Fiindcă eu însămi mă scald în plăcerea de-a ridica statui de cuvinte chinului de dinainte, de aceea am decis să îţi scriu.
Mă spăl pe mâini azi de toate poveştile triste pe care le-am construit şi reconstruit, acelea despre vechi istorii dureroase, care mă-mpung noaptea cu coarnele lor de-ndrăcite în timp ce tu, tu mă ţii în braţe protector, cuibărindu-mă-n tine ca pe propriul tău miez. Mă lepăd de toate scriind - fără să stau cu burta la soare - despre fericire.
Pentru că îmi scriai noaptea poezii înghesuite pe post it-uri galbene, şi mi le lipeai pe oglinda din baie - să le citesc înainte de-a pleca la serviciu, dimineaţa, să le port cu mine toată ziua, colorate eşarfe înfăşurate sub piele - pentru că mi-ai adoptat pisica înrăită şi-i cureţi tava bombănind în versuri caraghioase în timp ce eu mă lăfăi între perne, pentru că eşti un spiriduş bosumflat, cu braţele lungi măturând asfaltul oraşului plicticos.
Pentru că râdem la Seinfeld şi nu mă dai afară dup-aia - poate pentru că mereu adorm spre final şi ţi-e milă să mă trezeşti - pentru că ne tragem şuturi imaginare în fund pe scara blocului şi sărim în sus ca-n desene animate, râzând cu lacrimi, pentru că te opreşti şi-l mângâi pe cap pe câinele Dumitru şi-i cumperi crenvurşti şi pentru că nu te-ai supărat când te-a-nhăţat de deget.
Pentru că nu mi-ai citit pe furiş povestirile, extrase din trecutu-mi ca mizeria scoasă cu pompa, ffflup, de pe canalizarea mea intimă.
Pentru că plimbi cărţi în rucsac aşa cum alţii îşi poartă copiii-n cărucioare.
Pentru că încă mai ştii ce delicios de bine e să fii singur şi pentru că încă-ţi mai aminteşti ce cumplit era să fim singuri de tot.
Aş putea, sigur, dacă aş lua-o cronologic, ca-n orice poveste, să scriu despre cum fericirea în doi poate începe în lacrimi. Despre balconul stropit de ploaie şi bere, care a ascultat secretele noastre încrustate în muzică şi a cântărit bătrâneşte, punând în cele din urmă verdictul neaşteptat - mai ştii, creanga aceea care a lovit scurt în taburetul de lemn. Şi-n ultimă instanţă, despre gaura mică din colţul interior al ochiului, aceea care se vede când îţi apeşi pleoapa inferioară cu degetul. Anusul minuscul al tuturor durerilor noastre.
Dar am promis să mă spăl pe mâini, azi cel puţin, de toate istoriile astea triste. Singura poveste de azi, premianta frumoasă, pare simplă şi cuminte; se leagănă într-un post it de cinci pe cinci ca-ntr-o haină largă. Îţi voi lipi bileţelul diseară pe monitor, să nu mă cerţi dacă locul o să rămână puţin lipicios. Totul lasă urme.
(desen de Erwan).