Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Câinii nu mă muşcă niciodată


Laurenţiu Olteanu

10.03.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Dogs never bite me. Just humans." (Marilyn Monroe)

hey sexy.can't wait to meet up wth you.tonite gonna be cool.to the gym now.bigkiss.and below is my manhunt profile,just to make u horny,lol.xxx

Tattooboy îi scrisese pe Grindr la prânz, însă Paul nu avusese timp să verifice mesajele decât seara, în tramvai, când se întorcea de la serviciu. Fusese o zi de vineri încărcată, avea ochii grei şi tâmplele îi erau încinse. Voia să ajungă repede în pat, să aibă timp să tragă un pui de somn înainte de party. A făcut click pe link-ul trimis de Tattooboy, dar trebuia să fie înregistrat pentru a-i accesa profilul. A decis că e prea complicat să îşi facă cont de pe mobil şi a renunţat, deşi ar fi vrut să vadă ce poze avea englezul. Neruşinate, mai mult ca sigur. A recitit mesajul. Hey sexy. Un început banal, însă reconfortant, în care Paul intuia promisiunea unei aventuri fără complicaţii.

Ajunse acasă şi se băgă în pat, însă îi era cu neputinţă să îşi potolească nervii. Bubuitul inimii nu îl lăsa să adoarmă. În jurul orei zece, zgomotele stridente ce veneau din apartamentul de deasupra îi alungară orice urmă de somn. Vecinii mergeau apăsat dintr-o parte în alta a camerei, iar din când în când se auzeau hohote de râs. Geamurile din spatele draperiilor vibrau sub efectul muzicii, o voce puternică reuşea să treacă distinct prin tavan:
"Just let me know, what you are thinking, I'll find a way to get along somehow, Just let me go, Don't leave me hanging, Oh please don't fail me now..."

În spatele pleoapelor îi apărea corpul zvelt al lui Tattooboy din poza de profil de pe Grindr. Fotografia se mişca în forme incerte, aproape lichide. Mâinile lui Paul se agitau nervoase. Resemnat, abandonă cearşafurile umede şi se duse în baie. Îşi zări trupul gol în oglindă, se apropie şi privi cu seriozitate zâmbetul fals din colţul gurii. La treizeci de ani, avea încă ochii de copil, se simţea un puştan captiv în corpul unui străin cu păr pe piept şi riduri de expresie şi miros de mosc la subraţ. Obrazul neras i se încinsese, lumina rece a neonului îi înţepa ochii. Dădu drumul apei să curgă. Îi era imposibil să înţeleagă ce face greşit. Ce spune? Sau poate invers, ce nu spune? Închise ochii sub jetul furibund. Buretele îi zgâria pielea. În pauza de masă citise un articol în Attitude; erau intervievaţi nişte tipi care ajunseseră la concluzia că îşi deturnau şansa oricărei relaţii prin felul în care îşi alegeau partenerii: fie intrau în discuţie cu tipi aflaţi departe de locul în care trăiau, fie lansau semnale greşite. Unul mărturisea că iniţial se simţea atras de "bărbaţii gen divă", însă atunci când ajungea în pat cu aceştia nu îşi dorea decât să inverseze rolurile şi întâlnirile de amor se terminau dezastruos. Paul se gândise că şi el făcea acelaşi lucru, îşi sabota relaţiile pentru că îi era teamă. Teama însă rămânea un lucru greu de contemplat chiar şi aici, la adăpostul aburilor fierbinţi. Frica avea un scut de oţel şi nu se lăsa cercetată; învăluită în umbre, putea să însemne orice: o trădare minoră, un eşec de duzină, o alunecare subtilă a privirii sau o bătaie nepotrivită a inimii. Ieşi din apă şi se şterse în faţa oglinzii. Plecă şi în spatele lui, sub bâzâitul neonului, rămase oglinda goală.

Mai târziu intră pe Skype şi văzu un mesaj de la maică-sa.

Sună, trebuie să vorbim. Petre a luat-o razna.

Urgenţele se succedau în mintea maică-sii cu frecvenţa dezastrelor comunicate implacabil în buletinele de ştiri, de către prezentatori cu vocea rezistentă la şoc. Grijile femeii erau mistice, globale şi ireconciliabile, iar ea le răspândea cu abnegaţia unui agent de asigurări hotărât să înhaţe un bonus gras. Pentru a compensa, tatăl lui nu credea în urgenţe, pentru el experienţa vieţii era percepţie pasivă, fără implicare. Paul nu vorbise cu el la telefon de luni de zile. Vedea în tăcerea tatălui o confirmare a faptului că, într-adevăr, acesta nu credea în trecerea timpului.

Tea Mihăiescu is now online.

Ţârâitul strident îi întrerupse gândurile. O pată albastră apăru pe ecran.
- Îţi văd doar umărul, Tea.
- Ei, lasă, că nu ai ce să vezi. Arăt groaznic. Am plâns toată ziua.

Mâneca unui halat de casă albastru se apropie de cameră şi, după câteva mişcări dintr-o parte în alta, în centrul imaginii se opri chipul maică-sii. Femeia privea nesigur la cameră. Faţa rotundă şi părul tuns scurt, cu breton, îi dădeau un aer copilăros. La 52 de ani, Teodora Mihăiescu îndrăznea să îşi cerceteze chipul cu preocupare adolescentină. Lângă mouse pad avea o sticlă de vin roşu.
- Ce s-a întâmplat? întrebă Paul. Un pic iritat, o privea pe maică-sa cum îşi aranjează bretonul.
- Ce să se întâmple? Nu cred că mai putem rezista...

Teodora Mihăiescu se întoarse şi se uită către uşa din spatele ei, pentru a se asigura că aceasta era închisă. Continuă pe un ton sacadat, ca şi cum ar fi rostit în public o plângere:
- A devenit un alt om. S-a închis în dormitor şi nu vrea să îmi dea drumu-năuntru... Mă ţine pe-afară. Doar pentru că aşa vrea el. Să îmi arate ce poate. Nu poate nimic, că aia e...
- V-aţi certat?

Două dungi orizontale se făcură observate pe fruntea femeii.
- Am vrut să discutăm rezonabil, dar nu ai cu cine. Vorbim limbi diferite şi mi-a trebuit o viaţă de om ca să pricep atâta lucru. Eu am un limbaj mental, el este un redus, nu comunică decât la nivel fizic.

Chipul femeii se mări pe ecran.
- Mă vezi bine?
- Ai venit prea aproape de-
- Parcă nu te mai văd la fel de bine. Merge prost imaginea...
- De ce v-aţi certat?
- Nu s-a certat nimeni, spuse femeia cu aerul că repetă acelaşi lucru pentru a zecea oară. Tatăl tău este lipsit de orice urmă de identitate personală. Nu ştiu cu cine stau în casă, nu înţeleg cum se poate rezuma la atât, e indolent, nu-l mişcă nimic. Ştii cum e el, n-ai cum să-l mai schimbi acum. Ştii ce mi-a zis... când?, luni seara, da. Zice că vrea să moară înaintea mea, cică să nu rămână singur pe lume. Asta zice el după ce stă zile întregi cu nasul în cărţi. I-am zis: "Băiatule, ai reuşit. Eşti deja mort." Nu are niciun sentiment pentru noi.

Paul căută în grabă o altă întrebare, pentru a duce discuţia mai departe. Nu avea chef să se enerveze, aşa că îşi propuse să o asculte pe maică-sa fără să se implice.
- Ţi-a spus el asta?
- Paul, ştii c-am dreptate. Îl ştii foarte bine. Te bagă vreodată-n seamă? Nu trebuie să spună nimic, e parşiv. E un laş, asta e... Îmi dă de-nţeles în fiecare zi. Undeva, în spatele vorbelor şi gesturilor, zace nepăsarea. Se uită prin mine. E în lumea lui şi m-am săturat să trag de el. Am devenit o paranoică din cauza asta.

Faţa femeii se mări pe tot ecranul. Degete sfioase întinseră pielea de sub ochiul drept, apoi Teodora Mihăiescu oftă în microfon.
- Uite în ce hal arăt. Mă gândeam să îmi iau concediu fără plată şi să vin pentru o vreme la tine. Să îl văd cum se descurcă, dacă tot vrea să fie singur. Să nu mai stea proasta să se agite pe lângă el. Poate tu ai nevoie de mine.

Paul era deja prea obosit pentru a mai urmări ideile mamei sale.
- Ce-a făcut? Concret.
- Ţi-am spus, s-a închis în dormitor şi nu mă lasă să intru. I-am pus nişte brioşe cu pesto lângă uşă, tot nu vrea să deschidă. Am gătit degeaba, pentru că eu oricum sunt la dietă. Şi dacă nu mănâncă la ore regulate îl doare stomacul şi tot eu trag după el.

You have a new message from Aaron B.

- La ce te uiţi?
- Cred că am primit un mesaj.

Femeia oftă din nou. Ochii îi rămaseră pentru câteva secunde pe sticla de vin, apoi privi din nou către cameră.
- Bine. Hai, du-te. Nu ştiu de ce te bat la cap. Poate totuşi îţi fac o vizită. Mi-e dor de tine, puiul meu...
- Şi mie, Tea. Împăcaţi-vă, nu mai staţi supăraţi că nu îmi place să vă ştiu aşa. Vă pup.
- Da, tocmai asta e problema... Bine. Du-te. Mă duc să gătesc ceva, am o reţetă nouă de quiche, a lui ăla micu', englezu...
- Bine. Mai vorbim.

Femeia se apropie de cameră şi spuse pe un ton şoptit:
- Să ai grijă de tine. Să îţi iei pastilele şi să mănânci fructe. Te rog, ai grijă de tine, puiule...
- Bine, Tea... Vă sun duminică.
- Până atunci sper să iasă şi Petre din cameră.

După câteva ezitări, Paul termină convorbirea.

pustiu, nu mai vin la party. sunt varza...
steven ma ignora total, cred ca o sa fie acolo diseara. i-am trimis trei msg, nimic. ar fi prea weird n-am nici un chef sa dau de el p-acolo. si nici n-am chef de toti luzarii aia, de femei cu muschi si lanturi la gat si sepci ridicol de mici in varfu capului. ma pis, stau acasa. cred ca o sa ma apuc sa caut intelectuali, sa ii pun in vitrina printre bibelouri. dar n-am nici vitrina si nici bibelouri. cacat. ma aberez de la joint. bad trip. nu vrei sa ramanem la mine, ne bagam la un film? cum vrei tu, oricum sa treci sa iti dau marfa.
hai pa atreides, love u


Traversa parcul în drum spre club. Luna, grăbită şi ea, dansa ca o lămâie pusă pe şotii, de la un vârf de copac la altul. Poteca se lungea sub paşii lui săltăreţi. Se simţea foarte energic. În dreapta, gardul viu se apleca spre picioarele lui. Se gândi amuzat că o parte din el rămăsese acasă la Aaron.

Barul sclipea ca un diamant în mijlocul ringului de dans. Din boxe, maltratată de un ritm nebun, ţipa o voce amplă. Bondarii cu trupuri ispititoare, pe jumătate dezbrăcaţi, agitau din aripi sub o explozie de lumini. Bzzz...

There's a fire starting in my heart, Reaching a fever pitch, And it's bringing me out the dark...

Tattooboy era în dreapta barului, lângă cuşca metalică unde îşi făcea de obicei numărul Paola Divina. Pupilele îi străluceau ca nişte stele. În colţul gurii strălucea şi piercing-ul, o steluţă mai mică. Întâmplător, tipul avea trei steluţe tatuate pe umărul stâng. Ciudat însă, în aceiaşi constelaţie. Se sărutară pe gură, lucru ce i se păru apoi un pic ciudat lui Paul. Se întrebă preţ de câteva momente dacă el iniţiase actul fără să îşi dea seama, însă ochii lui Tattooboy zâmbeau liniştitor şi asta îl făcu să se simtă mai bine. În timp ce îşi lua un energizant de la bar realiză că nu ştia cum îl cheamă pe tip. I se păru însă ciudat să mai întrebe, parcă trecuse momentul. Muzica îl captiva şi începu să se bâţâie în faţa barului, fără să ştie ce trebuia să cumpere.

Cliches, secrets, stories unfold, Fooled by passion, I'm losing control...

Îşi făcea loc prin mulţimea de corpuri transpirate. Dădea din cap şi zâmbea chipurilor ce se aglomerau în jurul lui, deşi nu putea să se concentreze asupra lor foarte bine. Dacă îşi trecea rapid privirea dintr-o parte în alta reuşea să ignore formele acelea ameţitoare. Luat de val şi oarecum amuzat, încerca să menţină direcţia.

Danger, heartache, something has died, No good pretending, I'm leaving this time...

Tipul era întors cu spatele. Pe spatele lui scria ceva. Paul nu vedea foarte bine. Dogs never bite me? Tattooboy era un tattoo junkie dar îi stătea foarte bine. La puţin peste patruzeci de ani, avea un trup demn de invidiat. Se mişca expert în ritmul muzicii, radia bună dispoziţie, avea o siguranţă de sine aproape obraznică. Încăpăţânarea cu care pretindea atenţie era incitantă. Dincolo de formele trupului, sub pielea catifelată, la nivel celular, se ascundea o mască, iar Paul trebuia să o descopere. Englezul îl întrebă dacă i-a vizitat profilul de pe Manhunt. Cu gândul la toate ramificaţiile unui eventual răspuns, Paul uită care era de fapt întrebarea şi, fără să aibă de ales, începu să agite capul în semn de confirmare.

DJ-ul schimbase ritmul, din tavan curgea un ropot ameţitor. Tattooboy sări în sus ca o minge (bang, bang, bang), apoi se întoarse spre tipul din spatele lui, un blond al cărui chip i se părea cunoscut lui Paul. Probabil ieşise cu el sau poate îl ştia de pe net, în orice caz Paul ştia cu siguranţă că este olandez şi foarte bine dotat. Cu mâna la gură şi cu ochii bulbucaţi de uimire, cei doi strigară ceva şi se lăsară în jos cu nişte feţe speriate. "Oh, my God!" Paul îi privi mirat şi, când aceştia se ridicară şi se luară în braţe, îşi lăsă colţurile gurii în jos, o expresie ce aproxima dispreţul. Realiză însă că faţa lui nu era tocmai în regulă şi construi în fugă un zâmbet prietenesc, deschis. De fapt, nu se întâmplase nimic, doar cânta Lady Gaga. Ce-i drept, îşi spuse Paul, era destul de greu de ghicit, vocea se chinuia să răzbată prin ritmuri contorsionate, metalice. În ringul de dans creştea un haos strălucitor ca o flacără de sudură. Bondarii erau cuprinşi de bâzâit extatic.

I want your ugly / 
I want your disease / 
I want your everything / 
As long as it's free
I want your love... Love love love...

Tattooboy veni în spatele lui şi îl sărută pe gât. Părea să geamă şi îl trăgea uşor de păr. O săgeată luminoasă traversă aerul de deasupra şi din colţuri ţâşniră torente grele de lumină, ca şi cum spaţiul s-ar fi desfăcut pe margini. Paul se întoarse şi îl luă pe englez de gât cu o mână, îi atinse pieptul cu cealaltă. Sub buric, Tattooboy avea un alt tatuaj - un butoiaş verde, oarecum caraghios. Pe butoiaş scria "Toxic". Şi totuşi, Paul era suficient de convins că nu cânta Britney Spears, ci Lady Gaga. Nu mai era sigur de nimic însă, în jurul lui bondarii se învârteau cuprinşi de delir. Englezul îşi lipise trupul transpirat de el şi îl ajuta acum să îşi scoată tricoul. În cuşcă îşi începuse numărul nimeni alta decât imensitatea sa, Paola Divina. Isteria era totală, Paola avea carnea poleită cu aur.

- "I love your tattoos. Very sexy", îi spuse, exact ca în filmele americane gay cu buget redus.
- "Thanks, babe", îi răspunse armăsarul de doi metri şi lui Paul i se păru că privirea lui albastră l-ar putea consuma în câteva secunde.

Ritmurile se schimbau imperceptibil, timpul părea să se întindă comod. La un moment dat dansau în ringul de la etaj, apoi erau trântiţi pe o canapea albastră, cu ochii la spectacolul gratuit oferit de nişte urşi panda, iubăreţi foc. Paul nu ştia cât era ora când Tattooboy i-a spus că îl vrea la el în pat. În apartamentul acestuia nu părea să existe vreun ceas, iar telefonul murise demult. Când s-a gândit să întrebe, şi-a dat seama că sunt deja dezbrăcaţi şi a renunţat la idee. Doi bondari îndrăgostiţi de faguri, cu botul plin de miere, nu aveau nevoie de certitudinea trecerii timpului.

Când îşi reveni, era deja seară şi casa dormea sub umbrele roşiatice ale amurgului. Nu îşi putea mişca bine gâtul. Îşi făcu o cafea tare şi apoi petrecu o jumătate de oră sub duş. Gândul îi zbura încă spre faguri. Pe măsură ce mintea i se limpezea, devenea tot mai concretă necesitatea unor planuri pentru sâmbătă seara. Luă telefonul, intră pe Grindr, citi ultimul mesaj primit. Profilul de pe Manhunt. Pozele deocheate. Se mută pe laptop şi îşi făcu repede un profil. Completă o serie de detalii plictisitoare, încărcă nişte poze selectate anume pentru astfel de ocazii. Tattooboy42. În mijlocul paginii apăru imediat chipul familiar al englezului. În poză părea să aibă ochii verzi. Photoshop? Mai jos era un tag line:

poz guy looking 4 poz dudes 4 bareback adventures

Încă o noapte albă ar fi fost totuşi prea mult. Trebuia să aibă grijă de el, să îi asculte pe doctori. Să se odihnească, să îşi ia pastilele şi să mănânce fructe. I-ar fi prins bine să stea acasă, ar fi putut să vadă un film sau să citească o carte. Ştia că, în realitate, secundele veneau cu aceeaşi precizie, că numai percepţia lui asupra timpului fusese alterată de virus. Se întinse pe canapea şi deschise televizorul. Îşi abandonă privirea în infuzia de culoare. Tot ce trebuia să facă era să dea uitării, să îşi ţină gândurile în şah măcar pentru câteva secunde. Trecuseră ceva mai mult de trei ani, devenise expert în astfel de lucruri. Fără prea mare efort, putea să îşi supună mintea şi să o abandoneze uitării.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer