Dansînd cu mopul

Mascote haioase, desenaşe animate, cîntecele uşurele... cam astea sînt ingredientele de bază folosite în publicitatea pentru produsele de curăţenie menajeră...

Chiar contează părerea copiilor în decizia de cumpărare a detergenţilor pentru suprafeţe casnice? Nu. Aceste produse, cu publicitatea aferentă, sînt destinate adulţilor, în special de sex feminin.

De ce atunci coregrafia disneyană caracteristică spoturilor? De ce buchetele acelea de flori multicolore şi repede crescătoare care ademenesc vecinii prin uşă cu parfumul lor? De ce echipele acelea de omuleţi animaţi care, după ce au spălat cu mişcări imperceptible, alunecă pe suprafaţa căzilor, chiuvetelor şi plitelor, ca pe sanie? De ce răţuşca aceea care se vîră în tun ca un om-ghiulea de la circ, dacă nu cumva face salturi rotit-încremenite ca în Matrix, agitînd nunceagul asemeni unui maestru în arte marţiale? De ce acel soi de duh al lămpii, care iese de fapt dintr-un tub deşurubat, la un simplu fluierat, ca să îşi ajute protejaţii, prinşi în aprige competiţii de înlăturat murdăria? Şi de ce totul îmbăiat cu muzică voioasă, uşor stridentă, care stăruie apoi în mintea cui o ascultă fie şi întîmplător?

Nu era de ajuns să ni se arate cum şterge gospodina cu cîrpa, buretele sau mopul înmuiate-n soluţie? Nu era destul de elocvent, pentru a ilustra acţiunea anti-microbiană, să ni se arate clasica animaţie cu monstrişori oribili care dispar sub acţiunea detergentă? Nu era suficient să vedem familia fericită zîmbind în razele emanate de suprafeţele proaspăt şterse?

Dacă v-a apucat deja căscatul aveţi răspunsul. Baia şi bucătăria sînt, văzute din punct de vedere "matur şi responsabil", nişte regate ale banalităţii. Le arăţi o dată murdare, încă o dată apoi strălucind de curăţenie şi spui... ce spui? Efectul de "curat-lună" şi-l atribuie toate mărcile concurente din domeniu (şi sînt peste trei numai cele mari, cu publicitate cît de cît constantă la TV). Cum să le diferenţiezi, dincolo de nume şi ambalaj? Răspuns: cu cîte o poveste simplă ataşată fiecăruia (de fapt un tipar de poveste), cu personificarea fantezistă asigurată de cîte un brand character (un fel de mascotă confecţionată ştiinţific), pe cît de ghiduşă şi copilăroasă, pe atît de capabilă să se fixeze în adîncurile conştiinţei. Regresia, recăderea subită şi nostalgică în lumea copilăriei, capabilă să garanteze memorizare mai abitir decît restul informaţiilor deversate zilnic asupra noastră, e strîns legată de evocarea căminului, a cuibului familial şi reprezintă o reţetă sigură de făurire a notorietăţii în branşa produselor casnice de curăţenie.

Şi apoi... acest efect hiperboloc-cofegrafic include şi o transfigurare graţioasă. E mai plăcut, mai civilizat, mai conform atitudinii negustoreşti, să discuţi despre closete arătînd flori, răţuşte sau duhuri ale lămpii...

(articol preluat din Observator Cultural, ianuarie 2004)

Scrie un e-mail autorului la [email protected].