În februarie a nins mult şi a geruit, şi nu m-am cruţat deloc şi am insistat să parcurg cât mai mult din materialele de la bibliotecă. Au fost zile în care mi-a fost un frig visceral, care a pătruns până dincolo de măduva oaselor, cu rezultat cert tratabil doar de antibiotice.
În martie am continuat lecţiile de şofat şi pe 15 am facut o simulare de examen şi m-am trezit într-o după-amiază în Titan, văzând cum politiştii se urcă şi coboară din maşinile candidaţilor, şi prin mintea mea a adiat un aer elidian presărat cu fâlfâirile de aripi ale demonilor amiezii, şi am facut 1000 de paşi înapoi şi am scuipat în sân. Primavara împletea în plase moi crengile din parc, unde cu D. am hotărât să ne facem noi promisiuni şi să dăm un like pe pagina de Facebook a dragostei.
În aprilie parcul I.O.R. era înveşmântat ca o mireasă verde, rece şi inaccesibilă, ţinând în mâini tufe de narcise. M-am prezentat temerară la examenul de conducere, pe care l-am promovat cu zero puncte penalizare. Între timp, zona de examen era cartografiată pe nenumărate post-ituri, cu carioci colorate, şi poliţistului i se făcuse un portret-arhetip, pentru a fi sigură că îi fac faţă în oricare din ipostaze.
Mai s-a insinuat cu foşnetul unei trene în calendarul inimii mele, aşa cum o face de obicei, cu petalele nonşalante lăsate de pomi să ne ningă. Aşteptam pe Corsi.
În iunie, prima întâlnire şi primul drum cu ea, o zi cu stropi fini de ploaie pe cerul de acuarelă de la Mihăileşti, cu M., cât să punem în funcţie ştergătorul din spate. La reprezentanţă am ştiut din prima că e ea, şi am iubit-o tot de atunci.
În iulie am decis să purcedem la C., matricea mea natală şi spirituală. Primul meu drum pe autostradă, după vreo săptămână de nopţi nedormite, trac şi dureri de stomac. Apoi chinuitoarele parcări prin M. şi ploile, şi Fordul Fiesta argintiu cu număr de Metro care nu ştiu ce căuta pe uliţa noastră, ba ştiu, sau nu, îmi pot imagina, sau cum am mutat-o în ultima clipă pe Corsi din calea crengilor salciei, alungate de furtună.
În august am venit în Bucureşti şi am aflat că sunt completely alone. Ca să o iau pe Corsi în centru, trebuia să mă văd acolo cu cineva. După câteva tentative de aerisit, shopping şi lamentat cu A., am renunţat şi m-am închis în castelul meu. Nici măcar ca să scriu, a fost o vară total neproductivă, ci ca să agonizez în tăcere. Cu dureri de cap şi în tot corpul. Ca să ajungem pe 25 la Tel Aviv şi apoi la Locurile Sfinte.
Pe 1 septembrie am primit un SMS, de genul ultimului, de la B. Era primul. "b. cu litere mici dar cu suflet mare". Totul avea sens în septembrie, absolut totul.
În octombrie la C. tot avea sens, şi eram atât de sigură că avea for the rest of my life.
În noiembrie am înţeles că temerile mele aveau un suport real şi că trebuie să fug, înainte să-mi pară rău. Tot în noiembrie, lumea de la C. a ameninţat să piară.
În decembrie am făcut multe drumuri prin Bucureşti cu Corsi, umilită la maxim de abilităţile partenerilor de trafic, am petrecut ore bune de Crăciun la secţia de geriatrie a unui spital şi m-am încredinţat că orhideea de la B., ai cărei boboci se uscaseră din faşă în septembrie, are de-adevăratelea ramuri cu rod.
***
PS: Topurile anului 2011 şi / sau dorinţele voastre pe 2012 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.