Lenea lui Bumbuţ

 
Sîmbătă, 10 decembrie 2011, în noul magazin de articole foto F64, Cosmin Bumbuţ şi-a expus public proiectul Cuba continua, care se va materializa în 2012 într-un album publicat de editura Art. Cunoscutul artist fotograf tocmai s-a întors din al patrulea său voiaj în îndepărtata insulă, unde, inclusiv din imaginile sale (dar nu numai), ceea ce fascinează este o umanitate care, dintr-o perspectivă arogantă, colonizatoare, superficială, pare a se "complace" în sărăcie şi ruină, în indigenţă, o indigenţă cel puţin aparent veselă, invincibilă, nepăsătoare, în decrepitudinea post-colonială şi, deja, post-socialistă, care, dacă nu a construit nimic "la vedere", lăsînd, dimpotrivă, să se năruie totul, pare a fi fost favorizată de o extraordinară poftă de viaţă, de o energie, de un firesc, măcar, care te face să te gîndeşti că utopiile depind, totuşi, de climă, de latitudine, şi că o combinaţie precum cea dintre comunism şi Rusia sau, în general, Estul nordic al Europei nu este cea mai fericită promisiune. Să nu fie potrivit socialismul, utopia egalitară, decît Sudului, ţărilor calde, Nordul obligat la muncă pentru a-şi asigura condiţiile de trai fiind condamnat la protestantismul capitalismului? Iar construirea socialismului să nu constea, ca la noi, în Europa inevitabil occidentală, adică "nordică", în clădiri propriu-zise, ci tocmai în lăsarea în ruină a construitului, în aparenta abandonare a înseşi ideii de construcţie, în indiferenţa la construit, politicul însemnînd aici doar "conceptual" construcţie, politicul egalitar neputînd fi altceva de-construcţie, decît in-construcţie, abandonare a compulsiunii de a construi? Oricum, e clar că egalitatea nu poate să nu însemne indigenţă asumată, (de-)construită. Dar, cine ştie, poate că omul cuban nu este chiar atît de împăcat, de nepăsător la sărăcie şi la ruină pe cît (a)pare. Graţia lui îl plasează însă, cel puţin în regim vizual, ca imagine, deasupra europenilor truditori, climatic nefericiţi...

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, nu asta mi-a atras în primul rînd, în acea împrejurare, atenţia. De mai multe ori, în expunerea sa, care, fiind ţinută într-un magazin de articole fotografice şi în faţa un public compus din profesionişti, a cuprins şi interesante detalii tehnice şi procedurale, Cosmin Bumbuţ a folosit termenul "lene": lene să care aparate prea mari, lene să care după sine trepied etc.

Repetat atît de des, termenul a sfîrşit prin a-şi atinge efectul, poate neintenţionat: acela de a provoca, de a sfida, de a intriga.

De unde atîta lene, l-a întrebat un (probabil) coleg  fotograf al lui Cosmin, în finalul discuţiei? Şi oare de lene să fie vorba, nu cumva de ergonomie?
Nu, de lene e vorba, a ţinut, răspunzînd, la termenul său Cosmin Bumbuţ.

Pentru mine, proclamată astfel într-un magazin care colcăie de ultimele strigăte în materie de tehnică fotografică, după care lumea se dă în vînt, această chemare la o "lene" inevitabil contaminată de obiectul ei, deci adecvată la "Cuba continua" post-tehnică sau a-tehnologică, a sunat ca un manifest al artei care nu poate să nu însemne o depăşire şi o neutralizare a libidoului posesiv şi dominator tehnic, anulînd fetişizarea capitalistă a gadgeturilor tehnologice.

Într-un moment cînd tehnica a devenit democratic accesibilă şi cînd toată lumea poate excela (indiferent şi indistinct) în producţia de imagini (de sine), imagini care tocmai de aceea nici nu ne aparţin, nici nu sînt ale noastre, ci ale "Aparatului", "de aparat" (cum ar spune Flusser), adevărata artă (a imaginii, adică a imaginii celorlalţi) pare a proclama "lenea" "sudică", indiferenţa "cubană" faţă de tehnică, neutralizarea etică a tehnicii, detaşarea de dependenţa libidinală, handicapantă, faţă de marfa supremă a capitalismului semiotic: tehnologia producerii de imagini, de semne (de auto-recunoaştere).

Bravo şi mulţumesc, Cosmin Bumbuţ! Suveranitatea faţă de tehnică e cu adevărat semnul artei.

Tehnica nu contează, sau, în actualul stadiu de dezvoltare al tehnicii, contează, deja, mult prea puţin (simplu alibi, cu adevărat lene).

Cînd totul este posibil, cu orice e posibil.