Întrebare: Când aţi primit vestea acestui premiu din partea Academiei Europene de Film, aţi fost plăcut surprins ori şocat?
Stephen Frears: Şocat, pentru că mi se pare o idee ridicolă. În primul rând, te face să te simţi foarte bătrân, în al doilea rând pentru că nu iau foarte în serios acest gen de premii. Ele pot fi luate în serios, dar nu de către mine. Fireşte că un astfel de premiu te flatează, dar rişti să o iei razna dacă începi să crezi că îl şi meriţi.
Î: Vă gândiţi de multe ori la filmele pe care le-aţi făcut?
S.F.: Într-un fel doar la asta mă gândesc, pentru că e munca mea, dar încerc să o fac rămânând cu picioarele pe pământ. Niciodată nu îmi revăd filmele. Uneori vezi lucruri pe care le-ai făcut în tinereţe şi spui fie: "Uite, pe atunci îmi ieşea, acum nu-mi mai iese!", fie: "Aici nu mi-a ieşit prea bine". Uneori ţi se pare că ai evoluat, alteori că ai involuat. E prea periculos să-ţi revezi filmele.
Î: V-aţi început cariera la BBC. Unde ar fi cel mai potrivit azi pentru un tânăr cineast să debuteze în carieră?
S.F.: E greu de spus. Ce a avut generaţia mea - Ken, Mike (n.red. Ken Loach şi Mike Leigh) şi cu mine, a fost o lume foarte stabilă. Am făcut şi trei filme pe an. Aşa înveţi, dintr-o anume stabilitate. Nu era vorba despre a face filme pentru bani. Societatea de atunci era mult mai egalitaristă. Erai judecat de semenii tăi, dar nu trebuia să faci bani pentru ei. Deci am fost crescut la un fel de creşa de aur. Cred că am avut posibilitatea să ne deprindem de tineri cu nişte valori foarte bune.
Î: Ce amintiri aveţi de la momentul fondării Academiei Europene de Film ca un club al regizorilor? Ce vă propuneaţi prin asta?
S.F.: Tocmai mă întorsesem de la Oscaruri, deci treceam de la una la alta. Cred că vroiam să fim iconoclaşti şi să facem ceva nou, şi cred că am ratat acest lucru în sensul că am făcut o versiune europeană a ceea ce americanii deja făcuseră. Amintirea mea cea mai puternică e că vroiam să dăm filmele producătorilor, nu regizorilor. Producătorul şi regizorul polonez Krzysztof Zanussi a început să râdă. "De ce râzi?", l-am întrebat. "Pentru că la noi statul este producătorul."
Î: Cel mai recent film al dumneavoastră, Lay the Favorite, merge în curând la Festivalul de la Sundance.
S.F.: Un prieten de-al meu, D.V. DeVincentis, l-a scris. Mi-a povestit despre el odată, când am luat masa, iar subiectul mi s-a părut foarte interesant (n.red. - lumea pariurilor sportive din SUA văzută prin ochii unei novice.). Pe măsură ce am avansat în el mi s-a părut tot mai interesant.
Î: Deci a fost bine să vă reîntoarceţi în America? (n.red. Stephen Frears a mai făcut peste Ocean The Grifters, High Fidelity, The Hi-Lo Country şi Mary Reilly.).
S.F.: Da, m-am simţit foarte bine. Am filmat mai ales în New Orleans, care e un oraş superb. N-am de ce să mă plâng.
Î: Cât de greu e să lucrezi cu marile vedete de la Hollywood?
S.F.: Am lucrat la Lay the Favorite cu Bruce (n.red. - Bruce Willis) şi a fost minunat. Auzisem şi eu poveştile pe care le ştie toată lumea, dar el a fost grozav. Marile vedete americane sunt prezenţe foarte puternice, care au cunoscut "the hard way". Trebuie să ştii să te descurci cu ele. Cum te descurci? Păi poţi să ai noroc sau poţi să n-ai. Sunt oameni deştepţi şi foarte influenţi. Aşa e, de pildă, Dustin Hoffman.
De fapt, e ca peste tot în lumea filmului: trebuie să ai argumentele cele mai bune ca să poţi câştiga o discuţie în contradictoriu. Dacă ridici vocea, ai pierdut. Îmi amintesc când a venit Glenn Close la Paris pentru Dangerous Liaisons şi mă gândeam: "Femeia asta e foarte deşteaptă. Dacă sunt idiot, sigur o să-mi spună".
Î: Pentru proiectul de faţă aţi folosit bani americani?
S.F.: Americani şi francezi, dar e tot mai greu să găseşti bani.
Î: Aşteptaţi ca această criză să provoace ceva în plan artistic?
S.F.: E nevoie de timp. Ce se întâmplă acum trebuie digerat pentru a putea face mai târziu subiectul unui film.
Î: Aţi văzut The Iron Lady? (n.red. filmul Phyllidei Lloyd despre Margaret Thatcher.)
S.F.: Am văzut un fragment din el şi mi s-a părut că arată groaznic. În schimb, Meryl Streep e foarte potrivită în postură de femeie bătrână. (Râde.). Să nu scrieţi lucrurile asta.
Î: Ce discutaţi cu ceilalţi regizori?
S.F.: Între noi, regizorii, vorbim despre boli şi despre corpurile care ne lasă treptat baltă. (Râde.). Vorbim despre lucruri foarte practice, printre care lipsa locurilor de muncă.
Î: Aveţi colegi care vă împărtăşesc punctele de vedere artistice?
S.F.: Prefer să le împărtăşesc scriitorilor. Prietenii mei sunt scriitori, nu regizori. Cum nu sunt scriitor, mi se pare tot mai mult că scrisul e mai interesant. Nu ştiu cum aş avea o discuţie asemănătoare cu un regizor.
Î: Nu vorbiţi cu Peter Morgan? (n.red. - scenaristul filmului The Queen, realizat de Frears în 2006).
S.F.: M-am întâlnit alaltăieri cu el pe stradă. E un scenarist bun.
Î: Ce le spuneţi studenţilor dumneavoastră (n.red. - de la National Film and Television School din Beaconsfield) despre regia de film?
S.F.: Nu prea sunt convins că le spun ceva. Cineva avea o vorbă: regia nu poate fi predată, doar învăţată. Când cineva face un film, poţi să ajuţi spunând pe ici, pe colo ce nu merge sau ce trebuie ajustat. În ultimă instanţă, totul se reduce la cineva care pune camera şi filmează nişte actori, după care intri în chestiuni tehnice - naraţiune, caracterizare, cum spui povestea - iar eu sunt foarte practic la acest capitol.
Î: Dumneavoastră ce aţi învăţat de la Karel Reisz?
S.F.: Cum să fiu om, cum să trăiesc şi să gândesc. A fost vorba de nişte valori mai complexe decât de cum se face un film. Lucrul pe care întotdeauna îl spun studenţilor este că au obligaţia să se facă "employable", adică să îşi poată câştiga existenţa. Pe drum atingi însă şi alte valori. Mi-am petrecut o viaţă întreagă mergând pe stradă şi gândindu-mă la ce mi-au spus profesorii mei până când mi-am dat seama că ce mi se spusese era în mine.
Î: Le arătaţi studenţilor fragmente din filmele dumneavoastră?
S.F.: Prefer să lucrez pe filmele lor, dar tot ajungi să le spui vorbindu-le despre filmele lor: "Uite cum a acţionat persoana asta când s-a confruntat cu această situaţie." Vorbim despre situaţii simple. De pildă, cineva intră într-o cameră şi dă peste un cadavru. Hitchcock făcea aşa.
Î: Există o temă favorită pe care nu aţi transpus-o încă pe ecran?
Nu gândesc aşa. De regulă, cineva vine şi spune: "Vrei să faci un film despre cutare lucru?", iar eu răspund: "E o idee foarte interesantă!" Îmi place să muncesc, îmi place să lucrez pe idei care mi se par interesante, deci îmi doresc să-mi păstrez această disponibilitate, iar oamenii să continue să mă surprindă.
Î: Vi se întâmplă să refuzaţi proiecte?
S.F.: Da, sunt foarte selectiv. Acesta e, de fapt, adevăratul noroc.
Î: Există vreun scenariu pe care vă pare rău acum că l-aţi refuzat?
S.F.: Ridley Scott m-a întrebat dacă nu vreau să fac Thelma and Louise, dar n-am apucat să citesc scenariul. Pregăteam The Grifters, iar agentul meu mi-a spus că nu e nimic deosebit la Thelma and Louise. (Râde.). Oricum nu cred că l-aş fi putut face la fel de bine ca Ridley. Pe atunci aveam multă încredere în agenţi.
Î: Ce părere aveţi despre nominalizările din acest an la Premiile EFA? Putem vorbi de un trend european?
S.F.: Nu prea ştiu cine e nominalizat. The King's Speech nu e de acum şase ani? (Râde.). Mi-a plăcut foarte mult The Artist. Din câte am înţeles, autorul lui (n.red. Michel Hazanavicius) făcuse până acum filme comerciale şi a avut dificultăţi în obţinerea finanţărilor. Dar a reuşit şi a făcut acest film frumos. A fost un an bun, dar n-aş putea să vă spun dacă există un trend.
Î: Aţi încercat vreodată să faceţi un film numai în scop comercial?
S.F.: Într-un fel orice film are şi un scop comercial. Ce mă interesează pe mine e să echilibrez divertismentul şi inteligenţa. Toate filmele sunt dintr-un punct de vedere comerciale, dar trebuie să fii realist. N-aş vrea să pierd banii oamenilor, pentru că se supără şi vin pe urmă după mine cu bâtele.
Î: Prima întâlnire a dvstră cu cinemaul s-a petrecut prin intermediul fratelui dvstră. V-aţi dus copiii la cinema?
S.F.: Când ai mei erau mici, erau mult mai multe filme pentru copii. Ţin minte că i-am dus odată să vadă Bambi.
Î: Ce vă place să faceţi în timpul liber?
S.F.: Nimic neobişnuit. Citesc sau mă uit la meciuri de fotbal, la fel ca toată lumea. Nu colecţionez timbre sau chestii de genul ăsta.
Î: Deci aţi putea face un film bun despre fotbal.
S.F.: Nu, nu pot pentru că ştiu prea multe despre "the real thing".
Î: Vă tentează 3D-ul?
S.F.: Nu mă văd făcând filme în 3D. În timp, ajungi să îţi dai seama de propriile limitări. Cred că sunt şi tot mai puţine filme care merită să fie făcute în 3D. Nu am văzut încă filmul lui Scorsese în 3D (n.red. - Hugo), dar mi-a spus el că l-a înnebunit. Nu fac astfel de filme pentru că nu cred că sunt pentru mine.
Î: Mai sunteţi critic la adresa instituţiilor politice?
S.F.: Uneori trebuie să recunoşti că ai fost învins. Ce s-a întâmplat în 2011 a fost incredibil.
Î: E adevărat că sunteţi pro-european?
S.F.: Nu ştiu dacă sunt pro-european. Îmi place modul de viaţă european, dar nu înţeleg ce se întâmplă. Înţelege oare cineva? Ne-ar fi mai bine fără zona euro? Habar n-am.
Născut în 1941, Stephen Frears e unul dintre cei mai respectaţi cineaşti, deşi nu a creat în coordonatele unui singur gen ori stil. Opera sa e foarte eclectică. Lista celor mai importante titluri ale carierei lansate în 1985 cu My Beautiful Laundrette mai include: Prick Up Your Ears, Dangerous Liaisons, The Grifters, Dirty Pretty Things, Mrs Henderson Presents, The Queen, Chéri şi, recent, Tamara Drewe. Cel mai proaspăt film al său, Lay the Favorite, cu Rebecca Hall, Bruce Willis şi Vince Vaughn, va avea premiera la Festivalul Sundance.
