Picturescue

Cuvînt-înainte la Irina Botea & Nicu Ilfoveanu, Picturesque - Avant-chronique, Anca Poteraşu Gallery (pînă la 2 martie 2012)
http://www.ancapoterasu.com/index.php?section=ex_detail&exID=31
 
Aşa cum ochiul vede fără să ştie, înregistrând "periferic" ceea ce nu vrea, ceea ce tocmai privirea sa conştientă şi "intenţională" (creatoare de "obiecte" şi de "fenomene") marginalizează, exclude, subordonează, făcând în felul acesta dreptate în mod neintenţionat, în afara intenţiei muncitoare, exploatatoare, producătoare de "sens", şi mâna poate să greşească justiţiar, vrând, de pildă, aşa cum mi s-a întâmplat, din fericire, mie, să scrie Picturesque, dar ajungând să scrie Picturescue.
 
Poate fi pitorească o zonă abandonată? Ceea ce nu vede nimeni mai este un peisaj? Cei care locuiesc frumosul plastic, pictural stereotipizat, îl şi percep? Pot fi ei fericiţi, mulţumiţi, idilic, cu condiţia "pitorească" (a trăi în/ca tablou)? Se opune economia culturii? Cât de diferită este exploatarea naturii în una şi în cealaltă? Poate fi esteticul condiţie existenţială? Cît de autodeterminat?
 
"Ce e pitoresc aici? Tot ce vedem. (...) O imagine pitorească", spune, după ce s-a învârtit în cerc încercând să constituie, pentru noi, Imaginea unui loc uitat, abandonat, "pitoresc" în sine, deci pentru nimeni, "Călăuza" acestei neo-"Zone" strugaţkian-tarkovskiene dezindustrializate, rezervaţie nici măcar a privirii, care tinde să acopere, momentan, România, ţară a Estului postcomunist în curs de recuperare capitalistă. Numai Imaginea poate fi pitorească, dar Imaginea trebuie, tocmai, constituită, lucrată, produsă. Iar în acest film totul (se) priveşte, e privire, inter-producţie imaginală: oamenii "au plecat unde au văzut cu doi ochi", lăsând în urmă blocurile arătând "ca nişte orbi, cu ochi care privesc spre nicăieri". Imaginea nu se mai constituie pentru că nu ne mai priveşte (cum spune Georges Didi-Huberman). Cei câţiva locuitori care au mai rămas în fosta zonă industrială abandonată (natură de nimeni regăsită) sunt închişi în absenţa imaginii, într-o imagine care nu se mai constituie decât pentru ei, în măsura în care, ne-priviţi, se mai privesc aşa cum privesc, nocturn, cerul (sublim microsocial). Imaginea e socialitate, şi depinde de tehnică, de "industrie".
 
Modernitatea primă, hard, azi dezafectată, a exploatat natura, dar, "periferic", prin aceeaşi mişcare industrială, a creat şi pitorescul romantic, peisajul, turismul: Imaginea. Making-off discret inclus, Picturesque încearcă să recupereze, să salveze măcar pitorescul - Picturescue -, demonstrând că frumosul normat, imaginea picturală sunt muncă, extracţie, exploatare, industrie grea, abandonul industrial dezafectând în egală măsură şi pitorescul din lipsă de privitor, adică de producător-beneficiar. "Pitorească" nu poate fi decât o natură locuită, umanizată, exploatată, pre-dispusă de către om pentru om. Paradisul e intra-istoric.
 
Iar pitorescul e relaţie socială, şi chiar industrie, exploatare, "minerit" prin tehnicile fotografic-cinematografic ale imaginii. Care, însă, aşa cum ni se dă aici de văzut, nu sunt de-ajuns pentru o salvare.