Mon panier

Mie îmi plac librăriile. Mult. Şi nu numai pentru cărţi. Îmi plac şi pentru oamenii care vin acolo. Pentru poveştile care se nasc pe marginea unui titlu. Pentru mirosul de cerneală tipografică. Pentru excesul de culoare şi cuvinte. Pentru promisiunea pe care o oferă - cea a unui colţ în care să te scufunzi puţin, cu o carte, două, nouă, să citeşti şi să răsfoieşti, să descoperi şi să te superi că, uite, nu mai au ce-aveau săptămâna trecută.
 
Dar acesta nu e niciun secret. Ba chiar cred că mi-am declarat public, nu o dată, librăriile favorite, concrete şi imaginare sau, câteodată, imaginate.
 
Numai că acum am primit una nouă. La modul cel mai propriu cu putinţă. E la Paris şi nu o ştiam. Adică am trecut pe lângă ea, de câteva ori, am găsit-o de fiecare dată închisă şi, sincer, am uitat-o. Ştiu că e pe dreapta, cum mergi pe Rue de Rivoli spre Concorde. Şi parcă, parcă, vizualizez o vitrină... parcă. Se cheamă Galignani şi mi-a fost... povestită.
 
Am multe locuri din astea - care mi-au fost povestite, traduse în firide şi cotloane, în titluri rare şi halucinant de multe, în ore pe care nu le pierzi, ci le câştigi, consultând, căutând, găsind, negăsind, admirând cu ochi de bibliofil îndrăgostit trupul abia ghicit al unui album prins în ţiplă, scotocind (în cărţi) după muzee, oraşe, cetăţi, tragedii, poeme, bijuterii, războaie, fotografii, continente pierdute, monografii culinare, biografii ilustrate, romanţate, iluzorii...Locuri minunate, cu multe cărţi. Locuri în care aerul e altfel - amestecat de atâta diversitate, de otrăvuri şi parfum, de caravane în deşert şi citadele consumeriste.
 
La Paris, sunt multe librării fabuloase. Shakespeare & Co. (am fost, am adorat-o), librăria cea mare de la Luvru (coup de foudre şi mare gaură în buget!), The Abbey Bookshop (la St. Michel, aud că e frumoasă...), Gibert Jeune (tot la St. Michel şi tot povestită, visată, vânată până să ajung să o descopăr eu însămi - atât de tânără, de împestriţată de titluri şi de chipuri aplecate înspre ele...), Brentanos, de pe Avenue de l\'Opéra (istorică, superbă, intimidantă, nu am fost).
 
Nici la Galignani nu am fost. Am vizitat-o pe net (da, şi site-ul e frumos). Am umplut ochi un coş virtual. Am citit despre familia Galignani, care, se pare, iubeşte cărţile de prin secolul al XVI-lea şi tot nu le-a trecut.
 
"Votre panier", îmi pâlpâie site-ul, înşirând o listă de titluri în care, da, mă recunosc.
"Grand merci", bâigui eu în gând, într-o franceză din ce în ce mai tocită.
 
"Ah, şi dacă ai vedea secţiunea ARTĂ!...". Da. Aşa îmi place şi mai mult. Povestită. Şi mai mult, imaginată. În fantezia mea plouă cu soare, cenuşiu şi tipic parizian. Am un coş mare pe umăr, abia îl duc, plin de titluri cărora, ca să fie balul bal, chiar acum le adaug volumul lui Carine Roitfeld, Irreverent. Ştiu, frivol, dar aşa-i povestea mea. Acum m-am aşezat şi citesc. Nu pe Carine, ci Shakespeare n\'a jamais fait ça, de Charles Bukowski (e primul titlu pe care mi-l dă căutarea după Shakespeare). În curând o să mă ridic şi o să plecăm aiurea, în oraş, (nu, n-am să car eu toate cărţile astea :), să bem o ciocolată caldă, undeva... Dar mai e până atunci. Mai e.