pentru marele examen de la anul?
V.B.: Asta vreau să fac şi eu, dar încă n-am căutat un profesor. Cunosc anumite persoane cu care aş putea să încep repetiţiile, însă nu sunt hotărât încă. Trebuie să fie o persoană în care să am încredere totală şi în faţa căreia să pot să mă deschid şi ştiu că ar trebui să mă hotărăsc până la toamnă.
O.Z.: Eu sunt prima oară la acest festival, povesteşte-mi puţin despre interacţiunea dintre trupe. Există aşa ceva sau e o competiţie şi în spatele scenei?
V.B.: Eu îi cunosc foarte bine pe cei din Timişoara (îi spusesem că îi susţin pe Hooleelogans, pentru că sunt timişoreancă), încă de la prima ediţie ne-am împrietenit. De fapt, ideea ca eu să joc începutul spectacolului nostru implicându-i pe spectatori a venit chiar de la coordonatorul lor, care ne-a ghidat foarte mult, pe mine şi trupa din care fac parte.
O.Z.: Cum a fost să te plimbi printre rânduri şi să interacţionezi cu spectatorii? Că mie mi s-a părut că n-ai avut emoţii deloc.
V.B.: Eh, s-a văzut că am avut emoţii (râde şi se ruşinează puţin). Eu nu pot funcţiona fără emoţii, nu pot să merg în faţa oamenilor fără să arăt că sunt uman, înainte de fiecare spectacol mă consum foarte tare.
O.Z.: Ai venit să câştigi?
V.B.: Dacă mă întrebai asta acum trei ani, ţi-aş fi răspuns că da. Între timp, am mai crescut şi mi-am dat seama că adevăratul câştig constă în prieteniile pe care mi le-am făcut de-a lungul timpului. Competiţia e o foarte mică parte din tot ceea ce se întâmplă aici. Ai şansa să cunoşti nişte oameni foarte mişto, să te împrieteneşti, lucruri care n-ar fi posibile dacă nu ar fi un festival de felul acesta. Am venit să joc şi să mă simt bine. Cred că odată ce mergi la câteva festivaluri nu mai simţi nevoia aia de început, să demonstrezi că poţi să joci şi să te aplaude lumea. Eu sunt puţin egoist, dar n-am ambiţii ireale, de a câştiga totul la competiţii. Şi sper să ajung să găsesc echilibrul, să nu devin, cu timpul, prea egoist.
O.Z.: Şi cum ai putea să faci asta?
V.B.: Eu cred că pentru un actor e foarte important să îşi joace rolul şi, în acelaşi timp, să îşi ajute colegii de pe scenă, să îi susţină şi să-i motiveze în timpul spectacolului. Că degeaba sunt eu strălucitor dacă colegii mei nu sunt la fel ca mine. Suntem împreună pe scenă şi asta trebuie să se vadă, să se simtă.
O.Z.: Acum o să îţi pun o întrebare pe care o s-o mai auzi de mii de ori de acum înainte: teatru sau film?
V.B.: Încă nu ştiu, eu n-am o experienţă foarte mare ca actor de film. Am jucat în două scurtmetraje, iar prestaţia mea a fost, după părerea mea, un eşec. Poate şi din cauză că nu eram obişnuit cu camerele de filmat, cu indicaţiile regizorale în timp ce interpretam. Filmul nu dă atâta emoţie ca teatrul, deşi cred că e mult mai greu să faci film. Să joci într-un film înseamnă să îţi păstrezi concentrarea câteva zile sau săptămâni, în funcţie de ritmul în care se filmează. Şi cred că e mult mai dificil pentru un actor de film să rămână în rol cât timp se schimbă platourile şi se montează alte camere de filmat.
O.Z.: Ai vreun model de actor după care te ghidezi?
V.B.: Au fost şi sunt atâţia actori buni în ţara asta... ar fi nedrept faţă de unii dacă i-aş nominaliza pe alţii. (în acest moment se opreşte lângă noi Lia Bugnar, care îi spune lui Vlad: "Eşti foarte foarte bun, o să ajungi departe. Felicitări!")
O.Z.: Ce-mi spui despre juriu (format din actorii Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu şi realizatorul emisiunii Garantat 100% Cătălin Ştefănescu, sub preşedenţia de onoare a lui Marcel Iureş)?
V.B.: Mă aşteptam să văd nişte oameni pe un piedestal, care vin, jurizează, dau premiile şi pleacă. Am fost surprins să văd nişte oameni ca noi, care ne încurajează şi ne motivează, spunându-ne cuvinte frumoase, explicându-ne unde greşim şi de ce greşim. Aş îndrăzni să spun chiar că ne-am împrietenit şi că ne consideră aproape colegii lor.
Vlad Bălan e un nume pe care trebuie să-l ţinem minte şi abia aştept să-l văd la următorul spectacol, pe unde-o fi. De ieri i-am devenit fan.
*) Fotografia a fost împrumutată de pe profilul de Facebook al lui Vlad.