02.10.2011
Ce nu se vede aici, pentru că mi-a fost lene să mai pozez, au ieşit prea neclare imaginile sau nu m-am aflat în universul paralel care trebuia:

perna pe care dormea, patul, closetul, un criminal mârşav, scrisorile, pistolul, ceaiul, geanta, pelerina, cocaina, turiştii japonezi, hoţi de perle, o doamnă misterioasă, menajera, un ins scos din minţi de spaimă, Dr Watson şi Holmes în carne şi oase. În fotografii nu se regăseşte nici ce-mi imaginam despre Baker Street înainte de a ajunge acolo: ceaţa, oamenii înalţi, întunecaţi, ploaia, trăsurile şi vânzătorii de ziare. Nu apare nici pub-ul de lângă, unde se bea bere neagră din pahare înalte, butucănoase (nu ştiu ce gust are, mi-am luat cafea, ca de obicei). Nu se aude scârţâitul podelei şi nu se simte mirosul vag de praf şi de haine ţinute prea mult în dulap. Nu apare nici fratele lui S.H. - Mycroft - care locuia în Pall Mall - nici un pachet de ţigări. Paranteză - nu ştiu de ce am reţinut că M.H. avea o mână "lată ca o aripioară de focă".

Dacă mi s-ar fi spus că pot să iau orice de acolo, din casă, aş fi plecat cu ceainicul, un fluture şi ocheanul. Plus un sfeşnic, cu tot cu lumânare. Poate şi lupa? Aş fi făcut-o cadou (ştiu eu cui). Asta îmi trece prin minte acum, peste câteva minute poate că mi-aş dori altceva. Cred că şi unul dintre fotolii mi-ar fi plăcut să-l am, însă ar fi fost prea greu să-l duc de colo-colo, până la mine în cameră (2.331 km distanţă). Mă întreb dacă în căptuşeala lui nu era ascuns ceva, nu ştiu ce, însă teribil de cumva...
























0 comentarii

Publicitate

Sus