Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Topuri  Sageata  Topuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aproape sfârşitul lumii


Beatrice Lăpădat

06.01.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu îmi place să fac îmi bilanţuri la sfârşit de an, pentru că simt că asta mă obligă într-un fel să îmi propun ceva şi pentru anul următor, ceea ce nu se poate atunci când nu ai prea multă încredere nici în ziua de mâine. Una peste alta, 2011-le meu a fost foarte prost şi spun asta cu un oarecare sentiment de vinovăţie faţă de mulţii oameni minunaţi care au stat pe lângă mine. Nici eu nu mă aşteptam ca un an în care am parte de multe festivaluri bune, de la Enescu şi SoNoRo până la FNT, să iasă atât de defect.
 
Pentru că mi-am ratat prin propria bunăvoinţă momentele care ar fi putut fi mari şi memorabile, o să mă concentrez asupra unor episoade oarecum aleatorii şi poate nu la fel de semnificative din exterior. Aşadar, creierul meu trecut printr-o depresie de cinci luni nu uită că, totuşi, în 2011, s-au întâmplat următoarele:

 Am primit cel mai frumos şi diafan zâmbet masculin din douăzeci şi trei de ani de existenţă. S-a întâmplat într-o atmosferă muzicală, în câteva secunde, venit din partea unui străin, ca să fie misterul ca la carte. Eu, de mirare, nu am apucat să zâmbesc înapoi. Când mi-am amintit că trebuie să zâmbesc şi eu, pianistul deja nu mai era acolo.

 Apropo de muzică (dar ce nu e "apropo de muzică"?) şi de FGE - nu o să vă povestesc despre Barenboim şi alte mari vedete. Nici despre perfecţiunea concertelor de la Ateneu, de la miezul nopţii. Nici despre câteva simfonii magistral dirijate la Sala Palatului. Vreau să vă spun doar despre cinci minute care m-au marcat hipnotic. Ele s-au consumat la concertul lui Gidon Kremer, când a cântat la bis Liebesleid, o piesă aparent siropoasă şi deloc complicată a lui Kreisler. Cu geniu melancolic, Kremer a transformat scurta lucrare într-o îngânare dubioasă şi plină de lentoare şi toropeală a morţii. Ca un schelet umplut cu muzică, cam aşa a sunat interpretarea îngrozitor de tristă şi frumoasă a sa. Cu siguranţă printre cele mai de neuitat cinci minute de muzică din Festival. Thomas Mann le-ar fi adorat şi el.
 
 Descoperirea coregrafică a anului a fost în mod cert Lucinda Childs, zeiţa rece şi lucidă a minimalismului. Einstein on the Beach mi-a pătruns în toate fibrele, anulând graniţa stupidă dintre matematică şi emoţie (PS: Aproape în toţii anii de şcoală am fost în pragul corigenţei la matematică). Şi am ajuns să o iubesc pe Lucinda Childs pentru că mi-a modificat semnificativ percepţia asupra propriilor energii corporale într-un moment în care devenisem doar o masă indiferentă de oase şi carne aleatoriu aduse laolaltă.

 Obsesia cinematografică a anului: Xavier Dolan, irezistibilul copil-minune canadian ("adorable, formidable, adorable, formidable"), acest Mister-Hipster pe care nu poţi să nu îl iubeşti de la prima trecere a mâinilor sale prin coafura lui cu aer vintage. Dincolo de aceste mici subiectivităţi feminine, cred că e evident pentru toată lumea că talentul lui Dolan e unic în peisajul cinematografic la ora asta. Dar pentru 2012 mi-am propus să depăşesc, totuşi, această experienţă care tinde să se transforme în patologie şi să descopăr şi alţi regizori, chiar dacă altul la fel de cute nu o să mai găsesc :) 

 Foarte adânc s-a impregnat însă în mine şi Tatarak, chiar dacă gender roles sunt cât se poate de previzibile şi chiar dacă suflul de o stranie feminitate al Krystynei Janda te înfioară mai mult decât toate teoriile feministe citite în şase luni.
 
 Mă mir că cineva care petrece atât de mult timp pe Facebook (salutare, prieteni!) a mai avut timp şi de descoperiri culturale. O idee bună topul ăsta.
 
 Undeva prin martie, la Urgenţă. Mă uitam în sus plictisită la cum îmi curge nu-mai-ştiu-ce-lichid prin vene. La un moment dat, apare Georgiana, o fetiţă de clasa a III-a care nu putea fi convinsă să stea la injecţii. După injecţie şi plânsul care m-a făcut şi pe mine să plâng, Georgiana mi-a explicat calmă: "Ştii, eu sunt o fetiţă mai sensibilă, îmi vine repede să plâng la orice, de-aia am plâns mai devreme". Câteva săptâmâni mai târziu, când am reţinut că a fost ziua ei, m-am uitat puţin la Prinţesa Fantaghiro de dragul ei. Şi al inocenţei ei care va fi din plin brutalizată peste puţină vreme, dar ea încă nu trebuie să ştie.

 Şi copilul divin de patru ani care m-a ţinut de mână în timp ce ascultam plângând Fata şi moartea de Schubert la Ateneu. N-am ştiut ce să-i răspund când m-a întrebat la sfârşit de ce am plâns, pentru că nu doar din cauza muzicii plângeam.

 Când nu mai ai maestru călăuzitor, te bucuri că Magistra este încă lângă tine, oferindu-ţi înţelepciune, speranţă, cărţi, bibliografii şi dulciuri :) Mulţumesc!

 Un weekend plin de revelaţii cu şi despre Sergiu Celibidache alături de doi dintre foarte puţinii săi discipoli autentici, Ana-Maria Avram şi Iancu Dumitrescu, prietenii mei spectrali cărora, de asemenea, le mulţumesc.

 La sfârşit de an, am primit de la unul dintre elevii mei din clasa a II-a o ciocolată. Băieţelul are una dintre cele mai sfâşietoare poveşti pe care le ştiu din şcoală. Au trecut câteva săptămâni şi încă nu îndrăznesc să o desfac. Simt că aş devora, odată cu ea, şi lacrimile acestui copil care a şi plâns în faţa mea. Şi ce drept am eu să fac asta?

 Sora mea, care a coordonat circularitatea stranie a acestui an. A avut grijă de mine în timpul căderii de calciu cu care am intrat în 2011, an la sfârşitul căruia a avut iar grijă de mine, îmbibată fiind în gripă şi alte dureri.

 Că doar viaţa nu o fi doar depresie şi neputinţă! Therefore, special glamorous thanks to all my beloved gorgeous sassy gay friends ;)

***

PS: Topurile anului 2011 şi / sau dorinţele voastre pe 2012 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • cititor în stele , 06.01.2012, 23:19

    Hetero au voie să te îmbrăţişeze năzuroaso ? 2012 ferit , afurisit de fericit !

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Top (foarte personal şi puţin cam eclectic) 2018, Alexandru-Radu Săvulescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bi-lanţ 2018, Oana Cristea Grigorescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Tu ce ai făcut anul trecut? - 2018, Radu Bobică (4.7/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Dincolo de aparenţe. O privire asupra anului 2018, Alin Vara (3.8/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 2018 şi forma sufletelor dragi, Iulia Hossu (4.5/5 - 11 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer