Ca pentru orice (aproape orice) student aflat în ultimul an de facultate, viaţa a fost grea. Multe proiecte, multe lucrări de scris, stres, certuri cu oameni dragi, ieşiri puţine şi alte tristeţuri. Dacă ar fluiera pe fundal acum Balada amărâtului (care nu există, dar ar putea - titlul are mult potenţial, trebuie să recunoşti) poate ţi-aş stoarce şi o lacrimă.
Să aplici la un program în afara ţării este nebunie. Drumuri mai încâlcite probabil că întâlneşti când devii om mare, dar până atunci (care e foarte aproape) procesul de aplicare mi s-a părut printre cele mai alambicate, dificile, descurajante... dar care mi-au oferit satisfacţii puternice. Zeci de descrieri, recomandări, adeverinţe, trimite prin poştă, trimite prin e-mail, teste, examene, termene limită... toate au rămas într-un norişor care mai plouă din când în când cu amintiri, dar doar atât.
Nu o să-ţi spun de ce am hotărât să plec şi nici nu o să dezbat situaţia învăţământului în România. Cred că mai important decât unde înveţi este cum înveţi. Eu învăţ cu entuziasm. Mi-am dorit mult să ajung acolo, am ajuns şi acum mă bucur de recoltă. Îmi doresc pentru 2012 să am acelaşi entuziasm, să-mi propun ţeluri mai înalte şi să le ating. Îţi doresc asta şi ţie! Pentru că ne stă bine să fim bucuroşi, voioşi, de succes.
A. Tudose
...nu pot să tac
...
Sau să-ţi spun mai bine despre nepoţelul meu? Despre părinţii lui sau despre părinţii mei, despre mătuşa, unchiul, cumătra, cuscrii sau cine o mai exista, despre toţi ţi-aş putea vorbi necontenit. Anul acesta am redescoprit frumuseţea familiei, căldura unui cămin.
Avem un nou membru, Valentin, care împlineşte curând trei luni de viaţă. Noi toţi ne-am strâns în jurul minunăţiei şi ne-am bucurat de fiecare zâmbet sau scâncet al lui. I-am cântat de la Tudor Gheorghe şi am dănţuit, doar-doar om îmbuna copilul. Lui nu i-a păsat. Noi în schimb am fost foarte bucuroşi că ne-am regăsit şi ne-am putut comporta simplu, copilăreşte. "Că doar suntem ai noştri" spunea unchiul meu în timp ce ne strângeam toţi să încăpem la o măsuţă care putea la fel de bine să fie piesă de decor într-o casă de păpuşi. Nu, nu era aşa de frumoasă - era aşa de mică.
Să fiu printre ai mei mă ajută să ştiu cine sunt, să ştiu că aparţin de ceva, cuiva. Nu prea înţeleg care e mecanismul, dar renunţarea la o parte din libertatea mea în acest sens mă face fericită. Ştiu, sunt o fiinţă ciudată. Ce mă linişteşte totuşi este că şi tu probabil eşti la fel. Anul trecut m-a ajutat să înţeleg mai bine ce este în jurul meu şi să apreciez altfel ceea ce am. Pentru 2012, sper să apreciez altfel cine sunt.
Tot eu.
***
PS: Topurile anului 2011 şi / sau dorinţele voastre pe 2012 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.