05.02.2012
E multă lume într-o operă de artă, e nevoie de multă lume pentru o operă de artă, o operă de artă este o manifestaţie. Mai mult şi, tragic-mesianic - pierdere-speranţă -, altceva decît, cum se spune, o lume: manifestezi, ieşi, te arăţi, te exprimi tocmai pentru că ai pierdut lumea. Oamenii manifestează cînd îşi pierd - li se ia - lumea, dreptul la lume, de a fi/face lume. Dacă lumea n-ar dispărea tot timpul, dacă oamenii n-ar fi privaţi tocmai de mediul lor existenţial, adică de lume, n-ar exista nici artă, dar nici politică: cea din urmă promite lumea, redarea/refacerea lumii, cea dintîi constată decesul umanităţii ca lume, restaurînd sensibilitatea la pierdere, şi reface, artificial, simbolic, lumea, legătura de lume a omului. Orice operă de artă este o chemare, o convocare, o manifestaţie. O adunare simbolică, deci perfomativă.

Oamenii nu vor, nu cer, nu reclamă acum şi poate niciodată doar şi în primul rînd calitate a vieţii, ci calitate umană a celor care au pretenţia, enormă, exorbitantă, de a-i reprezenta, de a fi pentru-ei (în acelaşi timp în locul lor şi de partea lor: sinecdocă vie), deci a oamenilor publici, politici, cu pretenţii de universalitate.
 
Critica estică, est-europeană, a capitalismului ar putea avea o importanţă globală graţie, tocmai, unui specific istoric "local"? "Spune", reclamă, vede eventualul anticapitalism estic (care trebuie, tocmai, construit) altceva decît "văd" alte margini, alte colonii "secularizate" (citeşte: "camuflate"), Sudul, "Sudurile", de pildă? Ce diferenţiază, ce lumini critice şi practice pot aduce Estul, "Esturile", la hermeneutica performativ-politică a capitalismului?
 
Capitalismul, ni se spune/ne spunem, este global. Dar este el şi omogen, acţionează el pretutindeni la fel? Globalitatea capitalismului nu ţine mai mult de proiect, de intenţie, de vizare? Dar poate fi "anticapitalismul", ca percepţie practică perfomativă, deci ca program, la fel într-un Sud sărac care nu a cunoscut niciodată activ modernitatea nici sub forma primă, "genuină", a capitalismului, nici sub cea reactivă, deci la fel de activă, a comunismului istoric? Percepţia noastră, aici, în Est-Sudul Europei, n-ar trebui să fie alta, mai bogată, mai cultivată, mai nuanţată, mai avizată, mai "experienced"? Teoretic, ideal, ba da. Numai că această bogăţie, care ne singularizează, dar ar putea să ne lumineze şi să întărească anticapitalismul universal, trecuie construită, experienţa, ca întotdeauna, trebuie reconstruită. Acesta ar fi să fie vastul proiect al ştiinţelor sociale şi umane regionale.
 
Poate ar trebui să ne permitem mai puţine iluzii, dar şi să vedem cum, în ce condiţii s-a trecut, "la noi", de la capitalism la comunism.
 
Ce poate face arta, ce pot face artele, în aceste condiţii? Cum pot ele documenta percepţia?
 
De exemplu construind, căci este un artefact, sensibilitatea istorică, ceea ce aş numi afecte istorice rezumative, sintetice, pe care numai arta, sau nişte ştiinţe socio-umane practicate artistic. De exemplu: vă daţi seama ce s-a mai ofticat capitalul american cînd au pierdut Cuba? De atunci, se răzbună. Dar şi ce repede s-au spălat pe mîini, abia presaţi, cedînd Estul Europei, reprezentanţii politici ai capitalului, dînd fuga în schimb să-l recupereze fără să-l fi recîştigat, fără să-l fi recucerit sau măcar răscumpărat, deci fără altfel de cheltuieli-investiţii decît cele simbolice, ideologice, de fapt pur afective, după ce l-au lăsat să se ruineze? Capital = Raţionalitate? Nici pomeneală: Capital = Afecte primare. De fapt, aceeaşi aporetică raţionalitate limitată, imediată, restrînsă: e raţional să nu ieşi din raza interesului egoist, să faci din lipsa de orizont, gard, zid.
 
Dar e nasol, nu-i aşa, cînd masele devin la rîndul lor egoiste, cînd vor să consume, să călătorească, să trăiască bine?
 
Util, deci, pentru orice luptă e ca în cazul capitalului, cu atît mai mult cu pretenţii şi vizare globale, să nu presupunem, uman, decît orbire, a-sensibilitate programatică, tele-calcul, delegare tehnică an-umană, cînd apar, totuşi, în mare, afecte, acestea fiind din gama restrînsă a dispreţului sau, cel mult, a uimirii şi, la urmă, a urii.     
 
Or, numai arta, sau de fapt nişte practici artistice, un mod artistic care să scalde ştiinţele socio-uman poate reconstrui, sintetic, simplificat, aceste constructe care sînt afectele istorice.
 
"Former West"? Gata cu dihotomia Est/Vest? Iluzie: iat-o că revine, după ce capitalismul a făcut ravagii pe aici, recuperînd, reaservind, resărăcind întreaga zonă, experimentînd avansat, ceea ce încă nu-şi permite în Occident, lepădarea bunului instinct capitalist de "mezalianţa" cu "sensibleria" democratică. Estul, pierdut de către capitalism, a putut fi recuperat prin cultivarea confuzelor nostalgii după o capitalist-democraţiei mai mult decît problematică, la rîndul ei simplu construct.
 
Ajutat de Criză, lucru de care, istoric, ar trebui să fim mulţumiţi, Estul reapare, ca entitate socio-geografică însă: după Estul geo-politic, construct supraimpus capitalist-(anti)comunist al "Războiului Rece", noul Est, Re-Estul e un Est Social, în care nivelul geo nu mai e (sau nu e încă) politic, construit ideologic de sus în jos, ci exprimat social, "orb", de jos în sus, ca răspuns-replică, de o umanitate abuzată, atacată, epuizată istoric.
 
După Estul ideologic, macro-politic, al "popoarelor" din 1989, un Est în sfîrşit al oamenilor, al socialului?
 
(va urma, cîndva)

0 comentarii

Publicitate

Sus