M-am întâlnit, aşadar, pe coridor, cu fostul decan Chatterjee, care e o mână de om şi l-am oprit. Sunt, zic, şeful de promoţie de la MSArch din 1994, am acasă o fotografie cu dumneavoastră înmânându-mi onorurile, ce mai faceţi? A părut sincer emoţionat să îi aduc aminte de începuturile programului său de împodobire arhitecturală a campusului, deşi, evident, nu-şi amintea deloc de mine. Desigur, am dus o partidă de small talk, cum se face în astfel de situaţii. E interesant să vezi cum acest omuleţ a schimbat, nu singur, dar a generat schimbarea unui întreg campus şi, prin contaminare, a unui întreg oraş. O idee, urmărită fanatic, care produce efecte fizice dintre cele mai spectaculoase: a te plimba prin campus, acum, este a face o lecţie de arhitectură contemporană, de la postmodernism la deconstrucţie şi după, dacă nu neapărat prin capodopere, atunci măcar prin autori reprezentativi. Între timp, însă, a apărut o altă nemulţumire. Bine, avem clădiri nemaipomenite, dar prea puţin spaţiu public, ca să nu mai vorbim de verde! E drept că lângă campus este un parc urban, mai degrabă o grădină, Burnett Woods, care suplineşte dorul de zarzavat al studenţilor. În schimb, spaţiul public este realmente deficitar. Desigur, sunt stadioanele, două, sunt sălile de sport, tot două, e piscină - universitatea este destul de atletică, probabil peste media universităţilor americane şi are echipe prestigioase de baschet şi de fotbal. Desigur, e pajiştea din centrul campusului şi mai sunt tot felul de locuri, precum Tangeman University Center, unde mănânci, mergi la film, cumperi şi alte activităţi tipic studenţeşti. Dar, în buna tradiţie americană, e mai degrabă nevoie de parcaje decât de pieţe. Or, cumva contra-intuitiv, parcajul enorm şi deşertic din faţa turnurilor de cazare din colţul nord-estic al campusului, unde am locuit şi eu în vizitele mele anterioare, a fost desfiinţată cu totul, scos betonul şi schimbat totul într-o grădină. Îmi amintesc că, în 2004, plimbându-mă eu zilnic în drum spre casă de la facultate, mă gândeam ce idee bună ar fă scoatem betoanele tuturor pieţelor civice din municipiile reşedinţe de - încă! - judeţe care au păţit afrontul respectiv şi să le înlocuim cu parcuri, cu desişuri de arboret în centrele oraşelor. Am vizat că aşa se va întâmpla când scoteau betonul vechi din centrul civic al Tulcei. Dar nu. L-au pus la loc, au făcut o fântână arteziană mai degrabă bizară, oricum de anii şaptezeci. Piaţa e tot goală, deşi s-au spălat nişte bani - mulţi şi în refaţadarea clădirii fostei judeţene de partid, care nu arăta deloc rău.
Voi povesti săptămâna viitoare cum stau lucrurile cu predatul, pentru că deja am două săptămâni de când fac atelier la diplome (anul 5, master) cu profesorul meu, John Hancock, adică fax fix ce nu apuc să fac la Mincu, din motive pe care nici măcar nu vreau să încep să mi le imaginez, necum să le mai şi împărtăşesc public... În orice caz, aici m-am distrat sincer. În curând voi începe şi turneul de conferinţe aferent programului Fulbright, printr-o primă deplasare la Denver. Dar până atunci, vă invit să vă delectaţi cu imagini din Arronoff Building, clădirea lui Eisenman despre care am făcut vorbire la început.
