Ai Weiwei, viaţa-expunere

http://www.jeudepaume.org
 
Fotografii, una după alta, la rînd, fără nimic estetic şi, mai ales, de unicat în ele: pereţi întregi. Nu film (iluzionism al mişcării, mecanică rotativă a viului): continuum de imagini discrete, fiecare de "pus în ramă", dar relaţie de contigenţă democratică între ele, niciuna nu poate ţine locul alteia, nimeni nu reprezintă şi nu simbolizează. Dublare/însoţire fotografică a existenţei, ceea ce face ca viaţa să fie existată, dublată: re-marcată. Nimic altceva decît prezenţa, omniprezenţa, datoria de artist-martor la tot ce se schimbă, adică dispare, e distrus, ucis, ascuns, refulat, eliminat. Invizibilul istoric însuşi. Procesul lumii.
 
"On ne prends jamais assez de photos" (J. Derrida).
 
Maniacal. Precis. Multe şantiere (nu se mai vede ce a dispărut, ci trebuie arătat că dispare). Şantiere goale, fără oameni. Oraş gol - pentru cine se construieşte?
 
Puterea construieşte întotdeauna pentru propria imagine. Ceea ce construieşte puterea e întotdeauna doar imagine, propria ei imagine, care are dublul şi contradictoriul rol de a o glorifica (amplifica) şi ascunde. Orice construcţie e o imagine-paravan. Numai puterea produce reprezentări şi simboluri.
 
În semiocapitalism (de stat sau prin stat) nu există decît construcţii-imagine, reducere la imagine-fenomen.
 
Foarte frumos, foarte estetic, măreţ. Dar nu poţi să nu te întrebi: pentru cine construiesc oamenii ăştia?
 
Tripticul Dropping a Han Dinasty Urn (1995): a lăsa trecutul să se spargă. Vandalizare, furt: a-ţi reapropria distrugînd ceea ce aparţine puterii, ceea ce e adjudecat de putere ca imagine de sine.
http://www.jeudepaume.org/index.php?page=article&idArt=1500&lieu=1
 
Study of Perspective (1995-2010): degetul e individul, omul singur şi singular, unitatea de măsură, de raportare, reperul, termenul de referinţă al construcţiilor de putere (puterea nu e, doar se construieşte producînd "lume", "obiectivitate", "fenomene").
http://www.jeudepaume.org/index.php?page=article&idArt=1500&lieu=1&idImg=1572
 
Zece ani New York, Zece ani Pekin: a nu face nimic, a fi, a fi artist, a lăsa viaţa să fie, a trăi viaţa în nuditatea, în neacoperirea ei, ca descoperire şi expunere continuă, care produce "obiectiv" fotografie în serie.
 
Viaţa se fotografiază.
 
Martorul "produce", provoacă povestea.