De multă vreme staruri ale cinemaului intelectualist şi de artă, cei doi fraţi par mai degrabă nişte fiinţe blajine şi dispuse să dea dreptate interlocutorului. Nimic nu te poate face să bănuieşti radicalitatea propunerii lor cinematografice, pe care şi-o ascund cu grijă prin fraze bine ticluite pentru presa internaţională.
Totuşi, dragostea lor pentru (un anume fel de) cinema transpare atunci când vorbesc de marile lor figuri inspiratoare: Bresson, Pialat, Kieslowski, Rossellini etc. Înţelegerea dintre cei doi (doar trei ani diferenţă între ei) este deplină, practic luându-şi vorba din gură unul altuia. În peste 35 de ani de carieră, Dardennii mărturisesc că nu au avut un singur moment de dezacord, de neînţelegere.
Doinel Tronaru: Credeţi că există un specific cultural belgian? Şi, dacă acest specific este mai ales unul fantastic (mă gândesc la René Magritte, Paul şi André Delvaux, Johan Daisne), unde se situează cinemaul vostru realist, cu accente metafizice?
Jean-Pierre Dardenne: Nu, nu... Moştenirea suprarealistă belgiană nu este mediul nostru, nu este povestea noastră. Acesta este un anume cinema belgian, dar nu este al nostru. Cinematograful nostru vine din cinema, nu vine din pictură. Este vorba despre Maurice Pialat, despre Krzysztof Kieslowski, despre Roberto Rossellini... Acesta este cinemaul nostru. Suntem belgieni, dar nu avem cultura belgiană, am putea spune.
D.T.: Ce gândiţi despre aserţiunea că cinematograful vostru este de factură bressoniană? Vă recunoaşteţi şi alte influenţe?
Luc Dardenne: Nu aş vrea să comentez despre cinemaul bressonian...
D.T.: Este totuşi cel mai des întâlnită afirmaţie...
L.D.: Da, de acord, dar fiecare are maniera sa... Eu am o mare admiraţie, dar Bresson are maniera sa de a construi, fraţii Dardenne pe a lor... Dacă ne-am fi dorit o identitate deplină, am fi făcut teatru. Nu facem acest lucru. Ce pot să spun? El acordă o importanţă mai mare obiectului. Obiectele sunt foarte importante pentru el, pentru noi mai puţin. Avem alţi cineaşti care ne-au influenţat, în primul rând Kieslowski şi mulţi alţii...
D.T.: În măsura în care personajul Samanthei, din Le gamin au vélo / Băiatul cu bicicleta este unul de filiaţie dostoievskiană, imposibil de găsit în realitate, credeţi că cinemaul vostru este un cinema transcendental, care vorbeşte despre intervenţia divină în vieţile oamenilor? Aveţi un personaj care nu poate exista în realitate...
J.-P.D.: Nu... Samantha este un personaj care este o excepţie, dar... Nu este Dumnezeu Samantha, este doar o fiinţă umană care se interesează de ceilalţi...
D.T.: Poate fi un înger...
J.-P.D.: S-ar putea spune asta... Noi nu spunem asta, dar s-ar putea spune. Pentru noi, este o fiinţă umană care este atentă la suferinţa celorlalţi, şi, în viaţă, cred că există astfel de persoane. Sunt oameni care se ocupă de alţii, altfel ar fi o catastrofă, ar fi un război permanent... Aşadar, credem că, astăzi, există fiinţe umane care se interesează de ceilalţi, care sunt capabile de a spune "vino la mine", care deschid poarta...
D.T.: Dar nu este aceasta o temă religioasă, una spirituală (în aspectele morale, nu confesionale)?
J.-P.D.: Nu, pentru că este vorba de o femeie... Poate... Vedeţi, în timpul războiului, au existat oameni care au protejat copii evrei, riscându-şi viaţa. Alţii nu au făcut-o... Nu puteţi spune că a fost vorba de Dumnezeu. Au făcut-o pentru că, altfel, acei copii ar fi murit, şi voiau să-i protejeze.
D.T.: Credeţi că, în epoca noastră, mai există astfel de oameni?
J.-P.D.: Oameni capabili să se sacrifice? Da. Pot fi oameni religioşi sau nu, dar cred că există, în continuare. Da, o cred.
D.T.: Cum lucraţi la scenariile voastre şi la filmele voastre? A existat, vreodată, o disonanţă, un dezacord între voi?
L.D.: Nu, este acelaşi film! Se fac 37 de ani de când lucrăm împreună, de când facem filme... He, he... Vedeţi, e ceva!...
Îl produc pe Cristian Mungiu
D.T.: Cunoaşteţi noul cinema românesc? Este adevărat că acest cinema este unul dardennian?
L.D.: O, sigur că-l cunoaştem... N-aş pune problema aşa. Aş spune că cinemaul lui Mungiu aparţine lui Mungiu, cinemaul lui Porumboiu aparţine lui Porumboiu, cinemaul lui Puiu aparţine lui Puiu... Şi că fiecare dintre noi, fiecare cineast, nu are nicio datorie faţă de alţi cineaşti. Fiecare îşi găseşte inspiraţia la stânga sau la dreapta, dar cred doar că anumite filme româneşti şi cele ale noastre aparţin aceleiaşi familii. Asta este tot...
D.T.: Dar Corneliu Porumboiu - cunoaşteţi filmul lui, Poliţist, adjectiv - mi-a spus că a fost influenţat, aici, de Bresson, din Pickpocket...
L.D.: E, iată... Asta spuneam, există un aer de familie în aceste filme.
D.T.: Ştiu că faceţi parte dintre producătorii noului film al lui Cristian Mungiu, Dincolo de coline / Beyond the Hills...
J.-P.D.: Da, dar avem un contract de confidenţialitate, nu putem să vorbim despre el (n.r. - este vorba despre o dramă centrată pe prietenia dintre două tinere care au crescut în acelaşi orfelinat; una dintre ele a găsit refugiu la o mănăstire din România şi refuză să plece cu prietena sa, care trăieşte acum în Germania; interpretează: Luminiţa Gheorghiu, Alina Berzunţeanu, Teodor Corban, Tania Popa, Cerasela Iosifescu etc. ). De altfel avem o mică contribuţie, ne-a propus-o un prieten comun şi am fost încântaţi.
Luc şi Jean-Pierre Dardenne, regizori
CV
- Două premii Palme d'Or
- Jean-Pierre Dardenne s-a născut pe 21 aprilie 1951, în provincia belgiană Liège, iar Luc Dardenne, pe 10 martie 1954, în localitatea belgiană Awirs.
- După ce studiază drama la institutul de arte, Jean-Pierre Dardenne şi fratele său Luc au realizat câteva videouri despre viaţa aspră din orăşelele muncitoreşti din Valonia. După întâlnirea cu producătorul Arman Gatti şi operatorul Ned Burgess, hotărăsc să intre în industria de film.
- În 1978, turnează primul lor documentar, Le chant du rossignol / Cântecul privighetorii, despre rezistenţa antinazistă din Belgia.
- În 1986, turnează primul lor film de ficţiune, Falsch, despre o familie de evrei masacrată de nazişti.
- După cel de-al doilea film al lor, Je pense a vous / Mă gândesc la voi (1992), au realizat La Promesse / Promisiunea (1996), un film despre imigraţia în Belgia, peliculă care a câştigat multe premii în festivaluri.
- În 1999, au un alt mare succes cu Rosetta, care câştigă Palme d'Or la Cannes.
- În 2002, se întorc la Cannes cu Le Fils / Fiul, care intră în palmares.
- Câştigă cel de-al doilea Palme d'Or în 2005, cu L'enfant / Copilul.
- Următoarele filme, Le silence de Lorna / Tăcerea Lornei (2008) şi Le gamin au vélo / Băiatul cu bicicleta (2010), câştigă, la rândul lor, numeroase premii europene.